Pițigoi sur

Poecile palustris

Autor: Cristian Mihai

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Aria de distribuție a speciei este foarte vastă, fiind prezentă prin numeroasele subspecii în aproape toată Europa. Cuibărește în partea de sud a Marii Britanii și a Scandinaviei, în Europa Centrală și de Est până în sudul Peninsulei Balcanice. Lipsește din părțile nordice ale Europei și din vestul Peninsulei Iberice.

POPULAȚIE

Populația din Europa reprezintă 55% din populația mondială și este cuprinsă între 2.910.000 și 5.740.000 de perechi cuibăritoare. Între anii 1980-2013 populația europeană a suferit un declin moderat.
În România, populația este cuprinsă între 587.230 și 937.844 de perechi cuibăritoare, tendința fiind ascendentă.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Pițigoiul sur trăiește în zonele de câmpie, dar în unele regiuni îl putem întâlni până la altitudini de 1.300 m. În România, habitatele caracteristice sunt pădurile de foioase de stejar (Quercus sp.) sau de fag (Fagus sylvatica) nefragmentate, însă specia apare și în livezi, în grădini sau în parcurile din localități. Este o specie sedentară, dar în timpul iernii hoinăreşte în căutarea hranei, în stoluri mixte împreună cu alte specii de pițigoi.
Atinge în libertate longevitatea maximă de 11 ani și nouă luni. Ajunge la maturitatea sexuală la vârsta de un an.
În timpul cuibăritului, specia are un regim alimentar predominant insectivor, iar în perioada rece se hrănește cu semințe și cu diferite boabe. Iarna putem observa frecvent pițigoi suri și la hrănitoarele de păsări. Se hrănește în timpul zilei, pe sol, și își face însemnate provizii de hrană pentru perioadele când aceasta nu mai găsește. Ca ascunzișuri pentru hrană folosește mușchii și lichenii de pe copaci, stratul de frunze de pe sol sau buturugile de lemn mort.
Specia este monogamă și perechile rămân împreună pe viață. În cele mai multe cazuri teritoriul este apărat pe toată durata unui an. Masculii oferă hrană femelelor în ritualul nupțial, de la începutul construirii cuibului și până la ieșirea puilor din ouă. Femela construiește cuibul în formă de cupă într-o scorbură de copac, într-o cavitate pe sol sau într-un perete. Acesta este făcut din muşchi, puf şi pene. Deseori, pițigoiul sur este văzut ocupând cuiburile artificiale. Ponta este compusă din 7-11 ouă albe, cu pete roșietice, și este clocită de către femelă. Mărimea medie a oului este de 16 x 12 mm. Incubația durează 14-16 zile. Masculul hrăneşte în tot acest timp femela care stă pe cuib. După eclozarea ouălor, ambii părinţi participă la hrănirea puilor, contribuția masculului fiind mai substanțială decât a femelei în primele zile după apariția puilor. Aceștia părăsesc cuibul după 17-20 de zile de la eclozare. Puii vor fi susținuți cu hrană de părinți timp de încă 1-2 săptămâni după ce au părăsit cuibul. Fiecare pereche scoate un rând, foarte rar două rânduri de pui pe an, existând aproape întotdeauna o pontă de înlocuire, în cazul în care prima pontă este distrusă.

AMENINȚĂRI

- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Managementul defectuos al pădurii.
- Poluarea.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Interzicerea noilor proiecte urbane, incluzând așezările împrăștiate în habitatele de pădure importante pentru specie.
- Potrivirea lucrărilor silvice cu biologia speciei, pentru a evita perturbarea ei în perioadele critice (reproducere).
- Interzicerea defrișării care rezultă în scăderea dimensiunii pădurii și în schimbarea folosirii terenului.
- Asigurarea că fiecare formă de exploatare a pădurii în zonele importante pentru reproducerea speciei este avizată de administrația ariei protejate.
- Reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor în agricultură și silvicultură. În caz de necesitate și în lipsa alternativelor, folosirea substanțelor cu toxicitate și persistență minimă ar trebui să fie justificată și aplicată pe terenurile de reproducere a speciei numai în afara perioadei de reproducere.
- Menținerea și creșterea extinderii pădurilor native, urmărindu-se nivelul cel mai ridicat de diversitate structurală și de specii.
- Menținerea a cel puțin 30 de copaci pe hectar pentru cuibărire în scorbura acestora (se ia în considerare starea de degradare, diametrul, prezența anterioară a scorburilor și specia arborelui).
- Instalarea de cuiburi artificiale.
- Menținerea stratului subarbustiv în pădurile exploatate.
- Monitorizare anuală standardizată pentru a putea determina tendințele populaționale.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de reproducere, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Pițigoi sur (Poecile palustris)