Corcodel de iarnă

Podiceps auritus

Autor: depositphotos.com

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Arealul de reproducere al speciei este vast și se întinde pe trei continente: Europa, Asia și America de Nord. În Eurasia, pornește de pe coastele Islandei, nordul Marii Britanii și arii extinse din Peninsula Scandinavă și continuă prin Finlanda, Estonia, Letonia și Rusia, traversând apoi toată Asia, până la Oceanul Pacific (Rusia asiatică, inclusiv Peninsula Kamceatka, nordul Kazahstanului, nordul Mongoliei, nord-estul extrem al Chinei). În America, teritoriile de reproducere acoperă mare parte din Alaska și Canada (cu excepția nordului extrem) și pătrund puțin în jumătatea vestică a nordului SUA. În Europa, cartierele de iernare sunt formate din coastele atlantice, pornind din nordul Norvegiei și până în nordul Spaniei, țărmurile Irlandei și ale Marii Britanii, zone din sudul Mării Baltice și coastele nordice ale Mediteranei, precum și țărmurile vestice, nordice și estice ale Mării Negre. În Asia, teritoriile de iernare sunt formate din sudul Mării Caspice, sudul coastei estice a Chinei, precum și apele din jurul Japoniei și din sudul peninsulei coreene.
În România, specia apare ca oaspete de iarnă, mai ales la țărmul Mării Negre și în zona lagunară, dar este semnalată și în interiorul țării, pe lacuri și bălți.

POPULAȚIE

Populația europeană este cuprinsă între 6.400 și 9.200 de perechi cuibăritoare, estimându-se un declin de până la 30% în decursul a trei generații (aproximativ 21 de ani).
Populația care iernează în România este estimată la doar 1-8 exemplare.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Această specie este migratoare și zboară peste uscat în etape, pe un front larg, unele populații parcurgând doar distanțe scurte, până la cel mai apropiat țărm neînghețat. Se reproduce pe corpuri de apă (dulci, salmastre sau ușor alcaline) nu foarte întinse (cu suprafață între 1 și 20 de hectare) și puțin adânci (0,5-2 metri adâncime), acolo unde există o bogată vegetație plutitoare și emergentă. Habitatele folosite sunt bălțile mici, mlaștinile cu zone de luciu liber de apă, precum și zonele mai puțin accesibile ale lacurilor și râurilor mari. În teritoriile de iernare, specia frecventează apele costiere cu adâncimi de până la 10-20 m, cum sunt golfurile adăpostite, lagunele și estuarele. Poate să apară și pe lacurile mari sau pe râurile aflate la sud de teritoriile de reproducere.
Hrana corcodelului de iarnă este formată preponderent din pește și diverse nevertebrate, cum sunt insectele în stadiul de adult sau de larvă (de exemplu: gândaci, libelule, rusalii, insecte acvatice, tricoptere), crustaceele (de exemplu: amfipode, cladocere, creveți, raci, crabi), moluștele și viermii. Pe timpul iernii, atunci când se hrănește pe mare, baza hranei este formată din pești și crustacee.
Cuibul este o platformă din vegetație acvatică, fie plutitoare și ancorată de plante emergente, fie construită de pe fundul apei (acolo unde apa e foarte puțin adâncă), sau construită pe pietre din apă, la nivelul acesteia. Ponta depusă de femelă, de cele mai multe ori în iunie, e formată din 3-8 ouă, care sunt incubate de ambii părinți timp de 22-25 de zile. Puii devin capabili să înoate la puține zile de la ieșirea din ouă, dar trebuie să fie încălziți de părinți în primele două săptămâni de viață. În această perioadă, puii sunt adesea transportați pe spatele părinților. Ei devin capabili de zbor la vârsta de 55-60 de zile. Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 2 ani.

AMENINȚĂRI

- Pierderea și alterarea habitatului.
- Poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor.
- Perturbarea produsă de activitățile antropice.
- Mortalitatea cauzată de uneltele de pescuit.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Respectarea restricțiilor în zonele ripariene.
- Managementul deșeurilor și al apelor uzate în zonele importante pentru specie.
- Managementul vegetației palustre pentru menținerea sau refacerea acesteia la un nivel ecologic optim.
- Menținerea de fâșii necultivate de minimum 1,5 m lățime între terenurile cultivate și zonele umede, unde folosirea chimicalelor să fie strict interzisă.
- Managementul adecvat al nivelului apelor din ecosistemele acvatice în acord cu necesitățile ecologice ale speciei.
- Conservarea stufărișurilor întinse cu apă permanentă.
- Interzicerea incendierii stufului.
- Limitarea utilizării plaselor de pescuit pentru prevenirea prinderii accidentale a păsărilor.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.