Cufundar mic
Gavia stellata
Autor: Cristian Mihai
STATUT LEGAL DE CONSERVARE
DISTRIBUȚIE
Arealul de cuibărire al speciei este extrem de vast, fiind unul circumpolar. Pe continentul american, arealul ocupă zone costiere și de interior din Canada și Alaska, precum și coastele sudice ale Groenlandei. În Europa acesta se întinde din Islanda, prin nordul Marii Britanii și Peninsula Scandinavă, până în nordul Rusiei. În Asia ocupă aproape toată partea de nord a continentului. Cartierele de iernare sunt formate mai ales din zone costiere temperate ale celor trei continente pe care cuibărește, dar și din ape de interior. În Europa, iernează pe țărmurile atlantice, din nordul Peninsulei Scandinave până în Portugalia, inclusiv pe coastele Marii Britanii. Apoi, pe țărmurile sudice ale Mării Baltice, cele vestice ale Mării Negre, cele sudice ale Mării Caspice, în zona centrală a coastelor nordice ale Mediteranei și în Marea Adriatică.
În România apare în migrație și ca oaspete de iarnă, în număr mic, atât la țărmul Mării Negre, cât și pe lacuri interioare.
POPULAȚIE
Populația europeană este cuprinsă între 42.100 și 93.000 de perechi cuibăritoare, tendința nefiind cunoscută.
Populația care iernează în România este estimată la doar 1-29 de exemplare.
MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI
Este o specie migratoare, populațiile din interiorul continentelor mutându-se spre sud sau în zonele de coastă după reproducere. În timpul migrației se pot forma stoluri mari, de 200-1.200 de exemplare, iar concentrări similare pot să apară iarna în zonele marine bogate în pește. Totuși, de regulă, cufundarii mici își petrec iarna individual, în perechi sau în grupuri mici. În afara sezonului de reproducere, specia frecventează apele din zonele costiere adăpostite, dar apare și în interiorul continentelor, pe bălți, lacuri naturale sau artificiale și râuri.
Hrana cufundarului mic este formată predominant din pește, dar și din crustacee, moluște, icre, insecte acvatice, viermi inelați și materii vegetale.
Sezonul de reproducere începe din luna mai, populațiile mai nordice cuibărind mai târziu, în funcție de momentul dezghețului. De regulă, cufundarul mic cuibărește în perechi solitare pe corpurile mici de apă, dar se poate reproduce în colonii dispersate pe cele mai mari (de exemplu, mai multe perechi cuibărind la câțiva metri distanță unele de altele, pe același lac). Specia se reproduce pe bălți și lacuri cu apă dulce din zone mlăștinoase deschise sau din turbării deschise. Își face cuibul pe bălți mici de doar 10-20 de metri lungime, până la bălți cu suprafața de 5 hectare, manifestând o preferință pentru cele aflate în zone fără copaci, care au malurile cu multă vegetație și posedă insulițe sau promontorii pe care să-și plaseze cuibul. În general, evită apele cu vegetație plutitoare densă sau cu stânci abrupte pe maluri și, dacă condițiile de hrănire nu sunt propice pe balta aleasă pentru cuibărit, poate să zboare pe țărmurile marine sau pe lacuri cu mult pește aflate în zonă pentru a se hrăni acolo.
Cuibul este o mică adâncitură din sol sau o aglomerare de materii vegetale aflată în apa puțin adâncă, la o distanță de până la 10 metri de mal sau în imediata apropiere a malului, pe o insuliță sau un promontoriu. Adesea, o pereche folosește mai mulți ani la rând același loc de cuibărit. Cufundarul mic este o specie monogamă, la care perechea se formează pe viață. Cuibul este construit de ambii parteneri. Femela depune 1-3 ouă (de regulă 2), care sunt incubate mai ales de către ea timp de 24-29 de zile. Incubarea începe după depunerea primului ou, așa că puii eclozează în momente diferite. Puii sunt hrăniți de ambii părinți pe o perioadă de 38-48 de zile, la început mai ales cu nevertebrate acvatice, apoi cu pești mici.
AMENINȚĂRI
- Pierderea și alterarea habitatului.
- Poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor.
- Braconajul.
- Mortalitatea cauzată de uneltele de pescuit.
- Perturbarea produsă de activitățile antropice.
MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE
- Respectarea restricțiilor în zonele costiere și ripariene.
- Managementul deșeurilor și al apelor uzate în preajma zonelor importante pentru specie.
- Evaluarea nivelului de poluare a lacurilor și realizarea programelor destinate îmbunătățirii calității apei.
- Controlul şi respectarea legislaţiei vânătorii; cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu împotriva braconajului.
- Controlul activităților de pescuit pentru prevenirea uciderii accidentale a păsărilor.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.