Rață mică

Anas crecca

Autor: Cristian Mihai

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Rața mică este o specie cu o răspândire foarte largă, arealul ei cuprinzând toată Europa, America de Nord și Asia. Cuibărește în partea nordică și temperată a arealului.
În România poate fi întâlnită în special în pasaj și în perioada de iarnă, într-o varietate de habitate acvatice: ape costiere de mică adâncime, lacuri naturale și artificiale, iazuri, estuare, delte, lagune și mlaștini. În perioada de cuibărit există populații de mici dimensiuni în Transilvania și nordul Moldovei, în zonele acvatice montane, depresionare și de coastă.

POPULAȚIE

Populația cuibăritoare de rață mică la nivelul Europei este estimată la 557.000-915.000 de perechi, țările unde există cele mai mari concentrări fiind Rusia, Finlanda, Norvegia și Suedia. Tendința populației la nivel european este nesigură.
Numărul de rațe mici care cuibăresc în România este de 0-3 perechi. Iernează la noi între 1.150 și 19.951 de exemplare, iar în timpul pasajelor pot fi văzute între 200.000 și 300.000 de exemplare.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Este o specie foarte gregară în afara perioadei de cuibărit, adunându-se în stoluri de diferite dimensiuni. Specie predominant migratoare, în special populațiile nordice. În partea de sud a arealului există mici populații sedentare. Migrația de toamnă începe din luna iulie pentru exemplarele care nu au reușit să se reproducă și culminează în lunile octombrie-noiembrie. Se întorc din cartierele de iernare în lunile martie-aprilie. În perioada de iarnă poate fi întâlnită și pe ape deschise, lacuri, delte, câmpii inundate. Se diferențiază de restul rațelor, cu care deseori formează stoluri mixte, prin viteza de zbor, fiind considerată una dintre cele mai rapide rațe. Poate atinge cu ușurință în zbor peste 120 km/oră. Se ridică de pe apă foarte ușor în zbor, cu bătăi rapide și dese de aripi. Stolurile sunt capabile să facă manevre bruște în zborul lor pe deasupra apei sau a stufului.
Rața mică este o specie omnivoră. În perioada de cuibărit, hrana este predominant formată din mici nevertebrate, precum moluște, crustacee, insecte adulte și larvele acestora. Poate captura și amfibieni sau pești de talie mai mică. În perioada de iarnă se hrănește și cu semințe de plante acvatice, resturi de plante, ieșind frecvent din apă să pască sau să culeagă semințe de pe terenurile agricole. Este o specie foarte gălăgioasă, mai ales în timpul zborului. În timpul cuibăritului este activă ziua, însă în pasaj și în timpul iernilor este considerată o specie crepusculară sau chiar nocturnă.
Habitatele preferate de această specie pentru cuibărit sunt apele de mică adâncime, permanente, cu vegetație densă, ierboasă, în special cele aflate în vecinătatea pădurilor și lizierelor. Vegetația adiacentă trebuie să formeze un fel de strat vegetal dens. Preferă apele de mici dimensiuni, singure sau părțile unei zone acvatice mai întinse, cum ar fi bălți, lacuri și iazuri, râuri încet curgătoare. Perechile se formează încă din perioada de iarnă, sosind împreună în teritoriul de cuibărit începând cu luna aprilie. Cuibul este construit pe sol, în vegetație densă, în apropierea apei. El este de fapt o mică adâncitură în pământ, căptușită cu iarbă și frunze. Femela depune 8-11 ouă galben-verzui, existând o singură pontă pe an. Masculul participă foarte puțin la creșterea puilor. Clocitul durează 21-23 de zile, puii fiind nidicoli și urmând femela în apă la câteva ore după eclozare. Ei sunt dependenți de femelă timp de 25-30 de zile, până le cresc penele și devin zburători.

AMENINȚĂRI

- Pierderea și alterarea habitatului.
- Poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor.
- Vânătoarea.
- Perturbarea antropogenă.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Respectarea restricțiilor în zonele ripariene și costiere.
- Măsuri de management pentru vegetația ripariană și palustră, cu scopul de a menține sau de a reface vegetația la un nivel ecologic optim pentru această specie.
- Managementul deșeurilor și al apelor uzate în zona habitatelor importante pentru specie.
- Încurajarea folosirii produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă și evitarea folosirii semințelor tratate în vecinătatea zonelor umede; încurajarea producției organice.
- Managementul nivelului de apă din rezervoare, în acord cu necesitățile ecologice ale speciei.
- Crearea insulelor pentru reducerea riscului ridicat de prădare și creșterea succesului de reproducere în zonele umede artificiale sau seminaturale.
- Interzicerea vânătorii și controlul braconajului.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Rață mică (Anas crecca)