Notatiță

Phalaropus lobatus

Autor: Cristian Mihai

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Arealul de reproducere al speciei este extrem de vast, acoperind zonele nordice ale continentelor din emisfera noastră. În America, specia cuibărește în Alaska și nordul Canadei și în est pe coastele sudice ale Groenlandei. În Eurasia, zona de cuibărit pornește din Islanda, Irlanda și Scoția, acoperă mare parte din Peninsula Scandinavă și continuă în nordul Rusiei până la Oceanul Pacific (inclusiv în Peninsula Kamceatka). Pentru America, teritoriile de iernare cuprind coastele vestice ale Americii Centrale, precum și o zonă din Oceanul Pacific aflată la sud de ecuator, langă coastele nord-estice ale Americii de Sud. Populațiile din Europa și din vestul Asiei iernează la Oceanul Indian, în sudul și estul Peninsulei Arabe, iar cele din estul Asiei iernează în zona Indoneziei.
În România, notatița apare pe perioada migrației, mai ales în zonele lagunare din Dobrogea, dar este semnalată și pe lacuri din interiorul țării, în special în zonele joase.

POPULAȚIE

Populația cuibăritoare europeană este stabilă, fiind cuprinsă între 295.000 și 639.000 de masculi teritoriali.
Se estimează că pe perioada migrației România este tranzitată de 300-500 de exemplare.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Este o specie migratoare pe distanțe mari, traversând continentele atât pe rute de migrație, cât și pe fronturi largi și folosind zonele umede ca escale. Se reproduce în intervalul cuprins între sfârșitul lunii mai și august, de regulă în perechi solitare, ocazional formând colonii răzlețite acolo unde habitatul adecvat nu e suficient de întins. Notatița părăsește teritoriile de reproducere la sfârșit de iunie – început de septembrie, migrând în stoluri, și iernează pe mare în grupuri de 20-100 exemplare. Specia cuibărește în zona arctică de tundră, pe coastele mărilor și în interiorul continentelor, în zone de tundră cu arbori și în tundra alpină, lângă lacuri, bălți, lagune, ape curgătoare sau alte corpuri de apă permanente cu maluri mlăștinoase bogate în ierburi, rogozuri sau mușchi, precum și în mlaștini cu apă dulce. Poate frecventa și mlaștinile de coastă, zonele inundabile și insulițele de pe râuri sau fluvii, iar în Islanda cuibărește frecvent pe terenuri de origine vulcanică cu ceva vegetație. În timpul migrației, specia frecventează lacurile sărate și suprasărate din interiorul continentelor, lacurile dulci naturale sau artificiale, bazinele de decantare și mlaștinile costiere. În timpul iernii, specia este predominant pelagică, hrănindu-se pe mare, în zonele bogate în plancton.
În teritoriile de reproducere, notatița se hrănește cu insecte (mai ales diptere, coleoptere, tricoptere, furnici și hemiptere, în stadiul de larvă sau de adult), cu alte nevertebrate mici (melci, crustacee, vielmi inelați), cu larve de amfibieni (mormoloci) și cu semințe. Pe perioada migrației, pe lacurile sărate, se poate hrăni cu larve de diptere din genul Ephydra. Iarna, pe mări, se hrănește cu zooplancton și alte particule plutitoare organice.
Cuibul notatiței este o mică adâncitură în sol și este amplasat pe teren descoperit, în zone cu vegetație rară, cu tufe de rogozuri sau arii umede bogate în ierburi, ori pe ridicăturile din zonele mlăștinoase din apropierea apelor. Ponta este formată, de regulă, din 4 ouă, dar pot să fie și mai puține. Ouăle sunt incubate doar de mascul, pe o perioadă de aproximativ 20 de zile. Puii sunt apoi îngrijiți tot de către mascul și devin capabili de zbor la 20 de zile de la ieșirea din ouă. După depunerea pontei, nefiind implicată în incubarea ouălelor și în hrănirea puilor, femela poate încerca să găsească un alt partener sau, dacă e prea târziu pentru depunerea unei a doua ponte, pornește în migrație.

AMENINȚĂRI

- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor.
- Perturbarea produsă de activitățile antropice.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Respectarea restricțiilor în zonele ripariene, inclusiv a celor care se referă la construcții.
- Managementul deșeurilor și al apelor uzate în preajma zonelor umede.
- Menținerea de fâșii necultivate de minimum 1,5 m lățime între terenurile cultivate și zonele umede, unde folosirea chimicalelor să fie strict interzisă.
- Încurajarea folosirii produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă și evitarea folosirii semințelor tratate pe terenurile din vecinătatea zonelor umede.
- Evaluarea nivelului de poluare a zonelor umede și realizarea programelor destinate îmbunătățirii calității apei.
- Managementul adecvat al nivelului apelor din ecosistemele acvatice în acord cu necesitățile ecologice ale speciei.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.