Silvie cu cap negru

Sylvia atricapilla

Autor: Daniel Petrescu

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Silvia cu cap negru este o specie cuibăritoare în aproape toată Europa și în Asia vestică, limita estică a speciei fiind aproape de granița Mongoliei. Este o specie migratoare în zonele reci din centrul și nordul Europei și sedentară în partea vestică și sudică a continentului european. Specia este de asemenea prezentă și totodată sedentară în nordul Africii și în câteva insule apropriate. Exemplarele migratoare iernează în zona Mării Mediterane și în nordul, vestul și estul Africii.

POPULAȚIE

Populația europeană este cuprinsă între 40.500.000 și 64.500.000 de perechi cuibăritoare, ceea ce reprezintă 80% din populația globală a speciei. În perioada 1980-2013 populația a cunoscut o creștere ușoară.
În România, populația de silvie cu cap negru este cuprinsă între 2.130.766 și 2.639.637 de perechi cuibăritoare.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

În timpul cuibăritului, silvia cu cap negru poate fi întâlnită în habitate forestiere, fiind caracteristică pădurilor de foioase, însă în această perioadă poate fi găsită și în localități, acolo unde sunt livezi, parcuri sau grădini bogate în copaci și tufișuri. În timpul iernii este o specie des asociată cu locurile bogate în fructe, incluzând livezile de măslini, grădinile sau plantațiile de palmieri.
Longevitatea maximă înregistrată în sălbăticie este de 13 ani și opt luni. Atinge maturitatea sexuală la un an.
Silvia cu cap negru este o specie omnivoră, dar se hrănește în mare parte cu insecte. În timpul sezonului de reproducere, din dieta sa fac parte muște, omizi, efemeroptere, libelule, fluturi de noapte, gândaci și păianjeni, toate acestea fiind culese în principal de pe frunze și ramuri sau chiar capturate în zbor. După ce puii sunt mari, spre toamnă, începe să se hrănească și cu semințe și fructe. Iarna este un vizitator frecvent la hrănitoarele realizate de oameni, observându-se chiar și schimbări în migrația anumitor populații din vestul Europei, determinate de prezența constantă în sezonul rece a acestei surse de hrană. Se consideră că s-a ajuns chiar la selecția și evoluția unei populații distincte, care prezintă aripi mai rotunde, adaptate zborului pe distanțe scurte și ciocuri mai lungi și subțiri, adaptate unei hrăniri frecvente la hrănitoare în detrimentul unei hrăniri din natură.
Sezonul de reproducere durează din aprilie până în august, dar variază de-a lungul arealului, în unele zone existând populații în care o pereche scoate constant câte două rânduri de pui într-un an. La începutul sezonului, masculul începe construcția mai multor cuiburi, dintre care femela alege unul în care depune ponta. Cuibul ales este finalizat de ambii parteneri din iarbă, rămurele și rădăcini, având formă de cupă. Pe interior este căptușit cu păr și fire de iarbă. Cuibul este amplasat de obicei într-un tufiș sau arbust, în copaci mici sau în vegetația deasă, preferate fiind tufele de ferigă. Femela depune o pontă formată din 2-7 ouă de culoare gri-maronie cu pete închise, având dimensiunea de 19,7 x 14,7 mm. Incubația durează între 10 și 16 zile și este asigurată de către ambii parteneri. După ce eclozează, puii sunt hrăniți de cei doi adulți și pot zbura de la cuib după 10-15 zile. Ei nu sunt complet independenți și au nevoie de îngrijire parentală timp de încă 2-3 săptămâni.

AMENINȚĂRI

- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Managementul defectuos al pădurii.
- Poluarea.
- Perturbarea cauzată de alte activități antropogene.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Interzicerea noilor proiecte urbane, incluzând așezările împrăștiate în habitatele de pădure importante pentru reproducerea, hrănirea sau odihna speciei.
- Potrivirea lucrărilor silvice cu biologia speciei, pentru a evita perturbarea ei în perioadele critice (reproducere).
- Menținerea stratului subarbustiv în pădurile exploatate.
- Menținerea și accentuarea coridoarelor între zonele de pajiști spontane incluzând și arbori, linii de arbori și grupuri de arbori neproductivi dispersate.
- Păstrarea unui mozaic de habitate cu prezenţa pâlcurilor de copaci şi a arbuştilor în zonele deschise agricole.
- Reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor în agricultură și silvicultură. În caz de necesitate și în lipsa alternativelor, folosirea substanțelor cu toxicitate și
persistență minimă ar trebui să fie justificată și aplicată pe terenurile de reproducere a speciei numai în afara perioadei de reproducere.
- Conservarea, crearea și promovarea terenurilor necultivate cu o vegetație corespunzătoare pentru specie.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Prevenirea sau penalizarea incendiilor ilegale în tufărișuri.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Silvie cu cap negru (Sylvia atricapilla)