Guguștiuc

Streptopelia decaocto

Autor: Tiberiu Mănoiu

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Specia s-a răspândit în toată Europa începând din anii 1930, pornind din Balcani. Este o specie sedentară.

POPULAȚIE

În Europa, efectivul este cuprins între 7.900.000 și 14.300.000 de perechi cuibăritoare, reprezentând 40% din populația globală, între anii 1980-2013 tendința fiind de creștere moderată.
Populația din România este cuprinsă între 170.000 și 340.000 de perechi cuibăritoare.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Guguștiucul în arealul de origine populează savane și zone semideșertice, uneori periferia unor localități, dar nu ajunge în interiorul lor. În Europa este o specie sinantropă, care s-a întins de la începutul secolului XX din sud-estul Europei spre nord-vest. În România a început să pătrundă în anii ’50-’60, venind din Peninsula Balcanică. În prezent este găsită în toate localitățile, cu excepția celor izolate din munți. Biotopul preferat îl reprezintă periferia localităților cu grădini și gospodării, cu climat echilibrat, cu pâlcuri de arbori și ierni blânde. În zonele muntoase se menține în sate mici până la altitudini de 1.300-1.900 m, dar cu densități mai mici. Este o specie sedentară. Puii se asociază în stoluri care caută în afara teritoriilor părinților zone cu hrană bogată (depozite de cereale, fabrici de pâine etc.), putând efectua și deplasări mai mari. Spre primăvară și adulții pot executa, din lipsa de hrană sau a unor teritorii libere, deplasări de sute de kilometri. Atinge în libertate longevitatea maximă de 17 ani și nouă luni. Ajunge la maturitate sexuală uneori după patru luni, însă de regulă se împerechează prima dată la vârsta de un an.
Hrana este mai ales de natură vegetală, fiind adunată cel mai adesea de pe sol. S-au observat și comportamente de scormonire, ruperea unor verdețuri sau fructe din arbuști, vizitarea unor hrănitoare ale animalelor din gospodării etc. Consumă mai ales grăunțe (grâu, porumb), semințele unor buruieni, completate de fructe suculente, plante germinate, frunze verzi etc. Insectele sunt prinse mai rar, iar uneori chiar din zbor; consumă ocazional moluște mici. O proporție însemnată a hranei se compune din resturile alimentare găsite pe jos, inclusiv din hrana oferită animalelor domestice.
Cuplurile sunt monogame și durează un sezon de reproducere, dar frecvent rămân împreună și perioade mai lungi (datorită atașamentului comun față de un teritoriu). Perechile se pot forma încă din toamnă, de regulă însă în februarie-martie, când încep să se manifeste prin cântecul teritorial și zborurile nupțiale. Teritoriul este foarte mic, de câteva sute de metri, și nu este menținut peste iarnă, când guguștiucul se asociază în stoluri, hrănindu-se în comun în locuri bogate în hrană. Masculul propune mai multe locuri pentru cuib, dintre care femela alege unul. Cel mai frecvent, cuibul este amplasat pe arbori sau arbuști de foioase, aproape de trunchi, la înălțimi relativ mici. Cuibul se poate găsi frecvent pe clădiri (balcoane, nișe), stâlpi, cuiburi vechi ale altor specii. El este o platformă sumară făcută de femelă din rămurelele adunate de mascul de pe sol sau rupte din arbori. Depune ouăle în perioada aprilie-septembrie, uneori chiar în afara acestei perioade. Ponta se compune din 2 ouă albe. Ambii părinți clocesc timp de 13-14 zile, începând de regulă după primul ou. Puii nidicoli sunt hrăniți cu „lapte de gușă“ și stau în cuib trei săptămâni, după care își iau zborul. Ei sunt îngrijiți de mascul încă 2-3 săptămâni, timp în care femela depune o pontă nouă. Într-un an cresc 2-3 rânduri de pui, însă numeroase ponte sunt pierdute și înlocuite, astfel că numărul de ponte (inclusiv cele de înlocuire) poate să ajungă la 7-8, aceasta explicând și viteza cu care specia a cucerit Europa.

AMENINȚĂRI

- Perturbarea cauzată de alte activități antropogene.
- Măsurile arhitecturale care împiedică amplasarea cuiburilor pe și în construcții.
- Vânătoarea și braconajul.
- Parazitozele și bolile care se instalează în condițiile unor densități mari și igienizarea orașelor (în special înlăturarea susținută a resturilor alimentare).

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Promovarea arhitecturii clădirilor care sunt compatibile cu specia și asigurarea locurilor de cuibărit în zonele în care de curând s-a construit, în cazul în care nu sunt alternative de cuibărit pentru păsările din aria urbană.
- Interzicerea distrugerii cuiburilor ocupate sau a locurilor de cuibărit.
- Considerarea necesității de restabilire a unor locuri potrivite pentru cuibărire și menținerea acestora.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Controlul şi respectarea legislaţiei vânătorii; cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu împotriva braconajului.
- Identificarea zonelor importante pentru specie.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Guguștiuc (Streptopelia decaocto)