Porumbel de scorbură
Columba oenas
Autor: Daniel Petrescu
STATUT LEGAL DE CONSERVARE
DISTRIBUȚIE
Este o specie prezentă în toată Europa. Iernează în jurul Mediteranei și spre est până în Irak.
În România este o specie larg răspândită în pădurile de foioase, de la câmpie până la munte. În iernile mai blânde, unele exemplare rămân și la noi în partea de sud a Carpaților, tot acolo venind să ierneze și exemplare din nordul Europei.
POPULAȚIE
În Europa cuibăresc între 561.000 și 1.040.000 de perechi, reprezentând 80% din populația globală, între anii 1980-2013 tendința fiind în creștere moderată.
Efectivul din România este cuprins între 30.299 și 79.841 de perechi cuibăritoare.
MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI
Porumbelul de scorbură preferă pădurile rare cu arbori bătrâni și scorburoși sau parcurile mari, rărite, în care se găsesc poieni și suprafețe libere cu arbori bătrâni, în scorburile cărora își construiește cuibul. La noi în țară se găsește din Deltă până la circa 1.200 m altitudine, mai ales în pădurile de cvercinee și în făgete, dar și în păduri de amestec, dacă acestea au fagi scorburoși sau scorburi lăsate de ciocănitori. Poate popula și în pâlcuri izolate de arbori care sunt înconjurate de culturi, faleze, clădiri etc., dar și în luncile cu sălcii de pe cursurile de apă. Evită pădurile compacte. În pasaj apare în habitate de stepă, culturi agricole etc. în zonele cu vegetație înaltă.
Hrana, preponderent vegetală, este adunată de pe sol, în teren deschis, de pe culturi agricole, arături etc., doar rar din pădure sau de pe vegetația arboricolă. Consumă semințele unor graminee, crucifere și leguminoase, fructe, uneori și insecte, moluște, miriapode etc. Zboară deseori în stoluri mici.
Longevitatea maximă este de 12 ani și șase luni. Atinge maturitatea sexuală spre sfârșitul primului an de viață.
Populațiile din România sunt parțial migratoare (specia iernând în număr relativ mare mai ales în Transilvania). Populațiile migratoare revin din teritoriile de iernare la sfârșitul lunii februarie, începutul lui martie, când este ocupat teritoriul de cuibărit și sunt formate perechile. Teritoriul unei perechi este foarte mic, frecvent acesta rezumându-se la imediata vecinătate a scorburii unde este stabilit cuibul. Este posibilă și formarea unor mici colonii. Cuplul este monogam și ține un sezon de reproducere, însă legătura indivizilor față de teritoriu determină frecvent reîntâlnirea partenerilor în ani consecutivi. Zborul nupțial constă din bătăi ample și bine ritmate de aripi și alunecări prelungi cu aripile ridicate. Masculul îi propune femelei diferite scorburi aflate în teritoriul său, iar femela alege scorbura în care va depune ouăle. Frecvent este vorba de foste cuiburi de ciocănitoare neagră sau de diverse scorburi naturale, însă în mod excepțional poate construi și cuiburi libere din rămurele. Folosește pentru cuibărit și diferite găuri din pereții calcaroși sau cuiburile părăsite de alte păsări (ciori grive, coțofene), aflate la 4-20 m înălțime. Cuibul este foarte sumar alcătuit din câteva crenguțe și puține resturi vegetale. În acesta femela depune 2 ouă albe, scurt ovale sau eliptice. Clocitul durează 16-18 zile și este asigurat de ambii parteneri. Adesea, în primele ore ale nopții clocește masculul, după care, pentru tot timpul nopții, rămâne la cuib femela. Puii sunt nidicoli, în primele 10-12 zile fiind acoperiți de către părinți. Ei rămân în cuib încă 13-15 zile, timp în care sunt hrăniți de către părinți, devenind independenți după 34-37 zile de la eclozare.
Succesul de reproducere depinde mult de oferta de scorburi și existența unor concurenți la aceste locuri de cuibărit (bufnițe, ciocănitori, pârși etc.). Această concurență determină ca cele mai multe perechi să cuibărească în perioada iulie-septembrie, atunci când presiunea concurențială scade. Într-un an poate să crească până la 4 rânduri de pui, o pereche utilizând de regulă același cuib.
AMENINȚĂRI
- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Tratamentele silvice care elimină arborii scorburoși, practicarea unei silviculturi intensive cu cicluri scurte, favorizarea molidului în detrimentul fagului și împădurirea
poienilor din pădure.
- Vânătoarea și braconajul.
- Perturbarea cauzată de alte activități antropogene, inclusiv chimizarea agriculturii și aplicarea de pesticide.
MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE
- Interzicerea noilor proiecte în habitatele importante pentru specie și a fragmentării habitatelor de pădure.
- Promovarea conectivității prin specii native de arbori.
- Obținerea aprobării legale a criteriilor de management, conservare și restaurare pentru conservarea păsărilor în silvicultură și în planurile de vânătoare.
- Potrivirea lucrărilor silvice cu biologia speciilor pentru a evita perturbarea speciilor în perioadele critice.
- Reducerea chimicalelor folosite în agricultură, aplicarea chimicalelor mai puțin toxice și persistente.
- Monitorizare anuală standardizată pentru a putea determina tendințele populaționale.
- Monitorizarea amenințărilor și a eficacității măsurilor de management în derulare.
- Controlul şi respectarea legislaţiei vânătorii; cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu împotriva braconajului.
- Identificarea zonelor importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.
HARȚI JPEG
Harta de distribuție Porumbel de scorbură (Columba oenas)