2.1. Protocol de monitorizare pentru speciile comune (CBM)

Sticlete (Carduelis carduelis)

Scopul principal al protocolului de monitorizare constă în evaluarea periodică a efectivelor de păsări, prin înregistrarea tuturor speciilor de păsări comune și a numerelor acestora pe punctele de observații din pătratele selectate și parcurse în cadrul celor două ieșiri pe teren. În urma implementării metodologiei se urmărește obținerea de date numerice care să permită, în timp, detectarea schimbărilor manifestate de populațiile păsărilor clocitoare comune.
Suplimentar, datele pot fi folosite (împreună cu alte date disponibile) și în alte scopuri, precum estimarea efectivelor naționale sau estimarea distribuției speciilor, prin realizarea modelelor de abundență și prezență/absență.

Prigorie (Merops apiaster)

Metode de eșantionaj la nivel național

Obiectivul principal al tuturor metodelor de monitorizare este compararea datelor în timp, cu scopul surprinderii schimbărilor de populații ale organismelor monitorizate. În consecință, sunt câteva aspecte care trebuie luate în considerare și care asigură această comparabilitate, încă de la alegerea unităților de eșantionaj.
Indiferent de scopul monitorizărilor populațiilor de păsări la nivel național, în general, este evident că nu se pot culege date de pe toată suprafața țării, motiv pentru care este necesară eșantionarea. Teritoriul național este împărțit în niște unități, respectiv în pătrate de 2x2 km pentru această metodologie, dintre care se alege un număr de unități care este considerat suficient pentru evaluarea populațiilor speciilor respective. În cadrul monitorizării, datele se vor culege din aceste unități și apoi vor fi prelucrate statistic. În cazul schemei prezente, pătratele de 2x2 km sunt subîmpărțite printr-o grilă de linii echidistante și paralele cu laturile (distanța dintre două linii vecine fiind de 400 m). La intersecțiile acestor 10 linii rezultă un număr de 25 de puncte, aflate în interiorul fiecărui pătrat. Dintre aceste 25 de puncte, metodologia selectează, după o procedură explicată mai jos, 10 puncte care vor fi utilizate pentru colectarea datelor.
În primul rând este foarte importantă asigurarea continuității colectării datelor; de aceea, întotdeauna, trebuie să fie favorizate unitățile de eșantionaj care sunt deja monitorizate de un timp cât mai îndelungat.
Metodologia prezentată în acest capitol este implementată în România încă din anul 2006 sub numele „Monitorizarea Păsărilor Comune”. Acesta este un program de monitorizare bazat pe voluntariat, completat periodic cu eșantionaj suplimentar, în funcție de accesibilitatea resurselor financiare. Datorită acestui fapt, metodologia deține deja o rețea de unități de eșantionaj desemnate pe parcursul derulării programului, fapt care trebuie luat în considerare înaintea desemnării unităților noi, pentru evitarea utilizării resurselor în mod ineficient.
Totodată, trebuie asigurată și compatibilitatea datelor colectate, atât prin implementarea metodologiei, cât și prin atribuirea unităților noi de eșantionaj.

Sosirea în punctul de observație

Programul folosește un grilaj oficial de 2x2 km, utilizat în cadrul mai multor metodologii, iar desemnarea pătratelor noi trebuie să fie bazată pe același grilaj, pentru asigurarea compatibilității spațiale și de rezoluție a datelor. La fel, și punctele de observație desemnate în interiorul pătratelor de monitorizare sunt selectate (metoda selectării punctelor este descrisă mai jos) dintr-un grilaj oficial de puncte echidistante de 400x400 m. Utilizarea acestor două grilaje este indicată pentru că poate asigura compatibilitatea și comparabilitatea datelor colectate prin metoda prezentă.
Metodologia poate fi adaptată unui scop mai specific de monitorizare prin selectarea aleatorie stratificată (stratified random sampling design) a unităților de eșantionaj. În cazul în care este vizat un grup de specii legat de un anumit habitat (păsări din habitate agricole sau din păduri), categoriile de habitate pot fi criteriul de bază al selecției. Dacă abordarea este una mai generică, cu acoperirea unor specii cu necesități de habitat variate, trebuie asigurată o reprezentativitate echitabilă a acoperirii spațiale a habitatelor.

Ilustrarea unui habitat deschis de tip agricol (cu observatorul în unul dintre punctele pătratului)

Eșantionajul metodologiei naționale

Protocolul de monitorizare pentru speciile comune este o metodă generică, care acoperă un număr mare de specii cu ecologii diverse. În consecință, realizarea eșantionajului la nivel național pentru această metodologie a ținut cont atât de distribuția categoriilor de habitate majore, cât și de unitățile de relief.
Principiul monitorizării presupune o continuitate cât mai îndelungată a colectării datelor din unitățile de eșantionaj, schimbările populaționale fiind surprinse doar prin repetări cât mai frecvente ale observațiilor, preferabil anuale.
Programul „Monitorizarea Păsărilor Comune” (care utilizează metodologia descrisă aici) este unul dintre cele mai vechi programe de monitorizare care se desfășoară în România, începând din 2006; în consecință, eșantionajul prezentat mai jos a fost bazat pe locațiile deja monitorizate pe parcursul anilor prin rețeaua de voluntari sau prin proiectele anterioare.
Ca prim pas au fost selectate locațiile în care au fost colectate date în cel puțin trei ani și ultima vizită nu era mai veche de anul 2013. Aceste unități au fost completate cu locațiile efectuate între 2013-2019 în habitate sau regiuni în care acoperirea era deficitară, prioritizându-le pe cele care se încadrau în rețeaua de Arii Speciale de Protecție Avifaunistică (SPA-uri). Eșantionajul obținut în acest fel a fost completat cu puncte de monitorizare noi, în care acoperirea rămăsese deficitară.

În eșantionajul elaborat conform metodologiei, unitatea de bază este punctul.
În total au fost amplasate 4.481 de unități de eșantionaj (puncte). Punctele sunt grupate, pentru facilitarea calculelor statistice, eficientizarea colectării datelor și accesibilitate, în pătrate de 2x2 kilometri (bazate pe grilajul standard utilizat în cadrul mai multor scheme de monitorizare). În cadrul fiecărui pătrat sunt amplasate, de regulă, 10 puncte.
Excepțiile de la regulă sunt date de două cazuri distincte:
• Anumite pătrate, fie parte a rețelei voluntare „Monitorizarea Păsărilor Comune”, fie efectuate la evaluarea națională anterioară, au un număr diferit de puncte. La aceste pătrate există cazuri în care accesul la un punct preselectat a fost imposibil (inundații, prezența stânelor cu câini etc.) și s-a impus înlocuirea acestuia. În aceste situații au fost incluse toate punctele deja efectuate în pătrate, luând în considerare posibilitatea accesării lor în viitor.
• Anumite pătrate au fost amplasate în zone alpine, cu acces foarte dificil; în acest caz, distribuirea spațială a punctelor a fost făcută ținându-se cont și de accesibilitate (căi de acces, curbe de nivel etc.). Totodată, din cauza terenului accidentat, numărul punctelor a fost redus la un minimum de 5 puncte.

