Pitulice fluierătoare
Phylloscopus trochilus
Autor: Cristian Mihai
STATUT LEGAL DE CONSERVARE
DISTRIBUȚIE
Pitulicea fluierătoare este o specie comună, foarte răspândită în Europa, cuibărind pretutindeni, cu excepția Islandei, unde poate ajunge accidental, și a zonelor mediteraneene. Este o specie migratoare, iernând în sudul Europei, în Africa Centrală și de Sud.
POPULAȚIE
Populația din Europa este cuprinsă între 62.200.000 și 97.100.000 de perechi cuibăritoare, ceea ce reprezintă 30% din populația mondială. În perioada 1980-2013 populația europeană a suferit un declin moderat.
În România, populația de pitulice fluierătoare este cuprinsă între 5.000 și 50.000 de perechi cuibăritoare.
MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI
Pitulicea fluierătoare se întâlnește în pădurile cu copaci rari, în tufărișuri diverse și în vegetația perenă de talie înaltă. Preferă în mod special habitatele cu specii de salcie (Salix sp.). În nordul Europei cuibărește în tundră și în poieni cu sălcii. În cartierele de iernare se întâlnește în toate tipurile de habitate, mai puțin în pădurile
de conifere și în stepele cu acacia (Acacia sp.) din nordul Africii. La noi în țară cuibărește atât în regiunile înalte, cât și în pădurile mai joase din partea de nord a țării. Se întoarce din cartierele de iernare în aprilie și părăsește zonele de cuibărit în luna octombrie. Această specie realizează una dintre cele mai lungi migrații, luând în considerare talia păsării, care este foarte mică, în comparație cu alte specii care migrează pe aceeași distanță.
Atinge în libertate longevitatea maximă de 11 ani și opt luni. Ajunge la maturitate sexuală la vârsta de un an.
Specie diurnă, culege păianjenii și insectele de pe frunzele arborilor, cu un zbor lin printre frunze. Uneori prinde insecte și în zbor, iar toamna își completează dieta cu alimente vegetale (semințe și fructe mici).
Pitulicea fluierătoare este o pasăre foarte fidelă locurilor de cuibărit. Specia este monogamă, dar poate fi și poligamă, un mascul putându-se împerechea cu 2-3 femele. Cuibul este în formă de dom, fiind construit din fire de iarbă, frunze, ace de conifere, fibre din scoarță de copac sau mușchi, și este așezat într-o mică depresiune a solului sau foarte aproape de acesta, în vegetația deasă. Interiorul cuibului este tapetat cu fire fine de iarbă, rădăcini subțiri, păr și pene. