Pițigoi de brădet

Periparus ater

Autor: Cristian Mihai

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Piţigoiul de brădet are un areal de distribuţie relativ mare. Trăiește în zona temperată cu climat temperat continental, oceanic sau mediteranean din Europa, Africa de Nord şi Asia, dar apare şi în zonele boreale cu temperaturi mai scăzute.

POPULAȚIE

Populația din Europa este cuprinsă între 15.900.000 și 28.800.000 de perechi cuibăritoare, ceea ce reprezintă 35% din efectivul speciei la nivel global. Populaţia europeană a suferit un declin moderat în perioada 1980-2013.
În România, populația de pițigoi de brădet este cuprinsă între 1.333.428 și 1.863.563 de perechi cuibăritoare.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Preferă pădurile de conifere de la altitudini mai mari, formate din molid (Picea abies), dar dacă această specie lipseşte acceptă şi alte specii de conifere. Apare şi în pădurile mixte sau de foioase, însă cu o densitate mai mică decât în cele de molid. În unele regiuni, de exemplu în Caucaz, în Europa de Sud şi în Africa de Nord, trăieşte în păduri de fag (Fagus sylvatica), de gorun (Quercus robur) sau de stejar (Quercus petrea). În România, specia este întâlnită din zona de deal până în zonele montane, unde cuibăreşte în păduri de conifere, naturale sau plantate; mai rar apare în păduri mixte sau de foioase. Este piţigoiul cel mai mic din Europa. Este o pasăre sedentară, însă pot exista totuși deplasări populaționale sezonale. Astfel, în timpul iernii, unele exemplare se deplasează la altitudini mai joase sau în zonele cu surse trofice abundente, putând fi văzut în stoluri mixte, alături de alte specii de piţigoi. Apare regulat şi la hrănitoarele de păsări.
Atinge în libertate longevitatea maximă de nouă ani și cinci luni. Ajunge la maturitate sexuală la vârsta de un an.
Este o specie omnivoră. Caută insecte, păianjeni şi seminţe (mai ales de molid) în coroana copacilor, la înălţimi mari. Hrana găsită în cantități mai mari o ascunde şi o consumă mai târziu.
Este o specie monogamă. Cuibul este construit în aprilie de către femelă, fiind amplasat în scorburile copacilor sau în cavităţile din sol (între pietre şi rădăcini sau în găuri săpate de animale mici). Poate să sape singur găuri în copacii putreziţi. Cuiburile amplasate pe sol sunt de multe ori devastate de către prădători sau inundate când sunt precipitații abundente, caz în care este depusă o pontă de înlocuire. Acceptă cu ușurință și locurile de cuibărit apropriate de om, precum streașina cabanelor montane. Cuibul are forma unei cupe și este făcut din mușchi, frunze şi păr de mamifere. Frecvent, el este căptuşit şi cu licheni sau cu pene. În general, o pereche depune două ponte într-un sezon de reproducere. Fiecare pontă este formată din 8-9 ouă albe, cu pete ruginii. Femela cloceşte singură aproximativ 14-16 zile. În timpul clocitului, masculul îi aduce permanent hrană femelei, care nu pleacă de pe cuib. La hrănirea puilor participă ambii părinți. Juvenilii părăsesc cuibul la vârsta de 18-20 de zile, continuând câteva zile după aceasta să cerșească hrană de la adulți.

AMENINȚĂRI

- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Managementul defectuos al pădurii.
- Poluarea.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Interzicerea noilor proiecte urbane, incluzând așezările împrăștiate în habitatele de pădure importante pentru specie.
- Potrivirea lucrărilor silvice cu biologia speciei, pentru a evita perturbarea ei în perioadele critice (reproducere).
- Interzicerea defrișării care rezultă în scăderea dimensiunii pădurii și în schimbarea folosirii terenului.
- Asigurarea că fiecare formă de exploatare a pădurii în zonele importante pentru reproducerea speciei este avizată de administrația ariei protejate.
- Reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor în silvicultură. În caz de necesitate și în lipsa alternativelor, folosirea substanțelor cu toxicitate și persistență minimă
ar trebui să fie justificată și aplicată pe terenurile de reproducere a speciei numai în afara perioadei de reproducere.
- Menținerea și creșterea extinderii pădurilor native de conifere.
- Menținerea a cel puțin 30 de copaci pe hectar pentru cuibărirea în scorbura acestora (se iau în considerare starea de degradare, diametrul, prezența anterioară a scorburilor și specia arborelui).
- Monitorizare anuală standardizată pentru a putea determina tendințele populaționale.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de reproducere, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Pițigoi de brădet (Periparus ater)