În total, la nivel național, în grila de eșantionaj pentru această metodologie a fost alocat un număr de 450 de pătrate (vezi Figura 1). Chiar dacă au fost selectate unități de eșantionaj deja efectuate în trecut, la realizarea rețelei de unități de eșantionare s-a utilizat metoda aleatorie bazată pe stratificare (stratified random sampling), în mod consecvent, de-a lungul anilor. Această metodă presupune amplasarea aleatorie a unităților de eșantionaj, însă ponderat cu procentul diverselor tipuri de habitate (asigură acoperirea reprezentativă a diverselor tipuri de habitate). Această abordare are avantajul că datele obținute sunt reprezentative (acoperind toate habitatele și regiunile), însă are și un dezavantaj: habitatele sau regiunile cu suprafață redusă (procentual reduse față de total) pot fi subreprezentate în eșantionaj. Acest aspect poate fi compensat prin amplasarea unor unități de eșantionaj suplimentare, dacă este cazul.

Exceptate de la selecția aleatorie stratificată generală au fost doar pătratele din programul „Monitorizarea Păsărilor Comune” vizitate anual, pe bază de voluntariat. Aceste pătrate au fost atribuite în apropierea reședinței voluntarilor, fiind selectate în mod aleatoriu dintre pătratele existente în raza de 10 km față de localitatea specificată de voluntari (pentru facilitarea accesului voluntarilor). Chiar dacă pătratele care sunt monitorizate de către voluntari pot introduce o distorsiune în reprezentativitatea spațială (fiind în general aproape de localități și grupate în zone în care numărul voluntarilor este mai mare), aceste pătrate au o valoare ridicată, unele fiind repetate de peste 10 ani consecutiv. Totodată, eventualele inegalități în reprezentativitatea spațială au fost corectate prin atribuirea pătratelor în zonele deficitare.

Elaborarea eșantionajului național a ținut cont, în consecință, de următoarele principii:
• continuitatea unităților de eșantionaj;
• reprezentativitate la nivel spațial și a tipurilor de habitate: conform cu acoperirea națională a categoriilor majore de habitate;
• reprezentativitate la nivel geografic: conform datelor de altitudine și regiunilor majore ale unităților de relief;
• reprezentativitate la nivelul rețelei Natura 2000, respectiv la nivelul Ariilor de Protecție Specială Avifaunistică: amplasarea unităților de eșantionaj a avut în vedere distribuția ariilor Natura 2000, pentru ca datele colectate să fie utilizabile și în cadrul analizelor specifice rețelei.

Fig. 1. Harta cu distribuția eșantionajului

Fig. 1-1. Detaliu harta cu distribuția eșantionajului

Fig. 2. Harta de detaliu privind amplasarea unităților de eșantionaj. Sunt marcate cu verde cele 10 puncte de observație din cele 25 disponibile.

Repetabilitatea

Pentru monitorizare se recomandă ca repetarea întregului eșantionaj să se facă o dată la 3 ani (fiecare unitate de eșantionaj să fie evaluată de 2 ori în intervalul de 6 ani) și un număr minim de 200 de pătrate să fie repetate anual.
În cazul în care nu este posibilă repetarea în acest mod, este obligatoriu ca toate eșantioanele să fie evaluate cel puțin o dată în intervalul de 6 ani.

Perioada observațiilor în teren

Numărătorile se fac de două ori pe an, astfel:
• prima ieșire are loc între 15 aprilie şi 15 mai;
• a doua ieșire, între 16 mai şi 15 iunie.
Între cele două numărători trebuie să fie un interval minim de 14 de zile.

Singurele excepții sunt reprezentate de pătratele din zonele montane și alpine, unde, din cauza condițiilor speciale, au fost introduse câteva modificări:
1. Pătrate montane: toate pătratele care au o altitudine medie de minimum 800 de metri pot fi considerate pătrate montane. Vezi 2.1.3.2. Condiții pentru efectuarea observațiilor.
2. Pătrate alpine: toate pătratele care se situează deasupra limitei altitudinale a pădurilor, în pajiștile alpine, pot fi considerate pătrate alpine. În pătratele alpine, din cauza condițiilor specifice (accesibilitate îngreunată de zăpadă și de teren accidentat), perioada de monitorizare se decalează cu o lună, astfel:
• prima ieșire are loc între 15 mai și 15 iunie;
• cea de a doua, între 16 iunie și 15 iulie.

Pentru ambele vizite de monitorizare, numărarea păsărilor va începe cât mai devreme după răsăritul soarelui:
• prima ieșire (15 aprilie - 15 mai) ~ 6:30,
• a doua ieșire (16 mai - 15 iunie) ~ 5:30 și se va termina până la ora 10:00 dimineața, deoarece în această perioadă a zilei activitatea păsărilor este cea mai intensă.
Respectarea acestor limite de timp este foarte importantă, altfel datele nu vor fi comparabile.

În pătratele montane și alpine, din cauza condițiilor de teren, se permite efectuarea observațiilor pe puncte până la ora 12:00, cu condiția ca observatorul să înceapă numărătorile pe puncte cel târziu la ora 7:00.

În caz de vreme ploioasă şi/sau cu vânt puternic (peste nivelul 3 pe scara Beaufort), este mai bine ca observaţiile să fie amânate pentru o altă zi.

Observator în punctul de monitorizare (pătrat în zona agricolă din Câmpia Română)

Metodologia este una generică, care acoperă o gamă largă de păsări. În consecință, sunt vizate toate speciile de păsări comune diurne, răspândite cu densitate mare sau medie în habitatele terestre (în special în habitate agricole, pajiști, păduri și localități).

Pentru lista completă a speciilor de păsări care fac obiectul acestei metodologii vezi Anexa III.

