Cioară de semănătură
Corvus frugilegus
Autor: Tiberiu Mănoiu
STATUT LEGAL DE CONSERVARE
DISTRIBUȚIE
Cioara de semănătură este răspândită din vestul Europei (Irlanda, Marea Britanie, Franța și Spania de Nord) până în stepele din Altai. Nu trăiește în Elveția sau în unele regiuni din Austria și Italia. Limitele de răspândire spre nordul Europei sunt Danemarca, sudul Suediei și regiunea de sud-est a Mării Negre și a Mării Caspice. În lunile de iarnă, populațiile nordice se retrag spre sudul Balcanilor (Grecia și Turcia). A fost introdusă în Noua Zeelandă, unde în prezent este energic decimată.
POPULAȚIE
Populația din Europa reprezintă 30% din populația mondială și este cuprinsă între 8.170.000 și 14.200.000 de perechi cuibăritoare. Se estimează un declin de până la 25% în decursul a trei generații (aproximativ 22 de ani).
În România, populația de cioară de semănătură este cuprinsă între 150.000 și 200.000 de perechi cuibăritoare.
MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI
Cioara de semănătură este o specie foarte comună în zonele de șes și de deal. Este o pasăre socială, trăind în grupuri mari atât iarna, cât şi în timpul cuibăritului. Este ușor recunoscută după croncănit, această manifestare vocală schimbându-și tonul după situațiile în care pasărea este agresivă sau comunică cu perechea.
Sunt active ziua, putând fi văzute pe câmpurile cultivate de la răsăritul soarelui până în amurg. Ca și celelalte păsări din această familie, ciorile de semănătură consumă hrană de natură vegetală și animală foarte diversă, precum viermi, melci, broaște, insecte, mamifere și păsări mici, cadavre, ouă de păsări, fructe sau diferite semințe, pe care le scot cu ciocul din pământ. În cazul unui aport mare de hrană, o pot îngropa pentru a fi consumată ulterior. Stoluri mari pot fi observate frecvent hrănindu-se la gropile de gunoi ale localităților. În perioada de creștere a puilor preferă hrana de origine animală. Sunt considerate a fi unele dintre cele mai inteligente păsări, deoarece sunt capabile să construiască și să folosească unelte pentru a obţine hrana.
În timpul sezonului rece pot vagabonda în funcție de temperatură și de accesibilitatea hranei, însă în luna februarie se întorc la propria colonie de reproducere. Aceste colonii sunt amplasate în copaci înalți, fiind situate chiar și în interiorul localităților de mari dimensiuni. Adesea în colonii, spre periferia acestora, îşi găsesc loc de cuibărit şi unele specii de vânturei, ciufi de pădure sau vrăbii. Este o specie monogamă, perechea apărându-și o zonă mică din jurul cuibului. În timpul ritualului nupțial, masculul golește conținutul gușii în gura femelei înainte de a se împerechea cu aceasta. Cuiburile sunt mari, construite din ramuri împletite, consolidate cu nămol și căptușite cu material mai fin (paie, păr, lână sau pene). Ponta este depusă spre sfârșitul lunii martie și constă din 3-5 (până la 9) ouă albastre sau gri-verzui. Incubația durează 16-19 zile și este asigurată de către femelă, care este hrănită în acest timp de mascul. După 40 de zile, puii sunt pe deplin dezvoltați, dar aceștia rămân dependenți de hrana asigurată de părinții lor până la vârsta de 60 de zile. La vârsta de un an păsările tinere sunt apte pentru reproducere. Cioara de semănătură este extrem de importantă pentru conservarea vânturelului de seară (Falco vespertinus). Această specie de răpitoare de zi cuibărește aproape exclusiv în cuiburi vechi din colonii abandonate ale ciorii de semănătură sau, după terminarea cuibăritului acestei specii, în coloniile active.
AMENINȚĂRI
- Contaminarea prin produse agricole.
- Alterarea și pierderea de habitat cauzate de schimbarea folosirii terenurilor.
- Pierderea și deteriorarea zonelor de reproducere și de aglomerare, în special prin defrișarea aliniamentelor sau a pâlcurilor de arbori.
- Mortalitate și alte efecte cauzate de prădători.
- Efectul vănătorii în timpul perioadei de reproducere.
- Efectul altor activități antropogene.
- Amenințări provocate de structuri și clădiri din afara localităților.
MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE
- Menținerea și accentuarea coridoarelor între zonele de pajiști spontane incluzând și arbori, linii de arbori și grupuri de arbori neproductivi dispersate.
- Menținerea miriștilor și interzicerea arderii acestora.
- Reducerea chimicalelor folosite în agricultură, aplicarea chimicalelor mai puțin toxice și persistente.
- Regularizarea perioadelor de folosire a erbicidelor în funcție de fenologia speciilor, evitarea folosirii lor în perioadele critice, evitarea pulverizării aeriene în sezonul de reproducere.
- Garantarea menținerii zonelor critice de reproducere.
- Monitorizarea distrugerii cuiburilor.
- Limitarea temporară a vânătorii.
HARȚI JPEG
Harta de distribuție Cioară de semănătură (Corvus frugilegus)