Buhai de baltă

Botaurus stellaris

Autor: Daniel Petrescu

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Buhaiul de baltă cuibărește în regiunea centrală și estică a Europei și mai des în regiunile aflate de la vestul la estul Asiei. Cartierele de iernat sunt răspândite în sudul continentului asiatic, precum și în regiunea centrală a Africii.
În România, specia este cuibăritoare în lunca și Delta Dunării și în majoritatea zonelor umede cu stufăriș dens din toată țara, ajungând chiar și în zonele umede situate la altitudini de până la 900-1.000 m, aflate în regiunile de podiș și deal. Unele exemplare rămân și peste iarnă.

POPULAȚIE

Populația cuibăritoare din Europa este estimată la 37.600-66.400 de masculi cântători. În prezent, populația este stabilă, fiind o specie fără importanță cinegetică, în baza căreia au fost propuse și implementate măsuri de conservare pentru protecția habitatului acesteia. Dintre țările europene și balcanice cu cele mai mari efective de buhai de baltă menționăm Polonia, Rusia, Ucraina și România.
Pe baza ultimelor studii, populația cuibăritoare din România este estimată la un număr de 2.500-4.500 de masculi cântători, preponderent în zonele întinse de stufărișuri din bazinul hidrografic al Dunării.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Specia are cerinţe foarte restrictive în ceea ce priveşte habitatul de cuibărire. Astfel, ea are o puternică preferinţă pentru mlaştinile joase, liniştite, din jurul lacurilor şi râurilor, aflate la altitudini mai mici de 200 m, cu stufăriş proaspăt extins şi dens de stuf Phragmites sp. Acest stufăriș trebuie să fie instalat în zonă de câțiva ani, să fie inundat, dar cu o adâncime mică a apei (mai puţin de 30 cm) şi să aibă puţine fluctuaţii ale nivelului apei. De asemenea, este necesară o aciditate scăzută a apei, iar întregul habitat să fie înconjurat de zone deschise şi acoperite de apă mai adâncă pe timpul sezonului uscat al perioadei de cuibărire. Adulţii cuibăritori sunt atraşi îndeosebi de stufărişurile dense care acoperă suprafeţe de mai mult de 20 ha, cu toate că pot fi de asemenea folosite chiar și zone mai mici, cu reţele de canale mărginite de stuf sau habitate umede deschise cu mici pâlcuri de stuf (mai mari de 100 m). Specia nu preferă lacurile cu apă sărată, dar este destul de întâlnită în habitatele cu ape sălcii şi dulci (estuare, delte, lunci etc.) şi poate cuibări ocazional în vegetaţie formată din Scirpus sp. sau Papyrus sp., dacă nu există stuf. Adulţii necuibăritori frecventează o varietate mai mare de habitate în afara sezonului de cuibărit, odihnindu-se pe câmpuri de orez, bălţi temporare, lacurile artificiale ale carierelor de piatră, ferme piscicole, şanţuri inundate, staţii de epurare a apei, heleșteie mici şi pajişti inundate, precum şi mlaştini şi stufărişuri. De asemenea, se mai întâlneşte şi de-a lungul apelor curgătoare (râuri etc.), unde se formează ochiuri de apă calmă care îngheaţă pe timpul iernii.
Buhaiul de baltă se hrăneşte în principal cu puiet de peşte, ţipari, amfibieni şi insecte. De asemenea, rar mai pot fi găsite în dieta speciei şi viermi, lipitori, moluşte, crustacee, păianjeni, şopârle, păsări şi mamifere mici. Îşi prinde prada prin apropiere lentă sau din poziţie staţionară. Se hrăneşte în general la ape puţin adânci sau în apropierea stufului pe timp de zi. De obicei, se deplasează încet şi cu atenţie, dar poate fugi destul de repede. În ciuda mărimii sale, trece cu uşurinţă prin stuf, agăţând câteva fire odată. Zboară destul de des pe deasupra stufului pe timpul zilei când îşi hrăneşte puii, în special vara, în zorii zilei, în rest fiind greu de observat, iar dacă e speriat, se deplasează pe distanţe scurte înainte de a reveni în ascunzişul stufului. În zbor îşi ţine gâtul tras spre spate, cu bătăi rapide şi regulate de aripi, ca la speciile de stârci mai mici. Strigătul nocturn foarte sonor al masculului se poate auzi toată primăvara, chiar până în iunie, mai des în amurg şi înainte de răsăritul soarelui, pe o distanţă de 2-4 km. În caz de pericol îşi întinde ciocul drept în sus, într-o postură rigidă caracteristică.
Specie solitară, cuibăreşte local în stufăriş dens. Este poligam, masculul fiind deseori observat în prezenţa mai multor femele. Sezonul de reproducere începe devreme, imediat după dezgheţ, în a doua decadă a lunii martie. Îşi construieşte cuibul pe plauri în stufăriş dens, în apropierea cuibului din anii precedenţi. Cuibul e format din stuf uscat şi vegetaţie submersă, aliniat cu material mai fin, care formează o platformă circulară. Ponta este formată din 4-6 ouă brun-măslinii, pe care femela le clocește singură, timp de circa 24-25 de zile. Tot ea îngrijește singură puii, care apar spre sfârşitul lunii mai și care devin zburători după două luni de la eclozare.

AMENINȚĂRI

- Pierderea și alterarea habitatului.
- Poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor.
- Braconajul.
- Perturbarea antropogenă.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Respectarea restricțiilor în zonele ripariene.
- Managementul deșeurilor în zonele umede.
- Menţinerea şi conservarea stufărişurilor întinse cu apă permanentă ca habitat caracteristic.
- Interzicerea recoltării sau a incendierii stufului.
- Încurajarea folosirii produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă pe terenurile din vecinătate.
- Încurajarea măsurilor de evitare a secării și a schimbării artificiale bruște a regimului de ape din zonele umede.
- Controlul şi respectarea legislaţiei vânătorii; cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu împotriva braconajului.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Buhai de baltă (Botaurus stellaris)