Cufundar mic, Cufundar polar, Corcodel mic, Corcodel cu gât roșu, Corcodel mare, Corcodel de iarnă, Corcodel cu gât negru, Ielcovan estic, Pelican comun, Pelican creț, Cormoran mare, Cormoran mic, Stârc cenușiu, Stârc roșu, Egretă mare, Egretă mică, Stârc galben, Stârc de cireadă, Stârc de noapte, Stârc pitic, Buhai de baltă, Barză neagră, Barză albă, Țigănuș, Lopătar, Lebădă de vară, Lebădă de iarnă, Lebădă mică, Gâscă de semănătură, Gârliță mare, Gârliță mică, Gâscă de vară, Gâscă cu gât roșu, Călifar roșu, Călifar alb, Rață fluierătoare, Rață pestriță, Rață mică, Rață mare, Rață sulițar, Rață cârâitoare, Rață lingurar, Rață cu ciuf, Rață cu cap castaniu, Rață roșie, Rață moțată, Rață cu cap negru, Uliu porumbar, Rață catifelată, Rață sunătoare, Ferestraș mic, Ferestraș moțat, Ferestraș mare, Rață cu cap alb, Uligan pescar, Viespar, Gaie roșie, Gaie neagră, Codalb, Șerpar, Erete de stuf, Erete vânăt, Erete alb, Erete sur, Uliu cu picioare scurte, Uliu păsărar, Șorecar comun, Șorecar mare, Șorecar încălțat, Acvilă țipătoare mică, Acvilă țipătoare mare, Acvilă de câmp, Acvilă de munte, Acvilă mică, Vânturel roșu, Vânturel de seară, Șoimul rândunelelor, Șoim dunărean, Șoim călător, Cocoș de munte, Cocoș de mesteacăn, Ieruncă, Potârniche, Prepeliță (Pitpalac), Fazan, Cocor, Cârstel de baltă, Cârstel (cristel) de câmp, Cresteț cenușiu, Cresteț mic, Cresteț pestriț, Găinușă de baltă, Lișiță, Dropie, Scoicar, Piciorong, Ciocîntors, Pasărea ogorului, Ciovlică ruginie, Ciovlică negrie, Nagâț, Nagâț cu coadă albă, Ploier auriu, Prundăraș gulerat mic, Prundăraș de sărătură, Prundăraș de munte, Sitar de pădure, Becațină mică, Becațină mare, Becațină comună, Sitar de mal, Culic mic, Culic mare, Fluierar negru, Fluierar cu picioare roșii, Fluierar de lac, Fluierar de zăvoi, Fluierar de mlaștină, Fluierar de munte, Fugaci mic, Fugaci de țărm, Fugaci roșcat, Prundaș de nămol, Bătăuș, Notatiță, Pescăruș sur, Pescăruș negricios, Pescăruș asiatic, Pescăruș râzător, Pescăruș rozalb, Pescăruș cu cap negru, Pescăruș mic, Pescăriță râzătoare, Pescăriță mare, Chiră de mare, Chiră de baltă, Chiră mică, Chirighiță cu obraz alb, Chirighiță cu aripi albe, Chirighiță neagră, Porumbel de stâncă, Porumbel de scorbură, Porumbel gulerat, Turturică, Guguștiuc, Cuc, Strigă, Ciuș, Buhă, Huhurez mic, Huhurez mare, Ciuvică, Cucuvea, Minuniță, Ciuf de pădure, Ciuf de câmp, Caprimulg, Drepnea mare, Drepnea neagră, Pescăraș albastru, Prigorie, Dumbrăveancă, Pupăză, Capîntortură, Ciocănitoare pestriță mică, Ciocănitoare de stejar, Ciocănitoare cu spate alb, Ciocănitoare pestriță mare, Ciocănitoare de grădină, Ciocănitoare de munte, Ciocănitoare neagră, Ghionoaie verde, Ghionoaie sură, Ciocârlie de Bărăgan, Ciocârlie de stol, Ciocârlan, Ciocârlie de pădure, Ciocârlie de câmp, Ciocârlie urecheată, Lăstun de mal, Lăstun de stâncă, Rândunică, Rândunică roșcată, Lăstun de casă, Codobatură albă, Codobatură galbenă, Codobatură de munte, Fâsă de câmp, Fâsă de pădure, Fâsă de luncă, Fâsă roșiatică, Fâsă de munte, Aușel cu cap galben, Aușel sprâncenat, Mătăsar, Mierlă de apă (Pescărel negru), Pănțăruș (Ochiul-boului), Brumăriță de stâncă, Brumăriță de pădure, Mierlă de piatră, Mierlă gulerată, Mierlă, Cocoșar, Sturzul viilor, Sturz cântător, Sturz de vâsc, Stufărică, Grelușel pătat, Grelușel de zăvoi, Grelușel de stuf, Privighetoare de baltă, Lăcar mic, Lăcar de stuf, Lăcar de mlaștină, Lăcar mare, Lăcar cafeniu, Frunzăriță cenușie, Frunzăriță galbenă, Pitulice fluierătoare, Pitulice mică, Pitulice sfârâitoare, Silvie cu cap negru, Silvie de zăvoi, Silvie de câmp, Silvie mică, Silvie porumbacă, Muscar sur, Muscar negru, Muscar gulerat, Muscar semigulerat, Muscar mic, Măcăleandru, Privighetoare de zăvoi, Privighetoare roșcată, Gușă-vânătă, Codroș de munte, Codroș de pădure, Mărăcinar mare, Mărăcinar negru, Pietrar sur, Pietrar negru, Pietrar răsăritean, Pițigoi de stuf, Pițigoi codat, Pițigoi de livadă, Pițigoi sur, Pițigoi de munte, Pițigoi de brădet, Pițigoi moțat, Pițigoi mare, Pițigoi albastru, Țiclean, Fluturaș de stâncă, Cojoaică de pădure, Cojoaică cu degete scurte, Boicuș, Grangur, Sfrâncioc roșiatic, Sfrâncioc mare, Sfrâncioc cu frunte neagră, Sfrâncioc cu cap roșu, Gaiță, Coțofană, Alunar, Stăncuță, Cioară de semănătură, Cioară grivă, Corb, Lăcustar, Graur, Presură galbenă, Presură bărboasă, Presură de munte, Presură de grădină, Presură cu cap negru, Presură de stuf, Presură sură, Cinteză, Mugurar roșu, Forfecuță, Florinte, Scatiu, Sticlete, Cânepar, Cănăraș, Mugurar, Botgros, Vrabie de casă, Vrabie negricioasă, Vrabie de câmp, Pescăruș pontic, Șoim de iarnă

Vizita preliminară este recomandată. Înaintea începerii numărătorii propriu-zise este indicat ca observatorul să petreacă  jumătate de zi în teren pentru alegerea punctelor (la prima evaluare a fiecărui pătrat), respectiv localizarea exactă a acestora (în pătratele deja evaluate, cu punctele de observație deja stabilite) și cartarea habitatelor. Folosind dispozitive de localizare globală (GPS), hărți, imagini satelitare sau aplicații mobile, trebuie găsite și localizate cele 10 puncte de observație predefinite dintre cele 25 disponibile. La fiecare punct ales se face și o schiță în Formularul de teren (vezi modelul din Anexa I), unde se indică mărimea și tipul habitatelor principale în cercurile de observație, folosind categoriile și prescurtările din Lista categoriilor de habitate (vezi Anexa IV). Aceste limite de habitate vor fi trecute și în al doilea Formular de teren, înaintea efectuării celei de-a doua vizite. Se recomandă localizarea distanțelor de 50 și 100 de metri de la punctul de observare cu ajutorul unor obiecte de referință, precum copaci singuratici, tufișuri, clădiri, garduri.

