Prepeliță (Pitpalac)

Coturnix coturnix

Autor: dreamstime.com

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Prepelița este o specie larg răspândită în aproape toată Europa, întâlnindu-se și în Turcia și Asia Centrală. Toamna migrează spre sud în Africa de Nord, Africa Centrală și Asia de Sud-Vest, unde iernează. Unele specii din Scandinavia iernează în Europa de Sud.

POPULAȚIE

În Europa se estimează existența unui număr de 3.320.000-6.720.000 de masculi cântători, tendința populațională fiind fluctuantă.
Pentru țara noastră, populația cuibăritoare s-a estimat la un număr de 870.770-1.177.084 de masculi cântători.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Specia este întâlnită în regiunile de deal și de câmpie, în vegetația deasă din pășuni, în tufișurile de pe malurile râurilor și pe câmpurile cultivate în special cu cereale sau leguminoase. Prepelițele trăiesc în perechi sau în grupuri sociale mici și formează grupuri mai mari doar în timpul migrației. Migrează doar noaptea, mai ales în nopțile cu lună plină. Uneori, când au hrană din abundență și toamna timpul se menține călduros, se întârzie plecarea spre ținuturile de iernare până după 15 octombrie. Zboară la înălțimi joase, cu viteză mică, cu bătăi rapide de aripi și de mică amploare.
Hrana este obținută seara și dimineața prin scormonire pe sol, fiind formată din diverse semințe și nevertebrate (insecte, melci, miriapode, păianjeni sau viermi); în timpul zilei se odihnește, retrasă în diferite locuri umbroase. Se ridică greu în zbor, preferând mersul pe jos, strecurându-se cu mare ușurință prin vegetație, cu gâtul îndesat și dând din cap la fiecare pas.
Pe drumul de reîntoarcere spre Europa, o mare parte dintre exemplare scot un rând de pui în nordul Africii, după care sosesc cu puii tineri și mai scot un rând de pui în Europa. Majoritatea prepelițelor sosesc însă direct în Europa, unde scot două serii de pui pe an. Este citată în literatură atât ca specie monogamă, cât și ca specie poligamă. În ambele situații, însă, masculul nu participă la construirea cuibului, la clocit sau creșterea puilor. Împerecherea are loc imediat după sosirea din migrație. Masculii ajung în teritoriile de cuibărit înaintea femelelor, care, odată sosite, localizează zona pentru instalarea cuibului și răspund la chemarea vocală a masculilor.
Cuibul este construit în vegetația deasă, fiind practic o gropiță în sol căptușită de femelă cu câteva fire de vegetație uscată. Acesta este foarte bine ascuns în ierburile înalte, aplecate în boltă deasupra cuibului. Femela depune 2-3 ponte între lunile mai și august, care sunt formate din 8-15 ouă de culoare gălbuie sau gri-deschis, punctate cu brun, și pe care le clocește singură timp de 18-20 de zile. Prin urmare, femela caută să-și amenajeze cuibul aproape de o sursă de hrană, pentru a nu fi nevoită să lipsească mult de pe cuibar, și se adapă cu picăturile de rouă de pe vegetație. Pontele târzii, depuse în mijlocul sau la sfârșitul verii, pot fi ponte depuse de prepelițele sosite mai târziu, ponte de înlocuire sau al doilea rând de ponte. Puii sunt nidifugi, părăsind cuibul după câteva ore. În prima parte a vieții lor sunt hrăniți de către femelă cu insecte și diverse larve, iar mai târziu învață să mănânce diferite semințe și fructe. După 20 de zile ei pot zbura, iar la o lună ating aproape dimensiunile adulților. După două luni sunt complet dezvoltați și apți pentru migrare în ținuturile de iernare.

AMENINȚĂRI

- Alterarea și pierderea habitatelor în urma activităților agricole.
- Contaminarea prin produse agricole.
- Mortalitatea cauzată de structurile de irigație și de mașinile agricole.
- Alterarea și pierderea de habitat cauzate de schimbarea folosirii terenurilor.
- Pierderea și deteriorarea zonelor de reproducere și de aglomerare.
- Mortalitate și alte efecte cauzate de prădători.
- Efectul vânătorii și al altor activități antropogene.
- Amenințările provocate de structuri și clădiri din afara localităților.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Menținerea și dezvoltarea unui peisaj de tip mozaic în regiunile uscate ale zonelor cu cultivări nelemnoase.
- Menținerea sau creșterea unei fâșii de limită necultivate de minimum 0,5 m (ideal 1,5 m).
- Limitarea terenurilor irigate, unde e posibil.
- Menținerea miriștilor și interzicerea arderii acestora.
- Reducerea chimicalelor folosite în agricultură, aplicarea chimicalelor mai puțin toxice și persistente; încurajarea agriculturii organice.
- Regularizarea perioadelor de folosire a erbicidelor în funcție de fenologia speciilor, evitarea folosirii lor în perioadele critice, evitarea pulverizării aeriene în sezonul de reproducere; elaborarea unui plan de control pentru folosirea îngrășămintelor naturale.
- Aplicarea unor metode de recoltare compatibile cu biologia speciei, încurajarea culturii de cereale care pot fi recoltate mai târziu.
- Ajustarea calendarului agricol cu biologia speciei.
- Evitarea extinderii industriale și urbane.
- Încurajarea creșterii extensive a animalelor în zonele cu pericol de înmulțire excesivă a tufișurilor.
- Garantarea menținerii zonelor critice de reproducere.
- Controlul populațiilor de pisici și câini domestici sau sălbăticiți.
- Controlarea braconajului și limitarea temporară a vânătorii.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Prepeliță (Coturnix coturnix)