Mărăcinar negru
Saxicola torquatus
Autor: Daniel Petrescu
STATUT LEGAL DE CONSERVARE
DISTRIBUȚIE
Aria de distribuție a speciei este foarte vastă, fiind prezentă prin numeroasele subspecii în aproape toată Europa, în afara părții de nord și nord-est. Este prezentă în Marea Britanie și într-o anumită parte din Portugalia, în Caucaz și nordul Mării Caspice, în nordul și estul Rusiei, din Siberia până la Baikal, în nord-vestul Mongoliei, iar în sud aria de răspândire ajunge până în Afganistan și Turkestan, Africa, Asia, Madagascar și Insulele Comore. Populațiile europene iernează în Arabia și în nord-estul Africii.
POPULAȚIE
Populația europeană reprezintă 20% din populația mondială, fiind cuprinsă între 5.790.000 și 9.310.000 de perechi cuibăritoare. Între anii 1989-2013 tendința a fost stabilă.
În România, populația de mărăcinar negru este cuprinsă între 633.402 și 963.783 de perechi cuibăritoare.
MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI
Habitatele obișnuite sunt formate din terenuri deschise cu tufișuri și mărăcini, pe care le ocupă de la nivelul mării până în regiuni mai înalte, ajungând inclusiv deasupra liniei superioare a pădurilor, în zonele alpine. Preferă habitatele cu mai mulți copaci și tufișuri față de mărăcinarul mare. În România este prezentă în toate regiunile țării, ca oaspete de vară. Primele păsări ajung pe teritoriile de iernat în septembrie și revin la finele lunii februarie.
Atinge în libertate longevitatea maximă de opt ani și opt luni. Ajunge la maturitate sexuală la vârsta de un an.
Hrana mărăcinarului negru este formată mai ales din larve și adulți de insecte și alte nevertebrate mici. Foarte rar a fost observat capturând mici vertebrate. Își completează hrana cu semințe sau fructe de diverse specii de plante (de exemplu, Rubus sp.). Capturează prada stând la pândă de obicei pe un punct de observație mai înalt, de unde se aruncă asupra acesteia.
În funcție de areal, cuibăritul are loc în perioada martie-iunie. Este o specie monogamă, deși au fost raportate și cazuri de poligamie. În sezonul nupțial, masculul cântă pentru a-și delimita teritoriul. El atrage femela cu cântece și cu diverse zboruri și își expune târtița și peticele albe de pe aripi. Cuibul este construit de către femelă, adesea pe sol, sub diferite ierburi mai înalte, uneori în tufe, în apropierea solului, pentru cuibărit preferând locurile deschise, cu multă vegetație joasă și tufe. Depune o pontă formată de obicei din 3-7 ouă, clocite numai de către femelă timp de 13-15 zile. Ouăle au dimensiunea de 19 x 14 mm și un colorit alb-murdar, cu pete gălbui-maronii. Puii părăsesc cuibul după 12-13 zile, timp în care sunt hrăniți de către ambii părinți. La plecarea din cuib ei nu sunt complet independenți de adulți, aceștia oferindu-le hrană în primele 4-5 zile după părăsirea cuibului. După această perioadă, de ei se ocupă numai masculul (încă 5-10 zile) până devin complet independenți, femela depunând și incubând în această perioadă următoarea pontă. Într-un sezon de reproducere, o pereche poate scoate între două și patru rânduri de pui.
AMENINȚĂRI
- Alterarea și pierderea habitatelor în urma activităților agricole sau a schimbării folosirii terenurilor.
- Contaminarea prin produse agricole.
- Mortalitatea și alte efecte cauzate de prădători.
- Braconajul.
- Efectul altor activități antropogene.
MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE
- Aplicarea unor metode de recoltare compatibile cu biologia speciilor, încurajarea tipurilor de culturi de cereale care pot fi recoltate mai târziu.
- Ajustarea calendarului agricol cu biologia speciei.
- Conservarea, crearea și promovarea terenurilor necultivate cu o vegetație corespunzătoare pentru specie.
- Împiedicarea creării terenurilor irigate sau a schimbărilor majore,
sau creșterea dimensiunii medii a acestor parcele.
- Reducerea chimicalelor folosite în agricultură, aplicarea chimicalelor mai puțin toxice și persistente, evitarea folosirii lor în perioadele critice pentru specie, evitarea pulverizării aeriene în sezonul de reproducere; încurajarea agriculturii organice.
- Menținerea miriștilor și interzicerea arderii acestora.
- Păstrarea unui mozaic de habitate cu prezenţa pâlcurilor de copaci şi a arbuştilor în zonele deschise, agricole.
- Menținerea și accentuarea coridoarelor între zonele de pajiști spontane incluzând și arbori, linii de arbori și grupuri de arbori neproductivi dispersate.
- Prevenirea sau penalizarea incendiilor ilegale în tufărișuri.
- Garantarea menținerii zonelor critice de reproducere a speciei.
- Controlul populațiilor de pisici și câini domestici sau sălbăticiți.
- Controlul şi respectarea legislaţiei vânătorii; cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu împotriva braconajului.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.
HARȚI JPEG
Harta de distribuție Mărăcinar negru (Saxicola torquatus)