Selectarea punctelor de observație din pătratele noi va fi realizată de către observatori după o serie de reguli bine definite, din lista punctelor disponibile în pătrat. Cele 10 puncte trebuie alese de către observatori, în ordinea indicată de Formularul de alegere a punctelor (Anexa II), în locuri accesibile (și nu în grădini private, în mijlocul unui lac, pe pante abrupte, grohotiș etc.).
La prima ieșire, punctele pot fi mutate cu maximum 50 de metri din motive obiective, dar în acest caz coordonatele noi ale punctului trebuie înregistrate și mutarea trebuie comunicată coordonatorului schemei. Dacă punctul ar trebui mutat la o distanță de peste 50 de metri pentru accesibilitate, acesta trebuie considerat inaccesibil și se selectează alt punct cu ajutorul Formularului de alegere a punctelor. În general, trebuie să fie 10 puncte accesibile dintre cele 25 posibile în pătratul respectiv (vezi Figura 2).

Formularul de alegere a punctelor conține cele 25 de puncte posibile, într-o ordine predefinită aleatoriu prin metoda latin square. Prin această metodă, dintre cele 25 de puncte distribuite echidistant în cadrul unui pătrat, se vor selecta puncte pe fiecare rând și pe fiecare coloană, asigurând reprezentativitatea spațială a eșantionajului de puncte la nivelul pătratului.
Excepție de la această regulă fac pătratele din zona alpină (pătratele de la altitudini mari, peste limita pădurilor), la care se atribuie un singur punct de pornire (cu accesibilitate sigură), în care trebuie efectuată prima observație. Restul punctelor de observație vor fi desemnate de către observatori în funcție de accesibilitatea terenului, cu respectarea distanței minime de 400 de metri dintre punctele alese și încadrarea în interiorul pătratului. După prima efectuare, punctele devin fixe și vor fi repetate la toate ieșirile ulterioare. În consecință, toate punctele vor fi marcate cu ajutorul GPS-ului (sau dispozitivului de navigare utilizat) și trimise, odată cu traseul înregistrat, coordonatorului. Abaterea de la grilajul oficial și de la metoda generală de selectare a punctelor este justificată în acest caz din cauza condițiilor grele de teren și pentru asigurarea siguranței observatorilor. Totodată, din cauza accesului greu și a diferențelor mari de altitudine care caracterizează pătratele din zona alpină, numărul punctelor este redus la minimum 5 pe pătrat, cu condiția ca habitatele să fie acoperite cât mai echitabil.

Indiferent de zonă, selectarea punctelor se efectuează o dată pentru fiecare pătrat. După ce punctele de observație sunt stabilite, acestea devin fixe și trebuie repetate în anii următori. În cazul în care un punct devine inaccesibil ulterior din diferite motive obiective, observatorul poate să aleagă un alt punct de pe Formularul de alegere a punctelor, care este situat într-un habitat similar.

Activitatea de monitorizare din punctele de observație este foarte simplă. Înaintea începerii numărătorilor, observatorul notează pe pagina punctului din Formularul de teren (vezi Anexa I) data observațiilor, ora exactă a începerii observațiilor, codul pătratului, numărul punctului și intensitatea vântului (conform scării Beaufort).

După ce se ajunge în punct, sunt notate în formularul de teren condițiile meteo și apoi momentul de începere a observațiilor, care durează 5 minute.

În fiecare punct observatorul petrece exact 5 minute, efectuând observații standard. În acest timp notează specia și numărul păsărilor auzite sau văzute în jurul punctului, incluzându-le în patru categorii:
1. în interiorul cercului cu raza de 100 de metri – indivizi pe pământ, pe vegetație sau care coboară din zbor în perioada observației. Notăm aici și păsările care se află mai mult timp în zbor deasupra cercului studiat, deoarece sunt asociate într-o anumită măsură cu habitatele existente (de exemplu, ciocârlia de câmp cântând în zbor nupțial, un sfrâncioc roșiatic coborând pe pământ după pradă sau un șorecar comun în zbor staționar). Rândunelele, lăstunii sau drepnelele trebuie notate aici numai dacă sunt văzute vizitând cuibul. Păsările vor fi notate în două categorii de distanță: între 0-50 și 50-100 de metri și vor fi trecute numai în categoria unde au fost văzute sau auzite prima dată. Observațiile se trec pe foaie direct, aproximativ în locul în care au fost observate;
2. păsări care au fost observate la o distanță între 100 și 200 de metri față de observator;
3. păsări care au fost observate la o distanță mai mare de 200 de metri;
4. păsări care zboară peste aria observată, fără a coborî.

Denumirea speciilor se prescurtează conform Listei cu prescurtările speciilor de păsări (Anexa III), obținute din abrevierea denumirilor științifice ale păsărilor.

Identificarea păsărilor după sunet

Observatorul trebuie să petreacă 5 minute încontinuu în mijlocul cercului, provocând un deranj cât mai mic, căutând în mod activ păsări. În acest interval de timp poate să folosească binoclul, dar în niciun caz nu se poate mișca în interiorul cercului.

Observator în punctul de monitorizare, identificând păsările vizual, cu ajutorul binoclului

Este foarte important ca observatorul să efectueze singur numărătorile în cele 5 minute de observații! Speciile de păsări observate după terminarea celor 5 minute de numărare, în timpul deplasărilor dintre puncte sau observate de către asistentul observatorului, vor fi notate separat. Astfel, se creează o listă mai completă de specii din pătratul vizitat, dar observațiile standard nu sunt afectate și rămân corespunzătoare pentru analize statistice.
După colectarea datelor specificate mai sus, observatorul se deplasează la punctul următor, unde va repeta procesul. Dacă terenul permite, distanța dintre cele două puncte poate fi parcursă cu bicicleta sau mașina.
Deoarece potârnichea (Perdix perdix) este o specie greu de observat în timpul observațiilor pe puncte, fiind văzută mai des în timpul deplasărilor între puncte, observatorii vor trece numărul exemplarelor observate pentru această specie într-o secțiune specială a Formularului de teren.

