Mugurar

Pyrrhula pyrrhula

Autor: Daniel Petrescu

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Mugurarul este răspândit în zona boreală, având un areal de distribuţie în Europa, Asia de Sud-Vest, Asia de Est, până în Siberia, Kamceatka și Japonia. Unele populaţii din Rusia execută migraţii mai lungi, ajungând în nordul sau centrul Europei. Exemplarele clocitoare din zona montană coboară toamna în zona de câmpie, acolo unde poposesc şi unele populaţii din nordul arealului; astfel, în estul Europei și în vestul Asiei se produc iarna mari concentraţii de mugurari.

POPULAȚIE

Populaţia din Europa reprezintă 40% din populația mondială și este cuprinsă între 7.650.000 și 13.000.000 de perechi cuibăritoare, în perioada 1980-2013 cunoscând un declin moderat.
În România, populația de mugurar este cuprinsă între 138.719 și 319.252 de perechi cuibăritoare.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Specie sedentară, cu unele populații migratoare. În România, mugurarul este întâlnit în zona de deal şi de munte, unde cuibăreşte în păduri de foioase şi conifere sau în dumbrăvi. De asemenea, poate fi văzut și în aproprierea sau chiar în interiorul localităților, în livezi şi grădini. În zona de munte ajunge la peste 1.800 m, unde cuibăreşte în păduri bătrâne de molid sau de brad. Iarna sunt frecvent întâlniți în parcurile orașelor. Este o pasăre tăcută, cu un cântec lent şi puţin sonor, format din fluierături. Se deplasează în perechi sau în stoluri mici, de până la 20 de exemplare. Migrația de toamnă are loc în perioada octombrie-noiembrie, păsările întorcându-se la locurile de cuibărit în lunile februarie-aprilie.
Atinge în libertate longevitatea maximă de 17 ani și cinci luni. Ajunge la maturitate sexuală la vârsta de un an.
Se hrănește în timpul zilei în coronamentul arborilor, uneori în stoluri mici, familiale. Execută mişcări de migraţie altitudinală în căutarea hranei, formată preferențial din muguri (de unde şi denumirea populară a speciei), seminţe, fructe şi nevertebrate, acestea din urmă fiind deosebit de importante în timpul creșterii juvenililor. Preferă semințele mari, datorită formei ciocului. Coboară foarte rar pe sol, în special atunci când găsește o sursă de apă pentru adăpare.
Perechile sunt monogame și rămân împreună pe viață. Comportamentul sexual persistă tot anul, femela fiind dominantă faţă de mascul. În timpul ritualului nupțial, masculul își etalează pieptul roșu și târtița albă, merge lateral spre femelă până când își ating ciocurile, apoi regurgitează mâncare în ciocul femelei. Cuibăresc în perechi solitare, în tufișuri sau copaci, la 2-3 m deasupra solului. Cuibul este construit de către femelă, din rămurele, mușchi, licheni sau rădăcini și are formă de cupă; pe interior el este căptușit cu păr, mușchi și rădăcini fine. Ponta este alcătuită din 3-7 ouă alb-verzui, pătate cu brun, care sunt depuse la începutul lunii mai. Dimensiunea unui ou este de 19 x 15 mm. Clocitul este realizat integral de către femelă, iar incubația durează 12-14 zile, timp în care masculul o hrăneşte pe cuib. După eclozarea puilor, ambii părinţi participă la hrănirea lor până când părăsesc cuibul, la 14-16 zile de la ieșirea din ou. Pentru a căra hrană la cuib, adulții dispun de mici buzunare aflate la baza ciocului, pe ambele părți ale limbii. Hrana cu care sunt alimentați puii este reprezentată de un amestec de insecte și semințe, iar la procurarea acesteia masculul are de obicei o contribuție mai mare decât femela. O pereche scoate două și chiar trei rânduri de ouă într-un sezon de reproducere.

AMENINȚĂRI

- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Managementul pădurii.
- Poluarea.
- Perturbarea cauzată de alte activități antropogene.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Potrivirea lucrărilor silvice cu biologia speciei, pentru a evita perturbarea ei în perioadele critice (reproducere).
- Menținerea stratului subarbustiv în pădurile exploatate.
- Interzicerea defrișării care rezultă în scăderea dimensiunii pădurii și în schimbarea folosirii terenului.
- Reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor în agricultură și silvicultură. În caz de necesitate și în lipsa alternativelor, folosirea substanțelor cu toxicitate și persistență minimă ar trebui să fie justificată și aplicată pe terenurile de reproducere a speciei numai în afara perioadei de reproducere.
- Menținerea și creșterea extinderii pădurilor native, urmărindu-se nivelul cel mai ridicat de diversitate structurală și de specii.
- Promovarea tipurilor de management care favorizează eterogenitatea pădurii.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Mugurar (Pyrrhula pyrrhula)