Pițigoi mare

Parus major

Autor: Ramona Mănoiu

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Pițigoiul mare este o specie larg răspândită în toată Europa, Asia de Vest și Africa de Nord-Vest, în zona temperată cu climat temperat continental, oceanic sau mediteranean. În Asia o putem întâlni însă și în zonele tropicale.

POPULAȚIE

Este cea mai comună dintre speciile de pițigoi. În Europa, populația este cuprinsă între 65.100.000 și 106.000.000 de perechi cuibăritoare, ceea ce reprezintă 30% din populația mondială. În perioada 1980-2013 populația a cunoscut o creștere moderată.
În România, populația cuibăritoare este cuprinsă între 4.812.726 și 5.698.871 de perechi.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Este cel mai mare dintre piţigoi. Preferă zonele de câmpie și zonele colinare, dar apare și în zonele montane, în unele regiuni ajungând până la altitudinea de 1.850-1.900 m. În România, pițigoiul mare este prezent în diferite tipuri de habitate, fiind cel mai puţin pretenţios dintre speciile familiei. Poate fi observat în diferite tipuri de păduri (de foioase, mixte sau de conifere), dar frecventează și grădinile, livezile sau parcurile din interiorul localităților, acolo unde găsește scorburi sau cavități adecvate pentru cuibărit. Este o specie sedentară, dar în afara perioadei de cuibărire se deplasează în zone cu resurse trofice abundente și hoinăreşte în căutarea hranei, împreună cu alte specii de pițigoi.
Atinge în libertate longevitatea maximă de 15 ani și patru luni. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de un an.
În timpul cuibăritului caută ouă, adulți și larve de insecte, dar consumă și hrană de origine vegetală, precum mâțișori sau muguri. Omizile sunt esențiale pentru creșterea puilor. În timpul iernii, dieta este compusă în primul rând din seminţe oleaginoase și fructe uscate. Este un vizitator foarte comun și la hrănitoarele de păsări. Datorită taliei mari, acest pițigoi se hrănește o perioadă mai lungă de timp pe sol decât alte specii de pițigoi.
Masculul este foarte zgomotos, în special în perioada ritualului nupțial, când sunetele sunt folosite pentru marcarea teritoriului și atragerea partenerului. Clocește în scorburi, dar foloseşte cu succes și cuiburile artificiale. În apropierea caselor poate ocupa orice loc ascuns, precum căsuţele poştale, ghivecele de flori sau ţevi metalice. Cuibul este făcut de către femelă din mușchi, fire de iarbă, frunze, pene, lână şi păr. O pereche depune două ponte într-un sezon de reproducere, începând din luna martie-aprilie. Fiecare pontă este compusă din 3-18 (frecvent 9) ouă albe și mate. Incubaţia lor durează 13-14 zile, la care participă doar femela. Puii părăsesc cuibul după 20-22 de zile, însă până la vârsta de 40 de zile ei sunt apărați și hrăniți de către ambii părinți.

AMENINȚĂRI

- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Managementul defectuos al pădurii.
- Poluarea.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Interzicerea noilor proiecte urbane, incluzând așezările împrăștiate în habitatele de pădure importante pentru specie.
- Potrivirea lucrărilor silvice cu biologia speciei, pentru a evita perturbarea ei în perioadele critice (reproducere).
- Interzicerea defrișării care rezultă în scăderea dimensiunii pădurii și în schimbarea folosirii terenului.
- Asigurarea că fiecare formă de exploatare a pădurii în zonele importante pentru reproducerea speciei este avizată de administrația ariei protejate.
- Reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor în agricultură și silvicultură. În caz de necesitate și în lipsa alternativelor, folosirea substanțelor cu toxicitate și persistență minimă ar trebui să fie justificată și aplicată pe terenurile de reproducere a speciei numai în afara perioadei de reproducere.
- Menținerea și creșterea extinderii pădurilor native, urmărindu-se nivelul cel mai ridicat de diversitate structurală și de specii.
- Menținerea a cel puțin 30 de copaci pe hectar pentru cuibărirea în scorbura acestora (se iau în considerare starea de degradare, diametrul, prezența anterioară a scorburilor și specia arborelui).
- Menținerea stratului subarbustiv în pădurile exploatate.
- Instalarea de cuiburi artificiale.
- Monitorizare anuală standardizată pentru a putea determina tendințele populaționale.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de reproducere, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Pițigoi mare (Parus major)