Scoicar
Haematopus ostralegus
Autor: Daniel Petrescu
STATUT LEGAL DE CONSERVARE
DISTRIBUȚIE
Scoicarul este larg răspândit, însă distribuția lui este inegală în mare parte din Europa. Principala arie de cuibărire este în nord-vestul Europei, aceasta reprezentând mai mult de jumătate din aria sa mondială. Mai poate fi văzut în jurul Mediteranei și în unele zone de pe coasta de est a Asiei, precum și de la Marea Caspică până în Asia Centrală.
În România cuibărește rar, pe solul acoperit de scoici al litoralului, în lagune sau pe sărăturile de lângă Dunăre. Poate fi observat, de asemenea, și în unele zone umede situate în interiorul țării, în special în timpul migrațiilor.
POPULAȚIE
Populația globală este cuprinsă între 925.000 și 1.030.000 de exemplare și, deși subspecia Haematopus ostralegus ostralegus a cunoscut o creștere substanțială între anii 1960 și 1990, ulterior a fost într-un declin care a depășit 40% în decursul a trei generații. La nivel global se estimează un declin de 20-29% în decursul a trei generații.
În România, populația cuibăritoare este mică, fiind estimată la 50-150 de perechi cuibăritoare.
MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI
Scoicarul se poate întâlni pe terenurile sărăturate de la malul mării, pe plaje cu nisip și scrădiș, pe dune de nisip, faleze cu vegetație scundă și ocazional pe maluri stâncoase. În interiorul continentului apare de-a lungul malurilor lacurilor și al râurilor, sau chiar pe pajiști și culturi agricole aflate la o oarecare distanță față de apă. Cele mai multe populații ale acestei specii sunt migratoare. În pasaj pot fi văzute în stoluri zburând în formă de „V“, scoțând strigăte puternice. Migrația de toamnă începe în luna august, formându-se stoluri de până la 50-70 de exemplare. Speranța de viață în libertate este de aproximativ 36 de ani. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de patru ani.
Când se află pe malul mării, scoicarul se hrănește îndeosebi cu moluște bivalve (midii și alte scoici). Se folosește de ciocul puternic pentru a desface scoicile, zdrobindu-le de pietre și nisip, apucând apoi masa viscerală din interior. Hrana este completată cu gasteropode, crabi și viermi marini. Atunci când se află în interiorul uscatului, hrana constă în principal din râme, lipitori și chiar omizi sau alte insecte în formă adultă sau larvară.
Sosirea din cartierele de iernare are loc în martie-aprilie, în perechi sau în grupuri mici de 3-5 exemplare. Migrația se încheie până la mijlocul lunii mai. Este o specie monogamă, perechea păstrându-se până la decesul unuia dintre parteneri. Își face cuibul în pajiști umede sau în locuri cu iarbă pitică, pe plaje cu nisip, pe prundiș sau scrădiș. Cuibul este format dintr-o gropiță în nisip, sol sărăturat sau scrădiș, pe care o căptușește cu câteva fire de iarbă uscată, scoici și resturi de alge. Perechile cuibăresc solitar, cuiburile aflându-se la o distanță de 1-2 km unele față de altele. În lunile martie-aprilie (pentru populațiile aflate în sudul arealului de cuibărit) sau în mai-iunie (în cazul populațiilor nordice), femela depune o pontă formată din 2-3 ouă (rar 4) de culoare galbenă, pătate cu brun. Clocitul durează circa 26-27 de zile și este asigurat de către ambele sexe. Puii sunt nidifugi, urmându-și părinții la câteva ore după eclozare, fiind capabili de a prelua singuri hrana oferită de aceștia. Timp de 6 săptămâni, adulții își țin puii aproape de cuib și aduc hrana în apropierea puilor, după care aceștia sunt capabili să zboare și nu mai stau noaptea în zona cuibului. Poate depune o pontă de înlocuire dacă prima a fost distrusă de inundații sau prădători (pescăruși, ciori etc.).
AMENINȚĂRI
- Pierderea și alterarea habitatului.
- Poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor.
- Braconajul.
- Perturbarea antropogenă.
MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE
- Respectarea restricțiilor în zonele ripariene și costiere, inclusiv a celor care se referă la construcții.
- Managementul deșeurilor și al apelor uzate în jurul zonelor umede.
- Menținerea de fâșii necultivate de minimum 1,5 m între terenurile cultivate și zonele umede, unde folosirea chimicalelor este strict interzisă.
- Încurajarea folosirii produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă și evitarea folosirii semințelor tratate pe terenurile din vecinătate.
- Evaluarea nivelului de poluare a zonei umede și executarea programelor destinate îmbunătățirii calității apei.
- Managementul adecvat al nivelului de apă din ecosisteme acvatice, în concordanță cu necesitățile ecologice ale speciei.
- Aplicarea acțiunilor necesare garantării disponibilității hranei și a condițiilor de procurare a acesteia în zonele importante pentru cuibărit și migrație a speciei.
- Elaborarea și implementarea planurilor de management pentru sărături active și abandonate, care determină un regim de apă (ciclu inundare-uscare) corespunzător necesităților ecologice ale speciei.
- Controlul şi respectarea legislaţiei vânătorii; cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu împotriva braconajului.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.
HARȚI JPEG
Harta de distribuție Scoicar (Haematopus ostralegus)