Observator în punctul de monitorizare, notând datele în Formularul de teren

Traseele se înregistrează cu GPS-ul: aparatul GPS se folosește pe tot parcursul vizitelor pe teren (cu setarea de înregistrare a track-ului pornită), din momentul intrării în pătrat.
Se realizează un set de 4 fotografii pentru fiecare punct. Fotografiile se fac cu distanță focală cât mai mică (adică o deschidere largă) și cu rezoluție bună. După efectuarea observațiilor, fiecare punct trebuie fotografiat în direcția Nord, Est, Sud, Vest (dimineața, în timpul observațiilor). De fiecare dată, fotografiile vor fi realizate în sensul acelor de ceasornic, începând cu Nordul. Se recomandă notarea imediată pe teren a numărului fotografiilor.

Caracteristicile meteo trebuie să fie cât mai bune la efectuarea numărătorilor. Succesul monitorizării este dependent de eliminarea variabilității cauzate de condițiile în care datele au fost colectate. În consecință, este important ca, în timpul efectuării observațiilor, condițiile meteorologice să fie corespunzătoare. În caz de vreme ploioasă şi/sau cu vânt puternic (peste nivelul 3 pe scara Beaufort) colectarea datelor trebuie amânată pentru o altă zi.

Opțiuni alternative Formularului de teren pot fi aplicațiile mobile. Prin dezvoltarea tehnologiilor mobile, tot mai multe utilități de colectare a datelor pe teren devin accesibile și pe platformele telefoanelor mobile. Utilizarea acestor resurse digitale poate ușura și eficientiza colectarea datelor pe teren, dar trebuie luată în considerare și compatibilitatea datelor. De aceea este indicată contactarea organizațiilor care derulează metoda de monitorizare la nivel național, cu scopul armonizării și, eventual, utilizării aplicațiilor special dezvoltate pentru acest scop.

Notarea observațiilor cu ajutorul aplicațiilor mobile

Exemplu de înregistrare a observațiilor cu ajutorul unei aplicații mobile:

Din aplicația legată la baza de date Ornitodata, se selectează task-ul
aferent metodologiei de monitorizare a speciilor comune (CBM), după
care se selectează codul pătratului care urmează să fie monitorizat.
Apoi, se marchează ieșirea pentru pătratul respectiv (opțiunile fiind,
conform metodologiei, 1 sau 2).

Se selectează punctul în care urmează să se facă observațiile.
Acest pas și următorii trei se repetă pentru fiecare
dintre cele 10 puncte care urmează să fie parcurse.

După selectarea punctului, devine disponibilă o hartă locală cu cele trei
cercuri marcate (50 m, 100 m, 200 m). Prin apăsare pe hartă se introduce
poziția observației (marcată prin balonașul albastru).

Se selectează intensitatea vântului și apoi specia observată din lista cu
denumirile științifice prescurtate (în exemplu, ALAARV, adică Alauda
arvensis – Ciocârlie de câmp). Apoi se introduce numărul de exemplare
observat și se precizează dacă e vorba de o observație în cercuri
(pe sol, tufiș, copac etc.) sau în zbor.

La sfârșitul celor 5 minute de observare din punctul respectiv se salvează
observațiile (care se pot acum vizualiza pe hartă). Se trece apoi la punctul
următor, unde se repetă cei trei pași descriși mai sus.

După parcurgerea celor 10 puncte, este generată fișa observațiilor pentru
pătratul respectiv și ieșirea respectivă.

Nivelul de pregătire al observatorilor

Nivelul de pregătire necesar al specialiștilor este unul ridicat.
Observatorii trebuie să cunoască foarte bine toate speciile comune din
România, inclusiv cântecul/sunetele produs(e) de acestea.

Este recomandat ca, atunci când este posibil, în cazul implementării metodologiei pe suprafețe mai reduse, să se păstreze metodologia de bază, cu adaptările de eșantionaj recomandate mai jos. În cazul în care acest lucru nu este posibil, este preferabil ca adaptările metodologiei să fie făcute în așa fel încât alternativele utilizate să permită colectarea de date compatibile cu datele colectate prin metodologia națională. Dacă niciuna dintre alternativele de mai sus nu este fezabilă, pot fi implementate alte metodologii, care vor fi detaliate mai jos.
Pentru implementarea metodologiei în anumite zone mai restrânse ca suprafață (SPA-uri sau alte arii protejate) sunt necesare câteva modificări pentru a asigura optimizarea metodologiei. Aceste modificări pot viza atât adaptarea eșantionajului (cu păstrarea în linii mari a metodologiei), cât și implementarea unor metodologii alternative, care pot furniza date mai exacte, însă sunt mai solicitante din punctul de vedere al efortului uman.
Indiferent de metodologia folosită, aceasta trebuie păstrată pentru evaluările ulterioare, pentru comparabilitatea datelor și obținerea de informații legate de tendințele populațiilor.
România, ca membru al Uniunii Europene, are obligația de a raporta o dată la 6 ani, pe lângă efectivele, respectiv tendințele populațiilor naționale ale tuturor speciilor de păsări, și efectivele, respectiv tendințele populațiilor speciilor listate în Anexa 1 a Directivei Păsări din Ariile de Protecție Specială Avifaunistică (SPA-uri). Cu toate că eșantionajul național acoperă parțial și SPA-urile, ar fi de preferat ca datele din schema națională să fie completate de monitorizarea realizată de către administratorii ariilor protejate, în cadrul implementării planului de management. Condiția utilizării acestora este compatibilitatea lor cu datele colectate prin schema națională. Din acest motiv, este puternic recomandată utilizarea metodologiei naționale, adaptată nevoilor locale. Coordonatorul național al schemei poate oferi asistență în această direcție, de aceea este recomandată contactarea acestuia.
Menționăm că pot exista multe situații în care, din anumite motive (eficiență, dorința de a obține date de calitate superioară, mai exacte, date cu caractere diferite) este complet justificată aplicarea unei metode diferite, incompatibile cu schema națională. Vor fi prezentate mai jos câteva alternative, însă lista nu este exhaustivă.

