Fluierar de lac
Tringa stagnatilis
Autor: Cristian Mihai
STATUT LEGAL DE CONSERVARE
DISTRIBUȚIE
Arealul cuibăritor al fluierarului de lac este situat în regiunea eurasiatică. În Europa, acesta cuibărește în câteva enclave din nordul continentului, fiind însă mult mai frecvent în partea estică. În partea asiatică a arealului cuibărește în Rusia, Kazahstan, Mongolia și China. Este o specie migratoare, care iernează în sudul Asiei, Australia și Africa (preponderent centrul și sudul continentului), precum și în câteva zone din sud-vestul Europei.
POPULAȚIE
Populația europeană de fluierar de lac este relativ mică, fiind cuprinsă între 12.100 și 30.300 de perechi cuibăritoare, tendința nefiind cunoscută.
În timpul pasajului, țara noastră este tranzitată de circa 5.000-15.000 de indivizi.
MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI
În timpul cuibăritului, specia populează zone umede, calde, continentale, din zona stepică până în cea boreală. Preferă zonele mlăștinoase cu apă dulce sau salmastră, puțin adâncă, marginile ierboase sau mlăștinoase ale lacurilor, pajiștile inundate și ocazional lacurile sărate. În afara sezonului de cuibărit trăiește în habitate similare, deseori pe marginile apelor dulcicole sau salmastre, cum ar fi orezării, mlaștini, canale și ocazional în zone de coastă precum estuare și lagune.
Longevitatea maximă înregistrată în natură este de șapte ani și o lună. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de un an.
Se hrănesc solitar sau în grupuri, specia fiind menționată ca hrănindu-se frecvent cu prada deranjată de rațe și egrete. Pentru hrănit preferă apele mici, dar deseori merge prin ape care îi depășesc tarsul, pândind prada staționar sau din mers; câteodată poate fi observată chiar plutind pe suprafața apei. Este o specie carnivoră, dieta sa constând din pești mici, crustacee, moluște și insecte (atât acvatice, cât și terestre). În general specia prinde prada de pe suprafața apei sau a nămolului, dar poate să o culeagă și din vegetația ripariană.
Este o pasăre monogamă, ale cărei perechi se formează pe timpul unul sezon. Femela depune în perioada aprilie-iunie 4-5 ouă de culoare crem cu pete maroniu-închis. Cuibul este construit din iarbă uscată și este amplasat pe o movilă în vegetația mică de lângă apă. Specia cuibărește izolat sau în colonii mici, cu 10 m distanță între cuiburi, câteodată împreună cu nagâțul (Vanellus vanellus) sau cu sitarul de mal (Limosa limosa). Incubația este realizată de către ambii părinți și durează între 26 și 29 de zile. Puii sunt nidifugi, părăsesc cuibul devreme și învață rapid să-și caute singuri hrană. Ei au o culoare crem cu desene negre-maronii pe spate, având fața, bărbia și abdomenul aproape albe. Devin zburători la circa 42-43 de zile de la eclozare. Perechea depune o singură pontă într-un sezon de reproducere.
AMENINȚĂRI
- Pierderea și alterarea habitatului.
- Poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor.
- Perturbarea antropogenă.
MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE
- Respectarea restricțiilor în zonele ripariene și costiere.
- Măsuri de management pentru vegetația palustră și ripariană, cu scopul de a menține sau de a reface vegetația la un nivel ecologic optim.
- Managementul deșeurilor și al apelor uzate în zona habitatelor importante pentru specie.
- Managementul nivelului de apă din rezervoare, în acord cu necesitățile ecologice ale speciei.
- Menținerea de fâșii necultivate de minimum 1,5 m între terenurile cultivate și zonele umede, unde folosirea chimicalelor este strict interzisă.
- Încurajarea folosirii produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă și evitarea folosirii semințelor tratate pe terenurile folosite de specie pentru hrănire în timpul migrațiilor.
- Aplicarea acțiunilor necesare garantării disponibilității hranei și a condițiilor de procurare a acesteia în zonele importante pentru migrație a speciei.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.