Huhurez mic
Strix aluco
Autor: Daniel Petrescu
STATUT LEGAL DE CONSERVARE
DISTRIBUȚIE
Este specia cea mai comună şi mai larg răspândită dintre răpitoarele de noapte, fiind întâlnită peste tot în Europa, Africa de Nord (Maroc, Tunisia, Algeria), Iran şi vestul Siberiei. În ţinutul Asiei acoperă nord-vestul Indiei, munţii Himalaya, sudul Chinei, Coreea şi Taiwan. În Europa este absentă din Irlanda, nordul extrem al Scoţiei, nordul Rusiei, nordul Scandinaviei, Islanda şi din câteva insule din Marea Mediterană.
POPULAȚIE
În Europa, populaţia cuibăritoare este cuprinsă între 535.000 și 939.000 de perechi, reprezentând 80% din populaţia globală a acestei specii, tendința nefiind cunoscută.
În România cuibăresc în medie 81.206 perechi.
MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI
În mod obişnuit, huhurezul mic cuibărește în pădurile din zona de şes, dar în Scoţia urcă până la 550 m altitudine, în Alpi până la 1.600 m şi, în mod excepţional, în Turcia poate fi întâlnit până la 2.350 m. Preferă să cuibărească în păduri de foioase sau de amestec, în pâlcuri de copaci din apropierea fermelor, a parcărilor, a grădinilor mari sau a bisericilor. Necesită în habitat prezența copacilor bătrâni cu scorburi largi pentru cuib și a zonelor deschise din păduri sau din apropierea lor, cu multe puncte de observaţie pentru a vâna. Apreciază zonele unde are acces la apă. Poate fi întâlnit chiar și în parcurile din oraşe mari, cum ar fi Londra şi Berlin.
Atinge în libertate longevitatea maximă de 22 ani și patru luni. Ajunge la maturitate sexuală la vârsta de un an.
Huhurezul mic este un vânător nocturn, rareori prădând în timpul zilei. De obicei îşi urmăreşte prada dintr-un punct mai înalt de observaţie, de unde îşi dă drumul uşor asupra ei. Aceasta este ucisă imediat cu ghearele puternice sau cu o lovitură de cioc la baza capului, huhurezul rămânând apoi cu aripile deschise deasupra ei. Dieta speciei este formată din mamifere de talie mică, rozătoare, păsări mici, șopârle, broaşte, peşti sau gândaci mari.
Specia rămâne în acelaşi teritoriu pe toată durata anului şi formează de obicei perechi pe viaţă. În Europa perioada de cuibărire începe la mijlocul lunii martie. Cuibul este construit în scorbura unui copac bătrân, în cuiburi de corb, cioară, coţofană, ocazional în coşul de fum sau în podul clădirilor părăsite. Intră frecvent și în cuiburile artificiale, dacă sunt montate în habitatul favorabil speciei. Femela depune 2-6 ouă albe și aproape rotunde (uneori chiar unul singur). Ouăle sunt depuse la un interval de 2 zile, iar perioada de incubaţie durează 28-29 de zile, clocitul fiind efectuat numai de către femelă. În primele 6-7 zile femela supraveghează puii la cuib și îi alimentează cu hrana adusă de către mascul; după această perioadă părăsește și ea cuibul și iese la vânătoare. Timp de 28-37 de zile puii sunt hrăniți la cuib de ambii părinţi, după care părăsesc adăpostul, rămânând în zona cuibului și deci în teritoriul părinților. Încă 3 luni de zile ei sunt dependenți de hrana găsită de părinți, după care pleacă şi îşi stabilesc propriul lor teritoriu.
AMENINȚĂRI
- Pierderea și alterarea habitatului, inclusiv din cauza schimbării folosirii terenurilor.
- Poluarea; contaminarea prin produse agricole.
- Pierderea și deteriorarea zonelor de reproducere și de aglomerare.
- Indisponibilitatea hranei.
- Braconajul.
- Perturbările cauzate de activități antropice.
MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE
- Asigurarea resurselor de hrană și întreținere corespunzătoare zonelor învecinate locurilor de reproducere.
- Interzicerea distrugerii cuiburilor ocupate sau a locurilor de cuibărit.
- Conservarea, crearea și promovarea terenurilor necultivate cu vegetație corespunzătoare.
- Menținerea miriștilor și interzicerea arderii acestora.
- Menținerea și accentuarea coridoarelor între zonele de pajiști spontane incluzând și arbori, linii de arbori și grupuri de arbori neproductivi dispersate.
- Reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor în agricultură și silvicultură. În caz de necesitate și în lipsa alternativelor, folosirea substanțelor cu toxicitate și persistență minimă trebuie aplicată pe terenurile de reproducere numai în afara perioadei de reproducere.
- Menținerea managementului adecvat al miriștii în zonele unde a fost efectuat tradițional.
- Monitorizarea și evitarea capturării ilegale și distrugerii cuiburilor.
- Amplasarea cuiburilor artificiale.
- Garantarea securității păsărilor prin managementul cablurilor de telecomunicație sau de transport al energiei; adaptarea amplasării noilor cabluri electrice la standardele naționale.
- Identificarea și managementul zonelor unde mortalitatea cauzată de drumuri este ridicată.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Controlul şi respectarea legislaţiei vânătorii; cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu împotriva braconajului.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.
HARȚI JPEG
Harta de distribuție Huhurez mic (Strix aluco)