Pițigoi de stuf

Panurus biarmicus

Autor: Cristian Mihai

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Pițigoiul de stuf are un areal de cuibărit mare, care include majoritatea țărilor din Europa și Asia. Este o specie sedentară, la care se înregistrează însă deplasări pe distanțe scurte determinate de frigul din timpul iernii. Apare uneori în nordul Africii și în Peninsula Arabă. Peninsula Iberică constituie o zonă de iernare preferată pentru un efectiv mare de păsări din această specie.
În România este o specie comună în Delta Dunării și prezentă în restul țării, în zonele umede cu stufărișuri, chiar și atunci când acestea au dimensiuni reduse.

POPULAȚIE

Populația din Europa este cuprinsă între 232.000 și 437.000 de perechi cuibăritoare, reprezentând 15% din populația mondială, tendința fiind dificil de apreciat.
În România, populația cuibăritoare de pițigoi de stuf este cuprinsă între 19.605 și 40.465 de perechi.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Pițigoiul de stuf preferă pentru cuibărit zonele umede cu stufărișuri compacte, caracteristice lacurilor și mlaștinilor cu apă dulce sau salmastră. În mare măsură, teritoriile de cuibărit se suprapun cu teritoriile folosite în timpul toamnei și al iernii. În afara sezonului de cuibărit formează stoluri mari de până la 200 de exemplare.
Longevitatea maximă atinsă în libertate este de șapte ani.
Se hrănesc cu diferite specii de nevertebrate în timpul verii (în special larve și adulți de insecte) și cu semințe toamna târziu și iarna. Primăvara consumă în mod frecvent petale sau muguri.
Pițigoiul de stuf este o specie diurnă și monogamă. Perechile nu apără un anumit teritoriu și cuibăresc în colonii restrânse. Cântecul nu are rol teritorial și este folosit probabil la atragerea partenerului și la menținerea perechii. Cuibul este alcătuit din materiale vegetale și este amplasat pe tulpini de stuf, la o înălțime care variază între 30 și 125 cm deasupra apei. La construirea acestuia participă ambii parteneri. Femela depune la mijlocul lunii aprilie o pontă formată din 4-8 ouă, cu o dimensiune medie de 17,4 x 13,7 mm. Incubația durează 10-14 zile și este asigurată de ambii parteneri. După eclozare, puii sunt îngrijiți 12-13 zile de către ambii părinți, până devin zburători. O pereche poate depune 2-4 ponte într-un sezon de reproducere.

AMENINȚĂRI

- Pierderea și alterarea habitatului.
- Poluarea apelor.
- Gestionarea defectuoasă a apelor.
- Perturbarea antropogenă.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Respectarea restricțiilor de construcție în zonele ripariene.
- Măsuri de management pentru vegetația palustră, cu scopul de a menține sau de a reface vegetația la un nivel ecologic optim pentru specie.
- Interzicerea arderii vegetației ripariene, inclusiv a zonelor acoperite de stuf.
- Menţinerea şi conservarea stufărişurilor întinse cu apă permanentă ca habitat caracteristic.
- Managementul adecvat al deșeurilor și al apelor uzate în jurul zonelor umede.
- Menținerea de fâșii necultivate de minimum 1,5 m între terenurile cultivate și zonele umede, unde folosirea chimicalelor este strict interzisă.
- Luarea măsurilor în vederea evitării eutrofizării și sedimentării zonelor umede.
- Încurajarea folosirii produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă și a evitării folosirii semințelor tratate pe terenurile din vecinătate; încurajarea producției organice.
- Managementul adecvat al nivelului de apă din ecosisteme acvatice, în concordanță cu necesitățile ecologice ale speciei.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.