Muscar negru

Ficedula hypoleuca

Autor: Cristian Mihai

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Muscarul negru este răspândit pe întreg continentul european, în partea nordică până în Marea Britanie și centrul Scandinaviei. Se întâlnește, de asemenea, în vestul Asiei și în nordul Africii.
În România este o specie consemnată mai ales în Transilvania, în nordul și – local – în estul țării.

POPULAȚIE

Populația din Europa reprezintă 75% din populația mondială și este cuprinsă între 12.500.000 și 19.400.000 de perechi cuibăritoare. Între anii 1980-2013 populația a suferit un declin moderat.
Populația de muscar negru din România este cuprinsă între 450 și 4.400 de perechi cuibăritoare.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Muscarul negru este o specie clocitoare rară, cu răspândire insulară în țara noastră. Ca locuri de cuibărit preferă în primul rând pădurile bătrâne de foioase, mixte sau chiar pe cele de conifere cu arbori scorburoși, care au poieni și un strat arbustiv bine dezvoltat. Se mai găsește și în parcurile mari aflate în localități, în livezi bătrâne, acceptând cu ușurință să cuibărească și în adăposturile artificiale. Arealul de cuibărit ajunge la altitudinea de peste 1.000 m. În România este oaspete de vară și de pasaj, fiind prezent în țară între lunile aprilie și septembrie. În timpul migrațiilor se poate întâlni mai des în zăvoiul râurilor principale.
Longevitatea maximă în libertate este de 10 ani și opt luni.
Hrana constă în mod exclusiv din larve și insecte mature (fluturi de zi și de noapte, furnici, himenoptere etc.), chiar și păianjeni. Puii sunt hrăniți mai mult cu omizi. Insectele zburătoare sunt prinse din zbor, muscarul negru având un zbor caracteristic în flip-uri. De asemenea, mai poate captura insectele și de pe trunchiul arborilor sau de pe sol.
Perioada de reproducere începe în luna mai, fiind depusă o singură pontă pe an. Este o specie la care se întâlnește monogamia, asociată frecvent cu poligamia. Masculul, după prima împerechere, căută și se împerechează și cu o a doua parteneră, după care revine la prima pontă depusă. Cuibărește în scorburi, dar și în cuiburi artificiale. Pentru ocuparea scorburilor în care își poate instala cuibul, această specie intră adesea în competiție cu diverse specii de pițigoi, cojoaice și ciocănitori sau cu capîntortura (Jynx torquilla). Cuibul este realizat de către femelă, adesea în apropierea unei ape. Aceasta utilizează ca material de construcție diverse frunze, ierburi, mici porțiuni de scoarță, rădăcini mici, mușchi sau licheni și îl tapițează în interior cu ierburi fine, fire de păr, lână sau pene. Cuibul este amplasat la maximum 15 m de la sol. Femela depune 6-7 ouă, care sunt netede, puțin strălucitoare, subeliptice, albăstrui, uneori cu puncte brun-roșcate. Atunci când în cuib sunt mai multe ouă, acestea provin de la două femele. Clocitul este asigurat numai de către femelă timp de 12-14 zile, aceasta fiind uneori înlocuită pentru scurt timp de mascul, care aprovizionează femela cu mâncare. Puii sunt nidicoli, având puf des pe cap și spate, de culoare cenușie, gâtlejul galben-portocaliu, iar cașul gălbui. Sunt dependenți de cuib și de hrana adusă de ambii părinți timp de 16-18 zile.

AMENINȚĂRI

- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Poluarea.
- Perturbarea cauzată de alte activități antropogene.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Potrivirea lucrărilor silvice cu biologia speciei, pentru a evita perturbarea ei în perioadele critice (reproducere).
- Menținerea stratului subarbustiv în pădurile exploatate.
- Păstrarea unui mozaic de habitate cu prezenţa pâlcurilor de copaci şi a arbuştilor în zonele deschise.
- Menținerea și accentuarea coridoarelor între zonele de pajiști spontane incluzând și arbori, linii de arbori și grupuri de arbori neproductivi dispersate.
- Reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor în agricultură și silvicultură. În caz de necesitate și în lipsa alternativelor, folosirea substanțelor cu toxicitate și persistență minimă ar trebui să fie justificată și aplicată pe terenurile de reproducere a speciei numai în afara perioadei de reproducere.
- Menținerea și creșterea extinderii pădurilor native, urmărindu-se nivelul cel mai ridicat de diversitate structurală și de specii.
- Promovarea tipurilor de management care favorizează eterogenitatea pădurii.
- Menținerea a cel puțin 30 de copaci pe hectar pentru cuibărirea speciei în scorbura acestora (se iau în considerare starea de degradare, diametrul, prezența anterioară a scorburilor și specia arborelui).
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Muscar negru (Ficedula hypoleuca)