Lăcar mic
Acrocephalus schoenobaenus
Autor: Daniel Petrescu
STATUT LEGAL DE CONSERVARE
DISTRIBUȚIE
Specia este cuibăritoare în Europa (cu excepția regiunilor sudice și sud-vestice), din estul până în vestul Siberiei (de la est de râul Yenisey), Turcia, Caucaz și nordul Kazahstanului. Nu se reproduce la sud de Sahara.
În România este răspândită în toată țara, cu excepția Carpaților.
POPULAȚIE
Populația din Europa reprezintă 60% din populația globală și este cuprinsă între 3.830.000 și 6.440.000 de perechi cuibăritoare. Între anii 1980-2013 tendința a fost stabilă.
În România, populația de lăcar mic este cuprinsă între 114.418 și 224.592 de perechi cuibăritoare.
MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI
Este o specie comună în stufărișuri, în mlaștini sau în alte tipuri de vegetație deasă de-a lungul malurilor lacurilor sau râurilor. Evită copacii, tufărișurile înalte și terenurile deschise. Limita de reproducere se situează între izotermele de iulie de 12-30°C în zonele climatice boreale, temperate, mediteraneene și de stepă. Habitatele de iernare din Africa sunt mai variate și includ stufărișuri (Phragmites sp.), păpurișuri (Typha sp.), papirus (Cyperus sp.), pășuni umede sau coronamentul arborilor situați de-a lungul cursurilor de apă; de asemenea, specia poate fi găsită și în habitatele mlăștinoase din pădurile tropicale situate la înălțimi joase din Republica Congo (Congo-Brazzaville) și Republica Democrată Congo (Congo-Kinshasa). În estul Africii, specia apare până la 2.500 m înălțime. Faţă de celelalte specii de lăcar, aceasta este mai agilă, mai curajoasă şi poate fi observată mai des. Adesea cântă în miez de noapte. În timpul zilei execută frecvent un zbor scurt, aproape vertical, deasupra stufului, însoțit de cântec.
Hrana e constituită din insecte și larvele acestora, dar consumă și păianjeni, cosași sau melci de mici dimensiuni; în afara perioadei de reproducere poate mânca și râme sau plante. Printre insectele consumate se numără efemeroptere, libelule, lăcuste și alte ortoptere, coleoptere în stadiul larvar și adult, larve și adulți de neuroptere, fluturi și larvele acestora, trichoptere, diptere adulte sau în stadiul larvar, furnici, viespi, albine etc. Se hrănește și cu fructe de soc (Sambucus sp.) și fructe de mur (Rubus sp.), iar în Africa consumă și flori, fructe de Salvadora sau semințe de rogoz. Vânează insecte în partea joasă a vegetaţiei dense, stând cu picioarele agăţate pe două tulpini de stuf, cu performanţa unui acrobat, câteodată cu capul în jos.
În timpul migraţiei urmăreşte o direcţie dreaptă și nu ocoleşte nici un obstacol. Poate să acumuleze o cantitate mare de grăsimi, dublându-și frecvent masa corporală înainte de migraţie. Iernează la sud de Sahara; pleacă în august şi se întoarce la mijlocul lunii aprilie.
Cuibărește într-o varietate de vegetație densă și joasă, deseori aproape de apă sau în depresiuni umede, incluzând vegetația de la marginea bălților, a cursurilor de apă și a canalelor, mlaștinilor de șes cu păpuriș și stufăriș, evitând însă stufărișurile din apele stagnante. Se reproduce și în habitate mai uscate, precum livezi părăsite, garduri vii, tufărișuri dense, culturi agricole, care se află la o distanță de maximum 500 m de habitatul acvatic. Este o specie predominant monogamă, până la 17,2% dintre masculi fiind însă facultativ poligami. Apără un teritoriu mic, în medie de 0,1-0,2 ha, atât de alţi lăcari mici, cât și de lăcarii de stuf. Începe cuibăritul la sfârșitul lui aprilie în vestul Europei, la începutul lunii mai în centrul Europei și din mijlocul lunii mai în sudul Finlandei.
Cuibul este construit exclusiv de femelă, la înălţimea de 10-70 cm deasupra terenului mocirlos (mai rar deasupra apei), printre ierburi și buruieni înalte, sau în tufărișuri scunde. El este susținut de tulpini verticale mai înalte și are forma unei cești adânci, cu o structură exterioară vag țesută din iarbă, tulpini și frunze. Structura interioară este alcătuită din tulpini mai fine și frunze, fiind căptușită cu inflorescențe de stuf sau păr de mamifere. Diametrul exterior este de 9,5-12 cm, cel interior de 5 cm, iar adâncimea este de 4,5 cm. În general depune 4-7 ouă, ocazional 3-8. Ponta este incubată predominant de către femelă timp de 13-15 zile, iar puii devin independenți la vârsta de 25-30 de zile.
AMENINȚĂRI
- Pierderea și alterarea habitatului.
- Poluarea apelor.
- Gestionarea defectuoasă a apelor.
- Perturbarea antropogenă.
MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE
- Respectarea restricțiilor de construcție în zonele ripariene și costiere.
- Măsuri de management pentru vegetația palustră, cu scopul de a menține sau de a reface vegetația la un nivel ecologic optim pentru specie.
- Interzicerea arderii vegetației ripariene.
- Managementul adecvat al deșeurilor și al apelor uzate în jurul zonelor umede.
- Menținerea de fâșii necultivate de minimum 1,5 m între terenurile cultivate și zonele umede, unde folosirea chimicalelor este strict interzisă.
- Luarea măsurilor în vederea evitării eutrofizării și sedimentării zonelor umede.
- Încurajarea folosirii produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă și a evitării folosirii semințelor tratate pe terenurile din vecinătate; încurajarea producției organice.
- Managementul adecvat al nivelului de apă din ecosisteme acvatice, în concordanță cu necesitățile ecologice ale speciei.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.
HARȚI JPEG
Harta de distribuție Lăcar mic (Acrocephalus schoenobaenus)