Sticlete

Carduelis carduelis

Autor: Tiberiu Mănoiu

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Sticletele este răspândit începând din Europa Occidentală până în regiunile centrale ale Siberiei, în Africa de Nord, Asia Centrală, Asia de Sud-Vest, Australia, Noua Zeelandă și în unele insule din Oceania, unde a pătruns prin intervenţie antropică. Fiind o specie politipică, se disting următoarele subspecii care au distribuție diferită: C.c. carduelis în Europa, C.c. balcanica în Peninsula Balcanică, C.c. brevirostris în Crimeea, C.c. britannina în Marea Britanie, C.c. loudoni în Azerbaidjan și Iran, C.c. mayor în munții Ural și Altai, C.c. niediecki în Orientul Mijlociu, Cipru, Rodos, C.c. parva în Peninsula Iberică, nordul Africii, insulele Azore și Canare, C.c. tsuchusii în sudul Italiei. Toate acestea se diferențiază după talie, aceasta variind în funcţie de zona în care trăiesc.
Este o specie parţial migratoare în Europa, populaţiile din nordul continentului petrecându-și iarna în centrul sau sudul Europei, iar cele din sudul arealului concentrându-se pe perioada iernii în regiunea nord-est africană şi sud-vest asiatică.
În România este sedentară, numărul indivizilor crescând însă iarna, odată cu sosirea populaţiilor din nord.

POPULAȚIE

Populaţia din Europa reprezintă 55% din populația mondială și este cuprinsă între 27.800.000 și 42.700.000 de perechi cuibăritoare, în perioada 1980-2013 constatându-se o creștere moderată.
În ţara noastră, populația de sticlete este cuprinsă între 653.125 și 1.109.338 de perechi cuibăritoare, tendința fiind descrescătoare.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Specia preferă atât zonele deschise, cât şi pădurile, fiind prezentă în apropierea aşezărilor umane, în grădini, livezi ori parcuri, acolo unde poate găsi hrană din abundenţă. Aceasta este constituită din seminţe mici, pe care le culege de pe tufișuri, scaieți sau din pajiști. Preferă în special plantele din familia Compositae. În perioada de cuibărire, hrana este suplimentată cu un număr mic de nevertebrate.
În afara sezonului de cuibărire este o specie gregară (de la sfârşitul verii până în următoarea primăvară). În perioada de cuibărire pot fi observate stoluri mici, formate de exemplarele care nu au cuibărit. Se reproduce în zonele joase ale palearcticului, în zona temperată, mediteraneană ori stepică. Excepţie face Elveţia, unde cuibăreşte în general la peste 1.000 m, ajungând vara târziu şi toamna în pajiştile alpine situate la peste 2.400 m. În România este una dintre cele mai cunoscute păsări şi cuibăreşte în zonele joase, ajungând la altitudini mai mari pe văile râurilor montane. Penajul acestei specii este intens colorat, el ajutând păsărea la marcarea teritoriului și la asigurarea succesului reproductiv. În acest scop, este aleasă o ramură uscată, dezgolită, de unde pasărea poate fi ușor remarcată prin cântec și coloritul penajului.
Cuibărește în arbori de înălțime mijlocie, preferând în acest scop salcâmii. Construiește un cuib mic din iarbă uscată, mușchi și rădăcini subțiri, cu interiorul în formă de cupă, căptușit cu diverse pene. În acest cuib femela depune o pontă formată din 4-5 ouă de culoare alb-albăstrui, cu pete brun-roşcate. Perioada de incubaţie este de 12-14 zile, ponta fiind clocită de către femelă. Odată cu eclozarea puilor, ambii părinţi participă la hrănirea acestora. În general, ca la toate speciile mici de păsări, puii ajung în câteva luni la maturitate sexuală. O femelă poate scoate 2-3 rânduri de pui într-un sezon de reproducere.

AMENINȚĂRI

- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Managementul defectuos al pădurii.
- Poluarea.
- Perturbarea cauzată de alte activități antropogene, precum colectarea exemplarelor ca păsări ornamentale şi comerţul ilegal.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Interzicerea noilor proiecte urbane, incluzând așezările împrăștiate în habitatele de pădure importante pentru reproducerea, hrănirea sau odihna speciei.
- Potrivirea lucrărilor silvice cu biologia speciei, pentru a evita perturbarea ei în perioadele critice (reproducere).
- Menținerea stratului subarbustiv în pădurile exploatate.
- Menținerea și accentuarea coridoarelor între zonele de pajiști spontane incluzând și arbori, linii de arbori și grupuri de arbori neproductivi dispersate.
- Reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor în agricultură și silvicultură. În caz de necesitate și în lipsa alternativelor, folosirea substanțelor cu toxicitate și persistență minimă ar trebui să fie justificată și aplicată pe terenurile de reproducere a speciei numai în afara perioadei de reproducere.
- Conservarea, crearea și promovarea terenurilor necultivate cu o vegetație corespunzătoare pentru specie.
- Menținerea miriștilor și interzicerea arderii acestora; menținerea managementului adecvat al miriștii în zonele unde a fost efectuat tradițional.
- Controlul comerțului ilegal cu exemplare din această specie.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Sticlete (Carduelis carduelis)