Gârliță mare
Anser albifrons
Autor: Cristian Mihai
STATUT LEGAL DE CONSERVARE
DISTRIBUȚIE
Gârlița mare cuibărește în zonele de tundră arctică aflate în nordul Rusiei, Siberia, Alaska și nordul Canadei. Pentru iernat se deplasează în zonele sudice aflate în centrul și sudul Europei și Asiei. În România poate fi întâlnită numai în perioada de iarnă, în zonele din apropierea Dunării, în Transilvania și în Câmpia de Vest.
POPULAȚIE
Populațiile cuibăritoare de gârliță mare din Europa sunt estimate la 259.000-310.000 de perechi, cu tendință stabilă.
Numărul de indivizi care iernează în România este de 143.600-417.112, în timpul pasajelor estimându-se aceleași efective.
MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI
În perioada de iarnă folosește pajiștile și terenurile agricole din zonele joase, deschise, aflate în apropierea zonelor umede. De asemenea, poate fi întâlnită în mlaștini, câmpii inundate, golfuri adăpostite, estuare și delte, în lacuri interioare artificiale sau naturale. Gârlița mare este o specie exclusiv migratoare, călătorind în etape, cu câteva opriri între zonele de cuibărit și cartierele de iernat. În afara zonei de cuibărit, specia este foarte gregară, putând forma stoluri foarte mari. Mărimea stolurilor este totuși influențată de dimensiunile și fragmentarea habitatelor de hrănire și odihnă. De obicei se hrănesc până la 20 km de zonele de înnoptare. Vârsta maximă atinsă în sălbăticie este de șase ani. Ating maturitatea sexuală la trei ani.
Hrana acestei specii este compusă din semințe, rădăcini, frunze, fructe ale plantelor, iarba de pe malurile apei sau vegetația de pe fundul lacurilor și al râurilor.
Cuibărește – începând cu sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie – în perechi izolate sau în grupuri dispersate. Păsările care nu reușesc să se reproducă formează stoluri în zone separate de cele ale populației cuibăritoare. Perechile sunt monogame și partenerii deseori rămân aceiași pe viață. În perioada de împerechere, păsările strigă cât pot de tare, își întind gâtul și își scufundă capul în apă. Sunt extrem de teritoriale în această perioadă, perechile rareori cuibărind alături una de alta. Femela construiește un cuib într-o groapă mică în pământ, pe care o va căptuși cu plante. Cuibul este bine ascuns în vegetație, situat aproape întotdeauna în apropiere de apă. Ea clocește 4-6 ouă, cu mărimea de 79 x 53 mm, timp de 27 sau 28 de zile. Ambii părinți au grijă de pui, care încep să se hrănească singuri aproape imediat. Primul zbor al puilor de gârliță mare se va realiza la vârsta de 38-45 de zile. Cu toate acestea, puii vor rămâne alături de părinți cel puțin un an și uneori vor sta cu familia câțiva ani. Specia scoate un singur rând de pui pe an. După cuibărit, gârlița mare se adună în stoluri mici, de până la 30 de indivizi, în apropierea zonelor de cuibărit, pentru schimbarea penajului. În această perioadă, care durează aproximativ 25 de zile, își pierd capacitatea de zbor. După schimbarea penajului, păsările migrează către locurile de iernat, începând cu finalul lunii august, ajungând la destinație către finalul toamnei.
AMENINȚĂRI
- Pierderea și alterarea habitatului.
- Poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor.
- Vânătoarea.
- Perturbarea antropogenă.
MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE
- Evitarea folosirii semințelor tratate în vecinătatea zonelor umede; încurajarea producției organice.
- Încurajarea folosirii produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă.
- Menținerea de fâșii necultivate de minimum 1,5 m între terenurile cultivate și zonele umede, unde folosirea chimicalelor este strict interzisă.
- Respectarea restricțiilor în zonele ripariene și costiere.
- Măsuri de management pentru vegetația palustră, cu scopul de a menține sau de a reface vegetația la un nivel ecologic optim.
- Managementul deșeurilor și al apelor uzate în zona habitatelor importante pentru specie.
- Managementul nivelului de apă din rezervoare, în acord cu necesitățile ecologice ale speciei.
- Interzicerea vânătorii și controlul braconajului.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.