Prundaș de nămol
Calidris falcinellus
STATUT LEGAL DE CONSERVARE
DISTRIBUȚIE
Este o specie cu un areal de reproducere format din zone insulare situate în nordul Europei și al Asiei. În Europa, arealul ocupă mare parte din centrul și nordu peninsulei Scandinave, nordul Finlandei, nord vestul Rusiei, precum și sudul și centrul peninsulei Kanin (din nordul Rusiei). În Asia, teritoriile de cuibărit sunt formate din două zone din nord-estul Siberiei. Cartierele de iernat sunt zone de coastă aflate pe țărmurile sudice ale Mării Roșii, în sud-estul peninsulei Arabe, în golful Persic, pe coasta vestică și sudică a Indiei, pe coasta vestică a Indochinei, precum și în Indonezia și Malaezia.
În România, apare doar pe timpul migrației, cu precădere în Dobrogea, în Delta Dunării și pe malurile lacurilor lagunare și ale bălților din preajma acestora.
POPULAȚIE
Populația cuibăritoare din Europa cuprinde între 29.700 și 44.100 de perechi, tendința nefiind cunoscută.
Se estimează că pe perioada migrației România este tranzitată de 2.000-5.000 de exemplare.
MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI
Specia migrează pe distanțe mari, dar se deplasează în etape, cu opriri în zone favorabile pentru hrănire (cum este și zona lagunară a Dobrogei). Adulții care cuibăresc în Scandinavia și Finlanda părăsesc zonele de reproducere în iulie (juvenilii pornind în august) și fac escală în număr mare în sudul Ucrainei, în România, în Bulgaria, la Marea Caspică și pe coastele Orientului Mijlociu, după care ajung în cartierele de iernat din Africa, Pakistan și sudul Indiei undeva în intervalul august – începutul lui octombrie. Primăvara, pornesc din cartierele de iernat în intervalul aprilie – începutul lui iunie. Un număr mic de exemplare necuibăritoare rămân în cartierele de iernat peste vară. Populațiile cuibăritoare din nord-estul Asiei migrează peste taiga sau urmând coasta de est a continentului în perioada septembrie-octombrie și se întorc în aprilie-mai. De regulă, prundașii de nămol migrează individual sau în grupuri mici, dar în timpul migrației de primăvară pot să apară și stoluri de sute de exemplare. În timpul migrației, preferă zonele nămoloase de pe malurile bălților și lacurilor, dar poate fi întâlnit și pe corpuri de apă dulce de mică adâncime, pe lagune salmastre sau sărate, în mlaștini temporare, orezării, pajiști umede. În cartierele de iernat preferă zonele nămoloase expuse în timpul refluxului din lagunele salmastre, zonele de decantare ale complexelor de epurare a apei, mlaștinile sărate.
Prundașul de nămol este o specie omnivoră, dieta lui constând din viermi marini, scoici și melci mici, crustacee, insecte adulte și larvele acestora, precum și din semințe ale plantelor acvatice.
Specia se reproduce în zone mlăștinoase și în turbării deschise. Populațiile din Scandinavia și din nord-vestul Rusiei cuibăresc în zone subartice joase sau montane, la peste 200 metri altitudine, iar cele din Siberia în zonele umede ale tundrei arctice. Cuibărirea are loc în iunie pentru populațiile din Scandinavia și Finlanda și între mijlocul lui iunie și începutul lui iulie pentru cele din Rusia. Perechile cuibăresc în colonii mici (2-10 cuiburi) și răsfirate (de obicei cuiburile sunt la 80-100 de metri distanță unele de altele).
Cuibul, în formă de cupă, alcătuit din ierburi și frunze, este așezat pe rogozuri sau mușchi, suficient de ridicat deasupra nivelului apei (pentru a se evita inundarea acestuia). Masculul este foarte teritorial și își apără zona cuibului prin parade aeriene. Femela depune 3-4 ouă care sunt incubate de ambii părinți timp de trei săptămâni. După ieșirea din ouă, puii sunt inițial îngrijiți de ambii părinți, iar apoi doar de către mascul.
AMENINȚĂRI
- Pierderea și alterarea habitatului.
- Poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor.
MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE
- Respectarea restricțiilor în zonele ripariene și costiere, inclusiv a celor care se referă la construcții.
- Managementul deșeurilor și al apelor uzate în preajma zonelor umede.
- Menținerea de fâșii necultivate de minimum 1,5 m lățime între terenurile cultivate și zonele umede, unde folosirea chimicalelor să fie strict interzisă.
- Încurajarea folosirii produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă și evitarea folosirii semințelor tratate pe terenurile din vecinătate.
- Evaluarea nivelului de poluare a zonelor umede și realizarea programelor destinate îmbunătățirii calității apei.
- Managementul adecvat al nivelului apelor din ecosistemele acvatice, în acord cu necesitățile ecologice ale speciei.
- Interzicerea proiectelor de infrastructură în zonele umede și a lucrărilor de curățare / mentenanță a canalelor, dacă nu sunt necesare pentru managementul sitului. Excepțiile trebuie autorizate de autoritatea de management a ariei protejate.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.