Ciuf de pădure

Asio otus

Autor: Cristian Mihai

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Specie cu distribuție foarte întinsă, ciuful de pădure este întâlnit atât în regiunea Euroasiatică, extinzându-se până în nordul Africii, cât și pe tot continentul nord-american până în nordul Mexicului. Cuibărește în majoritatea țărilor europene, însă populațiile din nord sunt migratoare, iar cele din centrul continentului sunt parțial migratoare sau dispersive.
În România, această specie se întâlnește pe tot parcursul anului, atât în perioada de cuibărit, cât și în perioada sezonului rece, fiind prezentă în majoritatea regiunilor din țara noastră. Pe lângă exemplarele rezidente, la noi ajung iarna și exemplare migratoare sau hoinare din alte părți ale continentului. Iernează de regulă în sudul Africii și în sud-vestul Asiei.

POPULAȚIE

În Europa, populaţia cuibăritoare este cuprinsă între 304.000-776.000 de perechi, reprezentând 28% din populația globală, tendința nefiind cunoscută.
În țara noastră cuibăresc în medie 11.389 de perechi.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Cuibărește în păduri, în apropierea terenurilor arabile sau în cuiburi abandonate de corvide de-a lungul aliniamentelor de arbori și tufe, în parcuri sau plantații, precum și în livezi bătrâne, cimitire cu copaci și tufe, în alte zone împădurite din localități sau de la marginea acestora. În România este larg răspândit în astfel de habitate împădurite și semiîmpădurite, unde și cuibărește în cuiburi de ciori, coțofene etc., iar pe perioada iernii se adună în grupuri de câteva zeci sau chiar mai multe exemplare, în locuri tradiționale.
Pasăre nocturnă, pe timpul zilei stă camuflată în copaci cu vegetație deasă, iar seara iese la vânătoare pe câmpurile din jurul localităților, unde capturează șoareci de câmp sau alte micromamifere, păsări mici sau chiar insecte. Vânează printr-un zbor silențios puțin deasupra solului, năpustindu-se brusc asupra prăzii când aceasta a fost depistată.
Specie monogamă, teritorială, însă adesea perechile pot fi situate destul de aproape unele de altele (la 50-150 m). Masculul își marchează teritoriul prin bătăi tipice de aripi care produc sunete ca niște mici pocnituri, dar și prin emisii vocale. Cuibărește în pâlcurile de păduri folosind cuiburile vechi ale altor specii (ciori, coțofene sau veverițe), rar pe pământ, la baza trunchiurilor sau în iarba înaltă. Se hrănește cu șoareci în proporție de 90%, la care se adaugă și păsări mici. Duce o viață arboricolă nocturnă. Ziua nu vânează, ci stă așezat lângă trunchiul vreunui arbore.
În România, ciuful de pădure este adesea auzit în perioada de reproducere la marginea satelor sau pe aliniamentele de copaci sau tufe. Pe timpul iernii se pot identifica locuri de adunare de câteva zeci sau sute de indivizi în locuri ferite de vânt, cu vegetație bogată, de obicei în tuia sau în alte conifere ornamentale din fața primăriilor, școlilor, grădinițelor sau chiar în curtea oamenilor. Aceste locuri sunt ușor depistate și prin cantitatea mare de ingluvii de la baza copacilor.
Depune 4-6 ouă la intervale de două zile, începând din mijlocul lui martie până la începutul lui aprilie. Ouăle sunt puțin eliptice, netede, cu pori fini și de culoare albă. Incubația durează 27-32 de zile, fiind asigurată numai de femelă. Este depusă în mod obișnuit o singură pontă pe an, însă în condiții de hrană bogată poate exista și o a doua depunere de ouă. Puii sunt nidicoli și sunt hrăniți de femelă cu hrana adusă de mascul.

AMENINȚĂRI

- Pierderea și alterarea habitatului, inclusiv din cauza schimbării folosirii terenurilor.
- Contaminarea prin produse agricole.
- Pierderea și deteriorarea zonelor de reproducere și de aglomerare.
- Braconajul.
- Efectul altor activități antropogene.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Conservarea, crearea și promovarea terenurilor necultivate cu vegetație corespunzătoare.
- Menținerea miriștilor și interzicerea arderii acestora.
- Menținerea și accentuarea coridoarelor între zonele de pajiști spontane incluzând și arbori, linii de arbori și grupuri de arbori neproductivi dispersate.
- Reducerea chimicalelor din agricultură, aplicarea chimicalelor puțin toxice și persistente.
- Menținerea managementului adecvat al miriștii în zonele unde a fost efectuat tradițional.
- Luarea măsurilor în asigurarea liniștii în zonele de aglomerare a speciei.
- Monitorizarea și evitarea capturării ilegale și distrugerii cuiburilor.
- Controlul şi respectarea legislaţiei vânătorii; cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu împotriva braconajului.
- Garantarea securității păsărilor prin managementul cablurilor de telecomunicație sau de transport al energiei.
- Adaptarea amplasării noilor cabluri electrice la standardele naționale.
- Identificarea și managementul zonelor unde mortalitatea cauzată de drumuri este ridicată.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservare.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Ciuf de pădure (Asio otus)