Potârniche

Perdix perdix

Autor: Daniel Petrescu

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Specia are un areal care cuprinde aproape toată Europa, Asia Mică, vestul şi centrul Asiei. În America de Nord există de asemenea o populaţie de potârnichi, care însă provin din înmulțirea celor care au fost introduse.
În România, potârnichea poate fi întâlnită în toată ţara, fiind mai rară doar în Transilvania.

POPULAȚIE

Populaţia europeană este estimată la 1.380.000-2.670.000 de perechi cuibăritoare, fiind în declin accentuat.
Populaţia din România este estimată la 40.000-100.000 de perechi cuibăritoare.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Specie terestră, care poate fi întâlnită pe pajişti în care sunt prezente tufişuri izolate, cu o înălţime a vegetației nu cu mult mai mare decât înălţimea păsării. Poate fi întâlnită, de asemenea, în pajiştile alpine; evită terenurile pe care se practică o agricultură intensivă. Este o specie sedentară, gregară între iulie şi ianuarie, în afara acestei perioade trăind în perechi.
Se hrăneşte preponderent cu hrană de origine vegetală (cereale, semințe de buruieni, diverse fructe, plante tinere etc.). Ocazional consumă şi insecte (în special în perioada de creştere a puilor), râme, melci și ouă de furnici.
Potârnichea este o specie monogamă, perechile menținându-se pe tot parcursul vieții, până la dispariția unuia dintre parteneri. În cazul acestei specii, femela este aceea care își alege partenerul, întotdeauna din alt stol, evitând astfel încrucișările între exemplarele înrudite. Perioada de cuibărit durează între aprilie şi septembrie (în cazul în care sunt depuse mai multe ponte). Cuibăreşte pe sol în vegetație densă, într-o mică adâncitură, pe care o căptușește cu frunze și fire de iarbă uscată, la care adaugă și fulgi. Nu s-a constatat o preferință anume pentru amplasarea cuibului (în miriști, culturi de trifoi, în mărăcini, în răzoare etc.). Ponta este formată din 10-20 de ouă de culoare uniformă, galben-verzui sau brun-măslinii. Ele sunt clocite o perioadă de 23-25 de zile numai de către femelă, masculul stând în apropriere și supraveghind cuibul. La părăsirea cuibului pentru a se hrăni, femela are obiceiul de a-l masca cu iarbă uscată. Au fost găsite cuiburi în care au depus ponta două femele. Puii sunt nidifugi, plecând imediat din cuib după părinţi, ambii fiind implicaţi în creşterea lor. În primele 10 zile, ei pot digera numai hrană de origine animală, astfel încât
părinții îi hrănesc numai cu nevertebrate, predominând insectele. După două săptămâni, puii sunt capabili să zboare. Dacă a fost distrusă prima pontă, are loc o a doua depunere, fiind ales pentru cuib un alt loc decât cel inițial, iar ponta depusă având un număr mai redus de ouă.

AMENINȚĂRI

- Alterarea și pierderea habitatelor în urma activităților agricole și a schimbării folosirii terenurilor.
- Contaminarea prin produse agricole.
- Mortalitatea cauzată de structurile de irigație și de mașinile agricole.
- Pierderea și deteriorarea zonelor de reproducere și de aglomerare.
- Mortalitate și alte efecte cauzate de prădători.
- Efectul vânătorii și al altor activități antropogene.
- Amenințări provocate de structuri și clădiri din afara localităților.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Menținerea și dezvoltarea unui peisaj de tip mozaic în regiunile uscate ale zonelor cu cultivări nelemnoase.
- Menținerea sau creșterea unei fâșii de limită necultivate de minimum 0,5 m (ideal 1,5 m).
- Limitarea terenurilor irigate, unde e posibil.
- Menținerea miriștilor și interzicerea arderii acestora.
- Reducerea chimicalelor folosite în agricultură, aplicarea chimicalelor mai puțin toxice și persistente; încurajarea agriculturii organice.
- Regularizarea perioadelor de folosire a erbicidelor în funcție de fenologia speciilor, evitarea folosirii lor în perioadele critice, evitarea pulverizării aeriene în sezonul de reproducere; elaborarea unui plan de control pentru folosirea îngrășămintelor naturale.
- Aplicarea unor metode de recoltare compatibile cu biologia speciei, încurajarea culturii cu specii care pot fi recoltate mai târziu.
- Ajustarea calendarului agricol cu biologia speciei.
- Evitarea extinderii industriale și urbane.
- Încurajarea creșterii extensive a animalelor în zonele cu pericol de înmulțire excesivă a tufișurilor.
- Garantarea menținerii zonelor critice de reproducere.
- Controlul populațiilor de pisici și câini domestici sau sălbăticiți.
- Controlarea braconajului și limitarea temporară a vânătorii.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Potârniche (Perdix perdix)