A. Adaptarea eșantionajului

În cazul implementării metodologiei pe zone mai restrânse, amplasarea punctelor grupate în pătrate de 2x2 km poate fi ineficientă din punctul de vedere al acoperirii zonei. O alternativă la această distribuție poate fi amplasarea aleatorie a punctelor fără grupare în pătrate (pentru o acoperire mai bună a zonei), cu condiția ca distanța dintre puncte să fie de minimum 400 de metri, conform celor descrise în metodologia națională. Este preferabilă folosirea grilajului de puncte standardizate oficiale, pentru uniformitate și compatibilitate.
În cazul unor zone în care accesul este foarte dificil, amplasarea punctelor poate fi realizată (asemănător pătratelor din zona alpină) și de-a lungul căilor de acces (poteci) sau curbelor de nivel; însă trebuie evitate căile de acces în care deranjul este prezent (drumuri forestiere, drumuri publice, cursuri de apă montane etc.), fapt care poate influența semnificativ datele colectate.
Un exemplu de aplicare a unei metodologii alternative pentru ariile protejate este cea utilizată pentru monitorizarea speciilor caracteristice zonelor de pădure, pajiște și agricole din Parcul Național Retezat și din situl ROSPA0084 Munții Retezat. Având în vedere accesibilitatea redusă caracteristică habitatului montan pentru această metodologie, nu au fost folosite pătrate, ci transecte liniare pe care au fost amplasate punctele de observație. Aceste transecte au urmat, de preferință, dar nu obligatoriu, potecile montane sau curbele de nivel. În cadrul fiecărui transect s-au stabilit 5 puncte de observare, distribuite la o distanță suficientă între ele pentru a nu exista posibilitatea de numărătoare dublă. Transectele au fost distribuite pentru a acoperi echitabil toate clasele de habitate la nivelul întregii zone investigate. În fiecare punct de observație de pe un transect s-a utilizat pentru colectarea datelor metoda utilizată la nivel național, bazată pe observarea timp de 5 minute a păsărilor. Formularul utilizat pentru notarea datelor a fost, de asemenea, cel folosit pentru metodologia aplicată la nivel național.

Eșantionaj pentru metodologia curentă folosit în Parcul Național Retezat

B. Adaptarea metodologiei naționale în vederea obținerii unor date mai precise

Pentru colectarea unor date mai precise la nivel local, metodologia poate fi adaptată prin notarea distanțelor reale la care păsările au fost observate din punctele de observație. Aceste distanțe pot fi luate cu ajutorul unor dispozitive digitale de măsurat distanțe, pentru eliminarea efectului diferențelor dintre estimările observatorilor. Datele colectate în acest fel pot fi analizate prin abordări statistice mai complexe, pentru determinarea densităților locale ale indivizilor și, în consecință, pentru calcularea mărimii populațiilor în detaliu (precizie mai mare la nivel local). Totodată, datele colectate rămân complet compatibile cu metodologia implementată pe plan național și pot fi folosite pentru calcularea schimbărilor populaționale.
Metodologia poate fi adaptată și prin creșterea numărului de vizite efectuate anual, completând vizitele specificate prin metodologia națională cu vizite complementare. În această situație este obligatoriu ca cel puțin două vizite să fie efectuate în intervalele de timp ale metodologiei naționale, pentru compatibilitatea datelor. Această abordare poate crește precizia datelor din mai multe puncte de vedere:
• Creșterea rezoluției temporale a datelor: speciile migratoare, în perioada de migrație, pot să apară în zona studiată în numere semnificativ mai mari decât populațiile cuibăritoare. Acest aspect poate duce la supraestimarea populațiilor locale și la creșterea semnificativă a variabilității datelor colectate la aceste specii. Variabilitatea crescută poate provoca probleme la estimarea schimbărilor populaționale. Prin creșterea numărului vizitelor pot fi eliminate, pentru mai multe specii, perioadele în care prezintă aglomerări în timpul migrației și de aceea datele colectate pot fi ameliorate pentru această sursă de eroare. Totodată, similar cazului indivizilor în migrație, prin această abordare pot fi corectate și problemele cauzate de numărul mare al juvenililor care au părăsit deja cuibul, la speciile care cuibăresc devreme.
• Creșterea detectabilității: speciile rare sau cu detectabilitate mai scăzută sunt mai greu de monitorizat. Această problemă poate fi corectată prin creșterea numărului vizitelor; în principiu, șansele detectării acestor specii cresc, ceea ce poate oferi posibilitatea colectării unor date mai detaliate despre populațiile și schimbările populaționale, necesare pentru analizele statistice.

C. Alte metode, incompatibile cu metoda națională

Metoda traseelor/transectelor liniare. Este o metodă mai solicitantă și limitată la habitatele cu acces, dar oferă posibilitatea calculării funcțiilor de detecție pentru corectarea detectabilității incomplete și, în consecință, oferă o evaluare mai precisă. În cadrul acestei metodologii sunt desemnate trasee liniare de eșantionaj, în mod aleatoriu (stratificat, pe tipuri de habitat dacă e cazul), care acoperă zona studiată. Traseele se parcurg cu o viteză de deplasare cât mai uniformă și redusă. Din locul observării se notează distanța perpendicular față de traseul predefinit al fiecărui exemplar al speciilor-țintă. Pentru îmbunătățirea estimărilor pot fi utilizate dispozitive speciale pentru măsurarea distanțelor. Traseele se repetă de două ori sau până când numărul de detecții al speciilor-țintă este corespunzător de mare pentru efectuarea analizelor statistice (în general, este necesar un număr minim de 30 de observații/specie). Pentru mai multe detalii privind metodologia, se poate consulta bibliografia dată.

Transect în care se ilustrează măsurarea distanței

Figura exemplifică modul în care se stabilește distanța unei observații în raport cu un transect parcurs. Segmentul AB este parte a unui transect (traseu linear). Observatorul parcurge traseul (cât mai încet și cu o viteză constantă) și, ajungând în punctul O, observă o pasăre aflată în punctul P, pe care o identifică vizual sau pe baza sunetului emis. Observatorul va estima și va nota distanța de la pasăre la transect, materializată în figură prin segmentul PR, unde R este piciorul perpendicularei din P pe transectul AB.

Metoda cartării teritoriilor. Fiind o metodă care necesită extrem de mult timp, se poate implementa doar pe zone foarte reduse ca suprafață. Are avantajul că oferă evaluări foarte precise asupra populațiilor speciilor-țintă. În cadrul acestei metodologii sunt desemnate suprafețe de eșantionaj (reduse ca dimensiune, pentru a putea fi acoperite în intervalul orar 6:00-12:00). Suprafața se parcurge complet, în trasee paralele, pentru a se nota detaliat pe harta de teren toate teritoriile speciilor-țintă. Vizitele se repetă de 3-5 ori, în funcție de resursele disponibile. Pentru mai multe detalii privind metodologia, se poate consulta bibliografia dată.

