Becațină mare
Gallinago media
Autor: depositphotos.com
STATUT LEGAL DE CONSERVARE
DISTRIBUȚIE
Arealul de reproducere al speciei acoperă părți mari din Peninsula Scandinavă (aflate în Norvegia, Suedia și Finlanda), zone din Polonia, Belarusul, precum și arii întinse din nordul Ucrainei, Rusiei și Kazahstanului. Teritoriile de iernat ale speciei se află în centrul Africii, la sud de Sahara. Specia pornește în migrație la începutul lui august, traversând centrul și estul Europei, zone din Asia Centrală, Orientul Apropiat și cel Mijlociu, precum și nordul Africii.
La noi în țară apare pe parcursul migrației.
POPULAȚIE
Populația cuibăritoare europeană este cuprinsă între 62.500 și 145.000 de masculi cântători. Trebuie remarcat faptul că estimarea populațiilor cuibăritoare reale pe baza numărului de masculi cântători este dificilă, deoarece este posibil ca doar 50% dintre aceștia să se și reproducă. Tendința generală a populațiilor europene este una de scădere.
Se estimează că în România sunt prezente în timpul migrației între 100 și 500 de exemplare.
MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI
Specia se reproduce de la începutul lui mai până la începutul lui iulie, cuibărind solitar, cu toate că are un sistem de împerechere poligam. Terenurile de reproducere sunt formate din zone inundabile, pajiști umede cu smocuri de vegetație, bălți cu tufișuri și turbării, aflate pănă la 1.200 de metri altitudine, în zonele de taiga și de tundră. În Scandinavia, cuibărește pe lizierele pădurilor montane. Preferă habitatele cu substrat bogat în nevertebrate și cu tufișuri de densitate medie, adesea aflate pe văile largi ale râurilor. Deși, în general, preferă zonele umede, poate să fie găsită și în zone împădurite și ocazional uscate, dar aflate în preajma celor mlăștinoase. Pentru manifestările teritoriale ale masculilor se pare că este esențială o suprafață mlăștinoasă considerabilă. Multe zone de cuibărit sunt mărginite cu lăstari sau arbori tineri de sălcii (Salix), arini (Alnus) și mesteceni (Betula). Pare să prefere suprafețele acoperite de mușchi, licheni și frunze moarte. Adesea, juvenilii sunt observați în preajma surselor de apă din zone stepice sau chiar din culturi agricole. Specia părăsește teritoriile de reproducere începând cu prima parte a lui august și ajunge în cartierele de iernare din Africa imediat după sezonul ploios. În timpul acestei migrații, străbate în zbor fără oprire distanțe de până la 6.900 km (deși unele exemplare fac escale scurte în Europa), de regulă făcând prima escală lungă în zona Sahelului. În migrație, apare pe pajiști mai uscate dar și în mlaștinile cu rogozuri, alături de becațina comună. Se pare că se adună pe platourile înalte înierbate din Etiopia, înainte ca acestea să se usuce pe parcursul lui octombrie, după care urmează ploile pe rute sudice și vestice. În timpul iernii, frecventează zonele umede, cum sunt mlaștinile sau suprafețele cu ierburi scurte sau rogozuri de pe malurile lacurilor sau de pe câmpurile inundate. Se poate întâlni și în habitate mai uscate, cum sunt pajiștile, dunele de nisip, cărări din păduri, câmpuri arate, ocazional pe lângă băltoacele de pe drumuri sau din zonele agricole. Întoarcerea la teritoriile de reproducere se face pe un front larg, peste Africa, în martie și aprilie. Păsările din populațiile cuibăritoare sudice zboară direct la terenurile de reproducere, iar cele din populațiile cuibăritoare nordice fac escale scurte în Europa, înainte să ajungă la teritoriile de reproducere care devin disponibile la începutul lui iunie.
Dieta becaținei mari e compusă mai ales din râme, dar și din gasteropode, insecte terestre în stadiul de larvă sau de adult, precum și din semințe ale plantelor acvatice.
După împerechere, masculul de becațină mare nu contribuie deloc la creșterea puilor. Femela construiește singură cuibul, incubează ouăle și are grijă de pui. Cuibul este o adâncitură în sol, fiind situat în vegetația deasă și construit din mușchi și iarbă. Femela depune de obicei 4 ouă, care sunt incubate timp de 22-24 de zile. Puii devin independenți la 21-28 de zile, imediat după ce le cresc penele.
AMENINȚĂRI
- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor.
- Braconajul.
MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE
- Respectarea restricțiilor în zonele ripariene, inclusiv a celor care se referă la construcții.
- Managementul deșeurilor și al apelor uzate în preajma zonelor umede.
- Menținerea de fâșii necultivate de minimum 1,5 m lățime între terenurile cultivate și zonele umede, unde folosirea chimicalelor să fie strict interzisă.
- Încurajarea folosirii produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă și evitarea folosirii semințelor tratate pe terenurile din vecinătatea zonelor umede.
- Evaluarea nivelului de poluare a zonelor umede și realizarea programelor destinate îmbunătățirii calității apei.
- Managementul adecvat al nivelului apelor din ecosistemele acvatice, în acord cu necesitățile ecologice ale speciei.
- Controlul şi respectarea legislaţiei vânătorii; cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu împotriva braconajului.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.