Mierlă

Turdus merula

Autor: Ramona Mănoiu

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Mierla are un larg areal de răspândire, care include Europa, Asia și America de Nord. A fost introdusă în Australia și Noua Zeelandă. Are populații care sunt rezidente, migratoare sau migratoare parțial, acestea din urmă fiind reprezentate de populațiile din nordul Europei, care în timpul toamnelor se deplasează către sud.
În România este o specie comună în parcuri, grădini și păduri, indiferent de altitudine.

POPULAȚIE

Populația europeană este cuprinsă între 54.800.000 și 87.100.000 de perechi cuibăritoare, între anii 1980-2013 tendința fiind ascendentă.
Populația cuibăritoare din România este cuprinsă între 2.623.894 și 3.192.900 de perechi și are o tendință ascendentă.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Mierla este cea mai cunoscută specie de sturz, întâlnită atât în parcurile urbane, cât și în pădurile montane. Habitatele în care este găsită sunt foarte diversificate, de la păduri dese la pășuni, culturi diverse, unele zone umede, majoritatea zonelor urbane. Tolerează mai bine zonele cu temperaturi scăzute, cu vânt și umiditate decât cele cu temperaturi înalte sau/și secetoase. Se ferește de zonele care nu oferă un loc de adăpost la o distanță mai mare de 100-200 m. Poate fi timidă în prezența omului în zonele împădurite, dar populațiile urbane au un comportament mult mai puțin temător. În afara sezonului de reproducere pot fi gregare.
Longevitatea maximă înregistrată în sălbăticie este de 21 de ani și opt luni. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de un an.
Dieta acestei specii este alcătuită din insecte și râme, dar în sezonul hiemal și autumnal mănâncă fructe și semințe. Se hrănește pe sol sau în arbori și tufe, caută sub frunze la liziera pădurilor sau chiar într-un strat de zăpadă gros de 5-7 cm. În mod excepțional se hrănește cu pești mici, șopârle și tritoni. În timpul iernilor poate fi văzută frecvent la hrănitoare.
Este o specie monogamă, la care sezonul de cuibărit începe de la mijlocul lunii aprilie. Masculii duc intense lupte teritoriale. Femela depune o pontă formată din 2-6 ouă verzi-albăstrui, cu pete maronii, într-un cuib de forma unei cești, așezat în tufe, la baza ramurilor, în arbori sau arbuști. Femela construiește cuibul cu materiale aduse de către mascul. Alege să clocească și în locuri aflate în aproprierea omului, precum ghivecele de flori, căsuțele poștale nedeschise, burlane, pervazul clădirilor, depozitele de lemne de foc, cămările abandonate etc. Ocazional poate cuibări și pe sol. Cuibul are formă de ceașcă adâncă, fiind construit din crenguțe, paie, având la bază de obicei mușchi, iar pe interior fiind tencuit cu noroi în care sunt prinse fire fine de vegetație. Cuiburile care sunt în localități pot conține ca material de construcție și bucăți de hârtie sau chiar fâșii de pungi de plastic. Ponta este incubată timp de 12-14 zile numai de către femelă și, după 11-14 zile, puii zboară din cuib. În timpul incubației masculul poate înlocui femela la clocit, dar numai pentru scurte perioade de timp. Puii mai sunt hrăniți de către părinți timp de trei săptămâni după părăsirea cuibului, până ajung să fie complet independenți de aceștia. O pereche depune în mod frecvent două ponte într-un sezon de reproducere.

AMENINȚĂRI

- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Alterarea și pierderea habitatelor în urma activităților agricole sau a schimbării folosinței terenurilor.
- Contaminarea prin produse agricole.
- Braconajul.
- Perturbarea cauzată de alte activități antropogene.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Potrivirea lucrărilor silvice cu biologia speciei pentru a evita perturbarea ei în perioadele critice.
- Menținerea stratului subarbustiv în pădurile exploatate.
- Interzicerea defrișării care rezultă în scăderea dimensiunii pădurii și în schimbarea folosirii terenului.
- Menținerea și creșterea extinderii pădurilor native, urmărindu-se nivelul cel mai ridicat de diversitate structurală și de specii.
- Promovarea tipurilor de management care favorizează eterogenitatea pădurii.
- Păstrarea unui mozaic de habitate cu prezenţa pâlcurilor de copaci şi a arbuştilor în zonele deschise, agricole.
- Menținerea și accentuarea coridoarelor între zonele de pajiști spontane incluzând și arbori, linii de arbori și grupuri de arbori neproductivi dispersate.
- Reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor în agricultură și silvicultură. În caz de necesitate și în lipsa alternativelor, folosirea substanțelor cu toxicitate și
persistență minimă ar trebui să fie justificată și aplicată pe terenurile de reproducere a speciei numai în afara perioadei de reproducere.
- Prevenirea sau penalizarea incendiilor ilegale în tufărișuri.
- Controlul şi respectarea legislaţiei vânătorii; cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu împotriva braconajului.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Mierlă (Turdus merula)