Exemplificarea traseului parcurs de un observator pentru metoda cartării teritoriilor (marcat cu albastru). Distanța între segmentele parcurse trebuie să permită identificarea tuturor perechilor cuibăritoare.

Îndrumar de completare Formular de teren

Prima pagină a Formularului de teren se completează cu datele privind pătratul studiat, datele personale ale observatorului și observații. Deoarece un observator poate efectua numărători în mai multe pătrate, este foarte important să trecem exact codul fiecărui pătrat în câmpul respectiv. Numărul de identificare al observatorului este întocmai cu numărul trecut pe legitimația de observator.
La Observații putem consemna toate informațiile care au influențat numărătoarea păsărilor (condițiile meteo, trafic rutier etc.), precum și cele legate de starea actuală a habitatelor (de ex. stufăriș ars, linie de arbori tăiată, pășune arată etc.).

Formular de teren în curs de completare în punctul de monitorizare

La fiecare punct trebuie trecută data vizitei (lună, an) și timpul începerii celor 5 minute de numărătoare (oră, minut). La „Numărul punctului de observare” notăm numărul punctului de observare trecut pe harta pătratului, iar la „Codul pătratului” scriem codul pătratului din colțul inferior din partea stângă a hărții. Intensitatea vântului se va estima pe baza scării Beaufort. Menționăm că în caz de vânt mai puternic de 2 sau 3 nu mai este indicată continuarea numărătorii păsărilor. De aceea trebuie să încercăm să ieșim în dimineți mai calme, fără vânt puternic.
Fiecare punct de observație se afă în mijlocul unui cerc cu o rază de 100 de metri, care în Formularul de teren este dublat de încă un cerc cu raza de 50 de metri. Păsările observate (văzute sau auzite) în interiorul cercului (pe pământ, în tufișuri, în copaci) în timpul celor 5 minute de observație trebuie trecute cu numele prescurtate în aceste cercuri. Numele și numărul speciilor observate în afara cercului de 100 de metri sau trecând în zbor trebuie notate numai în coloanele din partea de jos a paginii. Nu considerăm specie în zbor, de exemplu, ciocârlia de câmp cântând în zbor, un sfrâncioc roșiatic coborând pe pământ după pradă sau un șorecar comun în zbor staționar, emițând sunete de alarmă. La categoria „100-200 m” trebuie să notăm numai speciile care sunt aproximativ în zona dintre cercul de 100 de metri și cel de 200 de metri, iar la „Peste 200 m” trebuie să notăm păsările care au fost observate la o distanță mai mare de 200 de metri, deoarece păsările aflate la distanțe mai mari pot fi eventual detectate și dintr-un alt punct de observație aflat în apropiere.

Cartarea habitatelor în interiorul cercului de 100 de metri:
La analiza datelor este important să știm la fiecare specie habitatul în care a fost observată. De aceea vă rugăm să indicați exact tipurile de habitate la fiecare punct de observație. Acest lucru e bine să fie făcut înainte de numărătoarea propriu-zisă, împreună cu alegerea și identificarea punctelor, la prima vizită în zona pătratului de observație. Atunci, în fiecare cerc de 100 de metri, putem să desenăm poziția habitatelor principale, orientate spre nord, și să marcăm (sau memorăm) punctele în care vom face numărătoarea.

Fig. 3. Imagine din dronă cu marcarea cercului de 100 m și a punctului cardinal N (nord)

Fig. 4. Trasarea liniei de demarcație dintre cele două tipuri de habitate pe Formularul de teren

Un exemplu de marcare a habitatelor în situația în care în interiorul cercului de 100 m sunt prezente două habitate: D1 (culturi anuale intensive de cereale (parcele >1 ha)) și A1 (pădure de foioase).
În Figura 3 avem o imagine din dronă cu marcarea cercului de 100 m și a punctului cardinal N. Se observă că suprafața din interiorul cercului include o zonă agricolă de tip cultură anuală intensivă de cereale (habitatul D1) și o zonă mai restrânsă de pădure de foioase (habitatul A1), în partea de vest a cercului. Prin urmare, observatorul va marca habitatele pe Formularul de teren, folosind codurile D1 și A1 (conform Anexei IV. Lista categoriilor de habitate) și trasând linia de demarcație dintre acestea, așa cum este prezentat în Figura 4.

Exemplu de marcare a habitatelor în care un pârâu (F1) separă o zonă de cultură agricolă (D2) de o zonă cu pășuni (C1)

Exemplu de marcare a habitatelor în care un canal de irigație (F1) traversează o zonă de cultură agricolă (D2)

Notarea păsărilor observate în interiorul cercului de 100 de metri:

Din punct de vedere al analizei statistice, datele devin foarte valoroase dacă cunoaștem distanța (0-50 m, 50-100 m, 100-200 m) și habitatul în care au fost observate. Din aceste considerente, vă rugăm să notați păsările observate în felul următor: observatorul stă în mijlocul cercului și în decursul celor 5 minute de observație va marca poziția fiecărui individ (adică locul unde l-a auzit sau văzut pentru prima oară) în cercurile din paginile Formularului de teren. Numele de specii pot fi abreviate, numai să avem grijă să nu folosim aceeași prescurtare pentru două specii!
După terminarea lucrului pe teren, în cel mai scurt timp trebuie să completăm tabelul cu speciile care au fost observate în interiorul cercului de 100 de metri. Pentru determinarea categoriilor de distanțe (0-50 m și 50-100 m) vom folosi pozițiile desenate pe teren. Prescurtările denumirilor tuturor speciilor de păsări din România sunt prezentate în Lista cu prescurtările speciilor de păsări (Anexa III). Este foarte important să notăm aceste coduri la fiecare specie, deoarece în acest fel putem evita confuziile care pot rezulta din folosirea prescurtărilor pentru specii diferite și eventual din dificultatea citirii scrisului de mână al observatorului. De aceea recomandăm completarea coloanelor gri numai după terminarea lucrului pe teren, în condiții de liniște.
Pe paginile Formularului de teren am indicat distanțele de 0-50 m și 50-100 m. Pe teren trebuie să încercăm să determinăm cu cât mai mare precizie categoria de distanță în care am observat păsările. Deoarece șansa observării păsărilor variază în funcție de distanță, aceste informații ne vor ajuta să estimăm densitatea păsărilor prin metode statistice speciale. Să nu uităm să trecem indivizii în habitatul în care au fost observați.

