Erete alb

Circus macrourus

Autor: depositphotos.com

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Este o specie prezentă doar în sud-estul Europei, cuibărind în principal în stepele din Rusia, Kazahstan și nord-vestul Chinei. Toamna migrează pentru iernare spre Europa de Sud, Africa de Est (la sud de Sahara) și Asia de Sud-Vest, India și Birmania.

POPULAȚIE

Populaţia europeană a speciei este foarte mică, fiind cuprinsă între 300 și 1.100 de femele cuibăritoare. Aceasta a scăzut semnificativ în perioada 1970-1990, iar în perioada 1990-2000 şi-a continuat declinul. În prezent tendința este în declin moderat.
Eretele alb nu mai cuibărește în România, dar în timpul pasajelor pot fi observate între 400 și 1.500 de exemplare.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Eretele alb este o specie caracteristică păşunilor și stepelor uscate, terenurilor agricole şi mlaştinilor aflate în preajma râurilor.
Se hrăneşte cu rozătoare, păsări, insecte, broaşte, şopârle şi şerpi, capturând prada la o distanţă de până la 20 de km de cuib. Zboară la înălțimi mici, de 1-9 m depărtare de sol şi coboară brusc după ce identifică prada. Hrana este formată în principal din mamifere, șopârle, broaște și păsări mici, dar poate consuma ocazional și insecte, în
special lăcuste. În migrație se deplasează individual, însă femelele și exemplarele tinere pot fi văzute în grupuri de 10-15 exemplare. Longevitatea maximă cunoscută este de 13 ani şi cinci luni.
Cuibăreşte solitar sau în grupuri dispersate de 3-5 perechi. Emite un şuierat puternic în perioada împerecherii. Cuibul este aşezat pe sol în vegetaţia deasă şi înaltă, fiind alcătuit din paie şi alte resturi vegetale. Femela depune 4-5 ouă în luna mai, cu o dimensiune de circa 43,5 x 34 mm. Incubaţia durează 28-30 de zile şi este asigurată de femelă, care este hrănită în tot acest timp de către mascul. Acesta continuă să aducă hrană, atât pentru femelă, cât şi pentru pui timp de două săptămâni după ieşirea puilor din ouă. Din toată ponta de obicei supravieţuiesc numai 2-3 pui. Aceștia devin zburători la 35-40 de zile, însă rămân dependenţi de părinţi încă 14-21 de zile.

AMENINȚĂRI

- Alterarea și pierderea habitatelor în urma activităților agricole.
- Contaminarea prin produse agricole.
- Alterarea și pierderea de habitat cauzate de schimbarea folosirii terenurilor.
- Pierderea și deteriorarea zonelor de aglomerare.
- Braconajul.
- Efectul altor activități antropogene.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Conservarea, crearea și promovarea terenurilor necultivate cu vegetație corespunzătoare.
- Menținerea miriștilor și interzicerea arderii acestora.
- Reducerea chimicalelor din agricultură, aplicarea chimicalelor puțin toxice și persistente.
- Interzicerea împăduririi regiunilor de stepă.
- Menținerea managementului adecvat al miriștii în zonele unde a fost efectuat tradițional.
- Luarea măsurilor în asigurarea liniștii în zonele de aglomerare a speciei.
- Controlul populațiilor de pisici și câini domestici sau sălbăticiți.
-Controlul şi respectarea legislaţiei vânătorii; cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu împotriva braconajului.
- Garantarea securității păsărilor prin managementul cablurilor de telecomunicație sau de transport al energiei.
- Interzicerea realizării fermelor solare și eoliene în habitate de stepă.
- Adaptarea amplasării noilor cabluri electrice la standardele naționale.
- Identificarea și managementul zonelor unde mortalitatea cauzată de drumuri este ridicată.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservare.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.