Pițigoi de munte

Poecile montanus

Autor: depositphotos.com

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Pițigoiul de munte este o specie cu o mare arie de răspândire, care se întinde din Europa prin Asia Centrală, până în Asia de Est. Lipsește însă din America, Africa și din părțile nordice și sudice ale Asiei.

POPULAȚIE

Populația de pițigoi de munte din Europa este cuprinsă între 30.500.000 și 44.200.000 de perechi cuibăritoare, ceea ce reprezintă 35% din populația globală. Începând din 1980, populația europeană a intrat într-un declin moderat.
În România, populația de pițigoi de munte este cuprinsă între 130.418 și 318.717 perechi cuibăritoare.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

În România, specia cuibărește în zonele montane, în primul rând în păduri de conifere și în masivele forestiere mixte, în care subarboretul este des. Apare și în păduri bătrâne de fag. Este o pasăre sedentară, dar în timpul iernii se deplasează și pe distanțe mai mari în căutare de hrană.
În libertate atinge longevitatea maximă de 11 ani și trei luni. Ajunge la maturitatea sexuală la vârsta de un an.
Piţigoiul de munte consumă atât hrană de origine animală, în special în timpul sezonului de reproducere (predominând insecte), cât și hrană vegetală, precum semințe și diverse fructe. Vizitează mai rar decât celelalte specii de pițigoi hrănitoarele instalate în timpul iernii. Obișnuiește să își facă provizii de hrană, în special la sfârșitul verii și în timpul zilelor de toamnă, aceasta fiind o strategie de supraviețuire a speciei în timpul sezonului rece.
Cuibărește în scorburi pe care le sapă singur în trunchiuri de copaci putreziți. Căptușește aceste cavități cu scoarță uscată, rumeguș, frunze și cu fire de blană sau păr; uneori folosește și pene. Deseori adâncește cuiburile începute și neterminate în lemn putred de către ciocănitori. O pereche depune 1-2 ponte pe an. Fiecare pontă este formată din câte 5-10 ouă albe, stropite cu puncte roşcate. Există o corelație evidentă între mărimea pontei și cea a cavității săpate pentru instalarea cuibului. Femela clocește singură timp de 14 zile. Puii părăsesc cuibul după 17-19 zile.

AMENINȚĂRI

- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Managementul defectuos al pădurii.
- Poluarea.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Interzicerea noilor proiecte urbane, incluzând așezările împrăștiate în habitatele de pădure importante pentru specie.
- Potrivirea lucrărilor silvice cu biologia speciei, pentru a evita perturbarea ei în perioadele critice (reproducere).
- Interzicerea defrișării care rezultă în scăderea dimensiunii pădurii și în schimbarea folosirii terenului.
- Menținerea stratului subarbustiv în pădurile exploatate.
- Asigurarea că fiecare formă de exploatare a pădurii în zonele importante pentru reproducerea speciei este avizată de administrația ariei protejate.
- Reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor în agricultură și silvicultură. În caz de necesitate și în lipsa alternativelor, folosirea substanțelor cu toxicitate și persistență minimă ar trebui să fie justificată și aplicată pe terenurile de reproducere a speciei numai în afara perioadei de reproducere.
- Menținerea și creșterea extinderii pădurilor native, urmărindu-se nivelul cel mai ridicat de diversitate structurală și de specii.
- Menținerea a cel puțin 30 de copaci pe hectar pentru cuibărirea în scorbura acestora (se ia în considerare starea de degradare, diametrul, prezența anterioară a scorburilor și specia arborelui).
- Monitorizare anuală standardizată pentru a putea determina tendințele populaționale.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de reproducere, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Pițigoi de munte (Poecile montanus)