Rață sulițar
Anas acuta
Autor: Cristian Mihai
STATUT LEGAL DE CONSERVARE
DISTRIBUȚIE
Raţa suliţar este o specie larg răspândită, care cuibăreşte în zonele nordice ale Europei, Asiei şi Americii de Nord, în zonele arctice și subarctice. Iarna migrează la sud de aria de cuibărit, ajungând până la Ecuator. Un lucru neobişnuit pentru o pasăre aşa de răspândită este faptul că nu are subspecii geografice. În Europa cele mai mari populații cuibăritoare se întâlnesc în Finlanda, Islanda, Norvegia, Rusia și Suedia, dar există populații cuibăritoare de mici dimensiuni în multe din țările Europei Centrale și de Sud.
Pe teritoriul României această specie poate fi întâlnită doar în perioada de iarnă și de pasaj, nefiind cuibăritoare.
POPULAȚIE
În Europa, populația cuibăritoare este de 210.000-269.000 de perechi, prezentând un declin moderat.
În România iernează între 64 și 334 de exemplare din această specie.
MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI
Este o specie migratoare pe toată suprafața arealului său. Ajunge în cartierele de iernare în cursul lunii noiembrie și le părăsește în cursul lunii aprilie. Deseori migrează în perechi, alăturându-se altor specii de rațe. În perioada de cuibărit, această specie preferă habitatele continentale acvatice, cu apă dulce sau sărată de mică adâncime, care sunt deschise și sunt situate de obicei în zone de joasă altitudine, de pajiște, tundră sau stepă; aceste ape au, de obicei, o productivitate mare sau medie. În perioada de iarnă, specia staționează în zone de coastă ferite, delte, estuare și terenuri inundate, lagune și lacuri care au în apropiere terenuri agricole.
Hrana raței sulițar este compusă din materie vegetală acvatică (frunze sau alge) și hrană de natură animală (insecte, moluște, crustacee și alte nevertebrate, uneori amfibieni sau pești de talie mică). Hrana de natură vegetală are o pondere mai mică și constă din semințe, rădăcini și rizomi. Este o specie preponderent diurnă. Longevitatea maximă observată în libertate a fost de 27,4 ani.
În cartierele de iernare se formează perechile, la finalul iernii stolurile fiind deja compuse din perechi și grupuri mici de masculi. Ritualurile de curtare includ rotiri laterale ale capului pentru evidențierea desenelor caracteristice de pe gât și ceafă. Nu este o specie colonială, dar deseori se pot observa câteva perechi solitare, ale căror cuiburi sunt relativ apropiate. Sezonul de cuibărit începe din aprilie și ține până în iunie în majoritatea zonelor. În partea nordică a arealului, începutul perioadei de cuibărit este sincronizat cu dezghețul. Cuibul este construit pe sol, ascuns în vegetație, relativ aproape de apă și constă dintr-o mică adâncitură în pământ, căptușită cu material vegetal. Depune 7-9 ouă de culoare crem, în ritm de unul pe zi. Femela clocește ponta timp de 22-24 de zile. Puii sunt precoce și, imediat după ecloziune, aceştia sunt duşi la cel mai apropiat ochi de apă, unde se hrănesc cu insectele moarte care plutesc la suprafaţa acesteia. Puii îşi iau zborul la vârsta de 46-47 de zile. După cuibărit, părăsesc zonele de clocit (primii masculii și după aceea și femelele) și se adună în stoluri de dimensiuni variabile în funcție de întinderea corpului de apă, în general separate pe sexe, pentru schimbarea penajului. După schimbarea penajului, în lunile septembrie-noiembrie, migrează către zonele de iernat.
AMENINȚĂRI
- Pierderea și alterarea habitatului.
- Poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor.
- Vânătoarea.
- Perturbarea antropogenă.
MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE
- Respectarea restricțiilor în zonele ripariene și costiere.
- Măsuri de management pentru vegetația palustră, cu scopul de a menține sau de a reface vegetația la un nivel ecologic optim.
- Managementul deșeurilor și al apelor uzate în zona habitatelor importante pentru specie.
- Încurajarea folosirii produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă și evitarea folosirii semințelor tratate în vecinătatea zonelor umede; încurajarea producției organice.
- Managementul nivelului de apă din rezervoare, în acord cu necesitățile ecologice ale speciei.
- Crearea insulelor pentru reducerea riscului ridicat de prădare și creșterea succesului de reproducere în zonele umede artificiale sau seminaturale.
- Interzicerea vânătorii și controlul braconajului.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.