Lăcar de mlaștină

Acrocephalus palustris

Autor: Cristian Mihai

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Lăcarul de mlaștină are o distribuţie vest-palearctică, cuibărind din Anglia (o populaţie locală), în partea de sud a Scandinaviei, Belgia, partea de est a Franţei şi Italia de Nord până în nordul Kazahstanului. Arealul se întinde în sud până la zonele nordice din Balcani şi din Turcia până în Iran. Migrează pe distanţe lungi, petrecând iarna în partea de sud-est a Africii.
În România cuibăreşte în zonele de câmpie din părţile de vest şi est ale ţării, în Depresiunea Transilvaniei, în Lunca și Delta Dunării şi în Dobrogea.

POPULAȚIE

Populația din Europa reprezintă 95% din populația mondială și este cuprinsă între 4.170.000 și 7.560.000 de perechi cuibăritoare. Între anii 1980-2013 tendința generală a fost stabilă. Populațiile-cheie se găsesc în țări ca Polonia, România și Rusia.
Populația din România este cuprinsă între 733.455 și 1.139.786 de perechi cuibăritoare, tendința fiind ascendentă.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Preferă vegetaţia densă şi relativ înaltă, formată mai ales din urzică (Urtica), crețușcă (Filipendula sp.) sau mărăcine (Rubus fructicosus), adeseori în proximitatea copacilor sau a tufelor mai înalte. Foloseşte şi câmpuri de porumb şi alte terenuri arabile, înconjurate de tufe mici sau garduri vii. Apare şi pe terenuri cu vegetaţie înaltă şi tufe mici, în vegetaţia ierboasă de lângă şanţuri, în mlaştini, în tufăriş pe sol uscat şi în grădini, în zonele de câmpie și de deal.
Se hrănește preponderent cu artropode mici, precum efemeroptere, lăcuste, cosași, hemiptere, lepidoptere, trichoptere, diptere, himenoptere, coleoptere, păianjeni și mici gastropode. Își procură hrana prin spicuire, de obicei în tufăriș, câteodată adunând insecte de pe partea inferioară a frunzelor. Poate prinde insecte zburătoare și din zbor. Masculul poate imita cântecul multor alte specii.
Este o specie migratoare, părăsind teritoriile de cuibărit în august, juvenilii plecând aproximativ cu două săptămâni mai târziu decât adulții. Se întorc din Africa în luna mai, petrecând de trei ori mai mult timp pe teritoriile de iernare decât în cele de reproducere. Începe cuibăritul din a doua jumătate a lunii mai până în luna iulie, având de obicei o singură pontă pe an. Este o specie monogamă – ocazional poligină – și teritorială, ocupând teritorii cuprinse între 100 și 1.900 m². Își pot alege la începutul fiecărui sezon de reproducere alți parteneri pentru cuibărit și nu se întorc în mod obligatoriu în fiecare an în același teritoriu de cuibărit. Cuibărește în vegetația ierboasă înaltă, de-a lungul malurilor mlaștinilor sau râurilor, în buruienile din culturile agricole (în timpul secerișului) sau în stufărișuri mai uscate, cu buruieni. Cuibul cu formă cilindrică este construit numai de femelă, mai rar cu puțin ajutor de la mascul. Este împletit din frunze și tulpini de urzică pe 2-5 tulpini de plante înalte, la o înălțime de 30-70 cm de la sol. Ponta este formată din 3-6 ouă de culoare albastru-pal și este clocită de ambele sexe timp de 12-14 zile. Puii sunt hrăniți intens de către ambii părinți, părăsesc cuibul după 10-12 zile și devin independenți după 15-19 zile.

AMENINȚĂRI

- Pierderea și alterarea habitatului.
- Poluarea apelor.
- Gestionarea defectuoasă a apelor.
- Perturbarea antropogenă.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Respectarea restricțiilor de construcție în zonele ripariene și costiere.
- Măsuri de management pentru vegetația palustră, cu scopul de a menține sau de a reface vegetația la un nivel ecologic optim pentru specie.
- Evitarea creării unor monoculturi dintr-un mozaic de parcele mici.
- Menținerea și dezvoltarea unui peisaj de tip mozaicat.
- Menținerea și accentuarea coridoarelor între zonele de pajiști spontane.
- Conservarea, crearea și promovarea terenurilor necultivate cu o vegetație corespunzătoare pentru speciile din zonă.
- Interzicerea arderii vegetației ripariene și a miriștilor cu vegetație înaltă.
- Managementul adecvat al deșeurilor și al apelor uzate în jurul zonelor umede.
- Menținerea de fâșii necultivate de minimum 1,5 m între terenurile cultivate și zonele umede, unde folosirea chimicalelor este strict interzisă.
- Luarea măsurilor în vederea evitării eutrofizării și sedimentării zonelor umede.
- Încurajarea folosirii produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă și a evitării folosirii semințelor tratate pe terenurile din vecinătate; încurajarea producției organice.
- Managementul adecvat al nivelului de apă din ecosistemele acvatice, în concordanță cu necesitățile ecologice ale speciei.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Lăcar de mlaștină (Acrocephalus palustris)