Forfecuță
Loxia curvirostra
Autor: Cristian Mihai
STATUT LEGAL DE CONSERVARE
DISTRIBUȚIE
Forfecuța este o specie răspândită în cea mai mare parte a Europei, în nordul Asiei, nordul Africii, centrul și sudul Americii de Nord și în America Centrală. Arealul european este întins, dar distribuția speciei este în mare parte insulară datorită habitatului specific pe care îl ocupă.
POPULAȚIE
Populația europeană este fluctuantă și reprezintă 20% din populația mondială, fiind cuprinsă între 9.100.000 și 17.300.000 de perechi cuibăritoare.
În România, populația de forfecuță este cuprinsă între 117.506 și 385.089 de perechi cuibăritoare.
MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI
Forfecuța trăiește aproape în exclusivitate în pădurile de conifere mature, alcătuite din molid, brad sau pin. Mai rar se pot observa și în păduri de amestec.
Longevitatea maximă în natură este estimată la șapte ani. Puii devin maturi din punct de vedere sexual la vârsta de aproximativ 100 de zile.
Dieta constă exclusiv din semințe de conifere. Forma ciocului la forfecuță este esențială, permițându-i astfel ocuparea unei nișe neexploatate de alte păsări. Hrana este atât de specifică, încât diferite populații prezintă o formă mai aparte a ciocului, în funcție de specia de conifer cu care se hrănesc, acest lucru extinzându-se chiar și la cântec. În timpul hrănirii, forfecuțele zboară în stoluri care le permit o eficiență mai mare a utilizării copacilor vizitați, evitând totodată mai ușor prădătorii. Variațiile cântecului pot transmite celorlalți indivizi din stol informații cu privire la disponibilitatea hranei. Astfel, stolul ajuns, de exemplu, pe un pâlc de molizi începe să cânte, iar cu cât găsesc mai puțină hrană, cu atât frecvența cântecelor crește, atingân un maxim în momentul în care grupul pleacă spre alți copaci. În cea mai mare parte se hrănește cu conuri care sunt încă în copac, dar pot ține conurile căzute cu ghearele, scoțând semințele cu ciocul. Acestea, dacă sunt de dimensiuni mici, sunt înghițite întregi, iar dacă sunt mai mari, sunt mărunțite. Forfecuțele înghit nisip și pietricele pentru a putea să proceseze hrana și își pot completa dieta cu ace de conifere, insecte (în special afide) și păianjeni.
Este o pasăre monogamă, care stă în perechi tot anul, partenerii folosind cântece identice, emise în timpul zborului. Nu se știe însă dacă perechea se menține și în timpul următorului sezon de reproducere. În perioada de împerechere masculii cântă din locuri înalte și expun zboruri nupțiale pentru a atrage femela, manifestându-se agresiv unii față de alții în tot acest timp. Ritualul de curtare include hrănirea femelei și ținerea cioc-de-cioc a partenerilor, iar după formarea perechii masculul însoțește femela peste tot până la depunerea ouălor, pentru a se asigura că nu există împerecheri cu alți masculi. Sezonul reproducător variază în funcție de poziția geografică și de disponibilitatea hranei, putând dura până la 9 luni.
Cuibul este amplasat la 2-20 m deasupra solului, fiind format din rămurele de conifere, iarbă, scoarță de copac tocată și pene. Este construit de către femelă, masculul contribuind cu materiale. Femela depune 2-6 ouă albastru-verzui, câte unul zilnic. Incubația începe după ultima depunere și durează circa 12-16 zile. Atât depunerea ouălor, cât și timpul de incubare pot fi întârziate de răcirea vremii sau de lipsa hranei. Puii devin zburători la vârsta de 15-25 de zile de la eclozare și pentru un timp continuă să își urmărească părinții, cerând mâncare până învață să găsească singuri semințele. La început, ciocurile puilor nu sunt curbate, această modificare a formei petrecându-se pe măsură ce aceștia cresc. O pereche poate avea până la patru ponte într-un an, în funcție de disponibilitatea hranei.
AMENINȚĂRI
- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Managementul defectuos al pădurii.
- Incendiile de pădure.
- Poluarea.
MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE
- Interzicerea noilor proiecte urbane, incluzând așezările împrăștiate în habitatele de pădure importante pentru specie.
- Potrivirea lucrărilor silvice cu biologia speciei, pentru a evita perturbarea ei în perioadele critice (reproducere).
- Interzicerea defrișării care rezultă în scăderea dimensiunii pădurii și în schimbarea folosirii terenului.
- Asigurarea că fiecare formă de exploatare a pădurii în zonele importante pentru reproducerea speciei este avizată de administrația ariei protejate.
- Monitorizare anuală standardizată pentru a putea determina tendințele populaționale.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de reproducere, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.
HARȚI JPEG
Harta de distribuție Forfecuță (Loxia curvirostra)