Gârliță mică

Anser erythropus

Autor: Daniel Petrescu

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Specie cu un areal destul de fragmentat. Populațiile existente au zonele de cuibărit concentrate în nordul Peninsulei Scandinave și în partea de nord a Rusiei. Cartierele de iernare sunt localizate în sud-estul mai multor țări, precum China, Japonia, Asia Mică, România, Moldova, Bulgaria, Serbia, Bosnia, Herțegovina, Grecia, Croația și Ungaria. În România, gârlița mică poate fi întâlnită în partea de sud-est a țării, în special în zonele din apropierea Mării Negre și a Dunării.

POPULAȚIE

La nivelul Europei, populația cuibăritoare este de aproximativ 250-400 de perechi, majoritatea fiind concentrate în Rusia, Finlanda, Suedia și Norvegia, tendința fiind descendentă.
Populația care petrece iarna în România este estimată la 21-40 de indivizi, iar în timpul pasajelor pot fi observate între 10 și 40 de exemplare.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Această specie cuibărește în apropierea zonelor de tundră și taiga, fiind caracteristică zonelor cu mlaștini și pâlcuri de sălcii sau mesteceni. În timpul iernii și al migrației, această pasăre frecventează zonele deschise cu iarbă scurtă din zona stepică, pajiștile și terenurile arabile. Locuri de odihnă ale stolurilor pe parcursul iernii mai sunt întâlnite pe lacuri și râuri ușor curgătoare sau în vegetația acvatică. Specie complet migratoare. Părăsește zonele de cuibărit la finalul lunii august, începutul lunii septembrie și – până la sosirea în cartierele de iernare – urmează diverse rute și efectuează mai multe opriri. Părăsește zonele de iernare începând cu februarie și ajunge în zonele de cuibărit în mai-iunie. Zborul e puternic, cu bătăi mari și regulate din aripi. Poate executa adevărate acrobații în aer, cu volte și picaje impresionante.
Dieta acestei specii este bazată predominant pe materie vegetală, cum ar fi iarbă, frunze, rădăcini, semințe și fructe ale plantelor acvatice și terestre. În timpul iernii se hrănește pe pajiștile și culturile agricole de grâu de toamnă din sudul și estul Europei, în stoluri mixte cu alte specii de gâște. Uneori consumă și hrană de origine animală, precum viermi, larve acvatice, crustacee, melci, insecte, pe care le alege prin filtrarea apei și a mâlului cu lamele cornoase ale ciocului; ocazional consumă și pești.
Este o specie cuibăritoare în nordul Siberiei și în Peninsula Scandinavă. Cuibărește solitar sau în colonii mici în zone de pășuni umede cu tufișuri aflate la altitudini de până la 700 m. Cuibărește în perechi izolate, deși este gregară în afara perioadei de cuibărit. Femela depune la sfârșitul lunii mai și începutul lui iunie 4-6 ouă, pe care le clocește timp de 25-28 de zile. Puii devin zburători după 35-40 de zile.

AMENINȚĂRI

- Pierderea și alterarea habitatului.
- Poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor.
- Braconajul.
- Perturbarea antropogenă.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Evitarea folosirii semințelor tratate în vecinătatea zonelor umede; încurajarea producției organice.
- Încurajarea folosirii produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă.
- Menținerea de fâșii necultivate de minimum 1,5 m între terenurile cultivate și zonele umede, unde folosirea chimicalelor este strict interzisă.
- Controlul şi respectarea legislaţiei vânătorii; cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu împotriva braconajului.
- Respectarea restricțiilor în zonele ripariene și costiere.
- Măsuri de management pentru vegetația palustră, cu scopul de a menține sau de a reface vegetația la un nivel ecologic optim.
- Managementul deșeurilor și al apelor uzate în zona habitatelor importante pentru specie.
- Managementul nivelului de apă din rezervoare, în acord cu necesitățile ecologice ale speciei.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.