Rață mare
Anas platyrhynchos
Autor: Tiberiu Mănoiu
STATUT LEGAL DE CONSERVARE
DISTRIBUȚIE
Specie cu un areal foarte întins, prezentă în aproape toată emisfera nordică, din zonele subarctice până în zonele tropicale, în Europa, Asia, partea de est a Africii, America de Nord și Centrală.
În România poate fi întâlnită în majoritatea zonelor acvatice care corespund cu tipul de habitat preferat, cu precădere cele de joasă și medie altitudine.
POPULAȚIE
În Europa, populația cuibăritoare este de aproximativ 2.850.000-4.610.000 de perechi, cele mai mari populații fiind întâlnite în Rusia, Olanda, Polonia și Germania, iar tendința fiind stabilă.
Populația de rață mare de la noi din țară este estimată la 76.662-146.831 de perechi cuibăritoare. În timpul iernii, pot fi observate între 54.397 și 228.791 de exemplare.
MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI
Rața mare este o specie care se adaptează cu ușurință la o multitudine de habitate, de la cele din zonele de tundră până la cele subtropicale, habitate care cuprind ape încet curgătoare sau stătătoare, relativ adăpostite, estuare și delte, lagune, coaste maritime unde apa este de mică adâncime, lacuri, râuri, iazuri și bălți. Preferă apele de mică adâncime, cu vegetație adiacentă, submersă sau flotantă. Evită în general apele adânci sau cele expuse. Specie predominant migratoare, dar unele populații sunt sedentare. Teritoriile de iernat și cuibărit se suprapun pentru multe populații.
Rața mare este o specie omnivoră și oportunistă, hrana acesteia cuprinzând resturi vegetale, frunze, tuberculi, rizomi, rădăcini, semințe, insecte și larvele acestora, melci, crustacee, mormoloci și chiar pești de talie mică. Este o specie foarte activă noaptea și efectuează zboruri zilnice între locurile de înnoptat și cele de hrănire. Gregară, se adună în grupuri mari în afara perioadei de cuibărit. Migrează în stoluri, la migrația de primăvară stolurile fiind predominant formate din perechi. Stolurile se separă în luna februarie, când perechile încep să caute locuri pentru cuibărit.
Perechile cuibăresc separat, dar uneori pot forma și colonii. Cuibăresc pe sol în vegetație deasă, sub bolovani, în scorburi sau la baza tufelor. De asemenea, frecvente sunt cazurile de cuibărire pe plauri sau în stufărișuri. După împerechere, masculul părăsește femela și se alătură altor masculi, așteptând perioada de năpârlire, care începe în luna iunie. Uneori pot rămâne în preajma femelei pentru o a doua împerechere, în cazul distrugerii primului cuibar. Depunerea pontei are loc începând cu luna februarie (în zonele mai calde), aceasta fiind compusă din 8-14 ouă verzui sau albastru-verzui, care sunt incubate timp de 27-28 de zile. Dacă prima pontă este distrusă, depune o a doua pontă, de regulă mai redusă, constând din 6-12 ouă. Perioada de reproducere este foarte solicitantă pentru femelă, deoarece ea investește aproape jumătate din greutatea ei corporală în producerea de ouă. Din acest motiv, este foarte importantă existența zonelor de liniște și de hrănire pentru conservarea acestei specii. Puii sunt nidifugi și urmează femela în apă imediat sau la câteva ore după eclozare. Ei se pot hrăni singuri, însă depind de îngrijirea parentală până devin zburători, la vârsta de 7-8 săptămâni. Această specie este frecvent vizată de speciile parazitare la cuibărit, care pot depune ouă în cuiburile raței mari (așa cum sunt rața cu cap castaniu, Aythya ferina, rața sulițar, Anas acuta, rața moțată, Aythya fuligula, rața roșie, Aythya nyroca, rața pestriță, Mareca strepera, rața lingurar, Spatula clypeata, rața sunătoare, Bucephala clangula). În aceste cazuri, femela de rață mare poate cloci întreaga pontă, sau poate elimina ouăle de altă culoare; frecvent, întregul cuibar este părăsit, mai ales dacă parazitarea are loc în perioada depunerii ouălor.
AMENINȚĂRI
- Pierderea și alterarea habitatului.
- Poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor.
- Vânătoarea.
- Perturbarea antropogenă.
MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE
- Respectarea restricțiilor în zonele ripariene și costiere.
- Măsuri de management pentru vegetația palustră, cu scopul de a menține sau de a reface vegetația la un nivel ecologic optim.
- Managementul deșeurilor și al apelor uzate în zona habitatelor importante pentru specie.
- Încurajarea folosirii produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă și evitarea folosirii semințelor tratate în vecinătatea zonelor umede; încurajarea producției organice.
- Managementul nivelului de apă, în acord cu necesitățile ecologice ale speciei.
- Interzicerea sau reducerea vânătorii și controlul braconajului.
- Menținerea anumitor zone de liniște (cu privire la vânătoare) pe corpurile de apă unde aceasta cuibărește.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.
HARȚI JPEG
Harta de distribuție Rață mare (Anas platyrhynchos)