Formular de teren completat

Formular de teren completat

Formularul de alegere a punctelor trebuie completat doar la prima evaluare a fiecărui pătrat sau în cazul modificării punctelor.
Traseele se înregistrează cu GPS-ul: aparatul GPS se folosește pe tot parcursul vizitelor pe teren (cu setarea de înregistrare a track-ului pornită), din momentul intrării în pătrat. Pentru o gestionare și arhivare mai ușoară a traseelor înregistrate, se recomandă ca toate traseele să fie denumite astfel: Codul pătratului_Data în format ZZLLAAAA (exemplu: CA0418_21042010).
Se realizează un set de 4 fotografii pentru fiecare punct. După efectuarea observațiilor, fiecare punct trebuie fotografiat în direcția Nord, Est, Sud, Vest (dimineața, în timpul observațiilor). Fotografiile se fac cu distanță focală cât mai mică (adică o deschidere largă) și cu rezoluție bună. De fiecare dată, fotografiile vor fi realizate în sensul acelor de ceasornic, începând cu Nordul. Se recomandă notarea imediată pe teren a numărului fotografiilor. Pentru o gestionare și arhivare mai ușoară a fotografiilor, se recomandă ca pozele să fie organizate în arhive denumite conform indicațiilor de la trasee.

Observator realizând cele 4 fotografii din punct

Criterii minime de calitate a datelor despre speciile-țintă

Pentru ca datele colectate să poată fi folosite pentru îndeplinirea scopului metodologiei, acestea trebuie să conțină cel puțin următoarele informații:
• data și ora observației;
• coordonatele locației de eșantionaj (în cazul punctelor predefinite, și codul punctului);
• numele observatorului;
• specia (sau indicarea lipsei speciilor țintă, în cazul punctelor predefinite);
• numărul exemplarelor încadrate în categoriile de distanță, în concordanță cu cele descrise în metodologie;
• datele colectate trebuie să respecte perioadele și intervalele orare specificate în metodologie;
• datele colectate trebuie să fie colectate în condițiile meteorologice specificate în metodologie.

După realizarea observațiilor de teren, observatorii vor trimite în cât mai scurt timp următoarele date către coordonatorul programului:
1. datele colectate în puncte despre speciile țintă, cu toate informațiile auxiliare: acestea se regăsesc fie în Carnetele de teren completate pentru fiecare locație (original și copie scanată/fotografiată), fie în format electronic (dacă au fost colectate cu ajutorul aplicațiilor mobile);
2. date colectate despre toate speciile de păsări din pătratul de 2x2 km: acestea se regăsesc fie într-un Formular de teren cu structură tabelară, fie în format electronic (dacă au fost colectate cu ajutorul aplicațiilor mobile);
3. formularul de alegere a punctelor completat (doar la prima evaluare a fiecărui pătrat sau în cazul modificării punctelor) în original și copie scanată/fotografiată;
4. traseele înregistrate cu GPS-ul: aparatul GPS se folosește pe tot parcursul vizitelor pe teren (cu setarea de înregistrare a track-ului pornită), din momentul intrării în pătrat. Pentru o gestionare și arhivare mai ușoară a traseelor înregistrate, este indicat ca toate traseele să fie denumite în următorul fel: Codul pătratului_Data în format ZZLLAAAA (exemplu: CA0418_21042010);
5. set de fotografii (4 fotografii pentru fiecare punct). După efectuarea observațiilor, fiecare punct trebuie fotografiat în direcția Nord, Est, Sud, Vest (dimineața, în timpul observațiilor). Fotografiile se fac cu distanță focală cât mai mică (adică o deschidere largă) și cu rezoluție bună. Pentru o gestionare și arhivare mai ușoară a fotografiilor, se recomandă ca pozele să fie organizate în arhive denumite conform indicațiilor de la trasee.

Coordonatorul trebuie să arhiveze și să păstreze toate datele colectate (atât cele referitoare la specii, cât și datele auxiliare, precum trasee și poze), pentru a fi accesibile în cazul necesității unor analize, precum și cele care fac referire la situația națională a metodologiei.

Se observă că formularul este completat pentru a fi trimis la coordonator

Pentru implementarea în condiții optime a metodologiei este nevoie de următoarele echipamente:

• binoclu;
• ceas;
• determinator de păsări;
• Formular de teren (la prima ieşire: Formular de alegere a punctelor);
• harta pătratului;
• aparat GPS (track-log ON);
• aparat foto;
• busolă (opţional);
• vestimentaţie potrivită: încălţăminte impermeabilă, îmbrăcăminte călduroasă.

Materiale utilizate: Formular de teren, harta pătratului de monitorizare, binoclu, GPS

Observator într-un echipament adecvat condițiilor de teren

 Anexa 1 - Formular de teren

Anexa 2 - Formular de alegere a punctelor

Codul pătratului:
DATELE OBSERVATORULUI:
Nume:
Adresa (cod poștal, localitate, stradă, nr.):
Telefon:
E-mail:

Punctele trebuie selectate pornind din partea de sus a tabelului. Se verifică fiecare punct dacă este accesibil sau nu. Dacă este, îl selectăm, dacă nu este, scriem cauzele și trecem la punctul următor. Acest proces trebuie continuat până se ajunge la 10 puncte selectate. Este foarte important să urmărim exact ordinea selectării punctelor din tabel. Un punct se exclude numai dacă este imposibil de accesat sau dacă există motive obiective care împiedică lucrul în siguranță (de exemplu traficul rutier, stână cu câini etc.).

Anexa 3 - Lista cu prescurtările speciilor de păsări

Prescurtările utilizate în schemele de monitorizare sunt derivate din denumirea științifică a speciilor. Principiul de bază este unul simplu: au fost contopite primele trei litere din denumirea de gen (prima parte) cu primele trei litere din denumirea de specie (a doua parte). Excepțiile sunt cazurile speciilor la care aceste combinații sunt identice. În aceste situații, pentru partea a doua a prescurtării se folosesc ultimele trei litere din denumirea de specie. Denumirile științifice pot suferi modificări din cauza progresului continuu al cunoștințelor științifice, astfel că există posibilitatea ca aceste prescurtări să fie schimbate în viitor conform regulilor descrise mai sus.

Anexa 4 - Lista categoriilor de habitate

Exemplu de pădure în regenerare (în acest caz, o pădure de fag). În partea din față a imaginii se observă lăstărișul
(arborii tineri), iar în plan secund pădurea matură.

Exemplu de habitat tip C3 „Pășune cu arbori izolați”

Exemplu de habitat tip G2 „Stâncării”