Ghionoaie sură

Picus canus

Autor: Daniel Petrescu

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

În Europa, ghionoaia sură cuibărește în climat temperat şi în regiunile boreale cu un climat mai moderat. Are o răspândire foarte largă în Eurasia, din vestul Europei până în Japonia. Lipsește în totalitate din sud-vestul Europei și din Marea Britanie. Unele subspecii cuibăresc în zone subtropicale și tropicale.
Este o specie cu o distribuţie largă în România, în unele zone putând fi considerată chiar comună.

POPULAȚIE

În Europa, populaţia cuibăritoare este cuprinsă între 187.000 și 360.000 de perechi, reprezentând 40% din populația globală, tendința fiind crescătoare.
În România cuibăresc între 30.294 și 48.182 de perechi, ceea ce reprezintă populaţia cea mai mare de pe continent (exceptând-o pe cea din Rusia); aceasta are o importanţă deosebită pe plan european.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Specia este considerată ca una specializată, care preferă pădurile de foioase din regiuni colinare şi muntoase, fiind prezentă în special în pădurile dominate de fag sau stejar, rareori în păduri de zadă, Larix decidua. Îi plac porţiunile de pădure mai umede și de multe ori cuibăreşte în apropierea pâraielor; de aceea, populaţii semnificative se pot întâlni în pădurile de luncă. Păşunile împădurite pot fi considerate habitat secundar pentru această specie. Habitatul de cuibărit și cel de hrănire diferă, dar sunt strâns legate între ele, din aceste considerente specia fiind catalogată ca o specie-indicator pentru calitatea habitatelor forestiere. În România cuibăreşte în principal în pădurile dominate de fag și de stejar în Carpaţi, Subcarpaţi şi în zonele colinare ale Podişului Transilvaniei. O populație importantă există și în zona pădurilor de luncă de-a lungul râurilor mai mari și în Delta Dunării. Se odihneşte în timpul nopţii în scorburi. Nu este fricoasă, iar în caz de pericol pasărea se ascunde pe partea cealaltă a trunchiului copacului, unde stă nemişcată chiar şi 30 de minute.
Ajunge la maturitate sexuală la vârsta de un an.
Se hrăneşte săpând cu ciocul în sol și pe crengile rupte şi putrezite din copaci. Mănâncă în principal furnici şi larvele acestora (de multe ori direct din muşuroi), dar prinde cu limba lipicioasă și muşte, greieri, gândaci, fluturi, păianjeni. Consumă şi diferite fructe şi seminţe.
Este o specie monogamă, solitară şi teritorială. Cuibărește în scorburi cu diametrul mediu de 5-7 cm. Își apară agresiv teritoriile, care au resurse bogate în furnici și care prezintă multe excavații folosite ca locuri de odihnă sau cuibărit. Teritoriul unei perechi este de circa 50-100 ha și este mai mic decât cel folosit iarna pentru hrănire; din acest teritoriu apără activ numai zonele cele mai importante de pe suprafața teritoriului (cuib, zonele preferate pentru hrănire etc.). Zonele mai extinse ale teritoriului sunt revendicate doar prin cântec și baterea darabanei, fără a fi apărate activ. Masculii rivali se urmăresc în zbor și atrag femelele prin darabană, care se aude de la distanţe relativ mari. Această ciocănire este efectuată de obicei pe un copac mare şi uscat, care este folosit ca rezonator. Loviturile (20-40 pe secundă) sunt bruște și durează 1-2 secunde. Ambii parteneri contribuie la realizarea excavației care va fi folosită pentru cuibărit, aceasta fiind plasată frecvent în apropierea celei folosite în anul anterior. În timpul ritualului de împerechere masculul hrănește femela. Cele 4-11 ouă albe cu dimensiunea de 27,6 x 21,2 mm sunt depuse în aprilie. Incubarea pontei durează 15-17 zile, iar puii se dezvoltă îngrijiţi de ambii părinţi în 24-28 de zile, devenind independenţi în scurt timp după părăsirea scorburii.

AMENINȚĂRI

- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Managementul defectuos al pădurii.
- Poluarea.
- Perturbarea cauzată de alte activități antropogene.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Interzicerea noilor proiecte urbane, incluzând așezările împrăștiate în habitatele de pădure importante pentru specie.
- Interzicerea noilor activități de exploatare (cariere, mine) în păduri și în zonele de tampon și evaluarea necesității de limitare a activităților în derulare aprobate.
- Promovarea conectivității prin specii native de arbori; înlocuirea progresivă a speciilor de arbori exotici cu specii native.
- Conservarea pădurilor aflate în vecinătatea habitatelor acvatice și a vegetației ripariene.
- Potrivirea lucrărilor silvice cu biologia speciilor, pentru a evita perturbarea speciei în perioadele critice (reproducere).
- Menținerea și accentuarea coridoarelor între zonele de pajiști spontane incluzând și arbori, linii de arbori și grupuri de arbori neproductivi dispersate.
- Conservarea a minimum 10 arbori nativi maturi și/sau bătrâni/hectar, cu un diametru de minimum 40 cm.
- Promovarea tipurilor de management forestier care favorizează eterogenitatea pădurii.
- Reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor în fondul forestier și în agricultură.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de hrănire importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Ghionoaie sură (Picus canus)