Vrabie de casă

Passer domesticus

Autor: depositphotos.com

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Este una dintre cele mai cunoscute şi răspândite păsări, cu o arie de distribuție foarte vastă. În afară de Italia (unde este prezentă vrabia italiană) și de ținuturile nordice ale Scandinaviei, această specie trăiește în toată Europa. Prin numeroasele subspecii este prezentă și în unele zone din Africa de Nord, Asia Centrală și de Sud-Vest. A fost introdusă şi în America de Nord şi de Sud, în Australia și în Africa de Sud.

POPULAȚIE

Populația din Europa reprezintă 30% din populația mondială și este cuprinsă între 134.000.000 și 196.000.000 de perechi cuibăritoare. În perioada 1980-2013 populația a cunoscut un declin moderat.
Populația de vrabie de casă din România este cuprinsă între 5.000.000 și 6.000.000 de perechi cuibăritoare.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Apariţia vrabiei de casă este puternic legată de aşezările omeneşti. Este o specie foarte adaptabilă, astfel încât putem întâlni reprezentanți ai speciei absolut oriunde trăiesc oameni; în cazuri excepționale, poate fi găsită atât în minele de cărbune, cât și pe terasele ultimelor etaje de zgârie-nori. În România preferă regiunile joase ale ţării, dar urcă şi în regiuni muntoase. Cuibărește cel mai des în orașe și sate, sub țiglele de pe acoperișuri, în crăpături, rareori în arbori sau în apropierea localităţilor, pe terenuri arabile, în grădini şi parcuri. Este o specie oportunistă și foarte sociabilă. Se strâng în stoluri mari, gălăgioase, chiar şi juvenili din primul an hoinăresc în apropierea cuiburilor, în stoluri de dimensiuni variate.
Atinge în libertate longevitatea maximă de 23 de ani. Ajunge la maturitate sexuală la vârsta de un an (masculul) sau cinci luni (femela).
Caută hrană pe sol în stoluri mari. Consumă resturile alimentare ale omului şi diferite seminţe, iar puii sunt hrăniţi în proporție de 80-90% cu hrană de origine animală (în special insecte și păianjeni).
Cuibăreşte în cele mai diverse locuri; profită de orice crăpătură sau mică incintă a clădirilor, intră în scorburi, sub ţigle, pervazuri sau între crengile altor cuiburi mai mari, de exemplu în cuiburile de barză (Ciconia ciconia). Foarte des, dacă sunt condiții favorabile de amplasare a cuiburilor, vrabia de casă realizează colonii mari. Această specie scoate deseori din cuiburile proprii alte specii de păsări. Construcția cuibului este începută de către mascul, fiind asistat ulterior de către femela cu care realizează o pereche. Ocupă frecvent cuiburile artificiale. Cuibul este construit din paie sau iarbă și este căptușit cu pene. Este o specie prolifică; o pereche depune 2-3, uneori 4 ponte într-un sezon de reproducere. Fiecare pontă este formată din 2-7 ouă albicioase, care sunt clocite de ambele sexe, deși femela stă mai mult pe cuib. Incubația durează 11-14 zile, iar puii părăsesc cuibul după 11-19 zile. Este o specie sedentară, rămânând în apropierea locului de cuibărit și în timpul iernii.

AMENINȚĂRI

- Măsurile arhitecturale care împiedică amplasarea cuiburilor pe și în construcții.
- Parazitozele și bolile care se instalează în condițiile unor densități mari și igienizarea orașelor (în special înlăturarea susținută a resturilor alimentare).
- Contaminare prin produse agricole.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Conservarea, crearea și promovarea terenurilor necultivate cu o vegetație corespunzătoare pentru specie.
- Menținerea miriștilor și a pajiștilor și interzicerea incendierii acestora.
- Reducerea chimicalelor folosite în agricultură, aplicarea chimicalelor mai puțin toxice și persistente; regularizarea perioadelor de folosire a erbicidelor în funcție de fenologia speciei.
- Promovarea arhitecturii clădirilor care sunt compatibile cu specia și asigurarea locurilor de cuibărit în zonele în care de curând s-a construit, în cazul în care nu sunt alternative de cuibărit pentru păsările din aria urbană.
- Păstrarea unui mozaic de habitate cu prezenţa pâlcurilor de copaci şi a arbuştilor în zonele agricole deschise.
- Interzicerea distrugerii cuiburilor ocupate sau a locurilor de cuibărit.
- Menținerea stratului subarbustiv în pădurile exploatate.
- Instalarea de cuiburi artificiale.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Vrabie de casă (Passer domesticus)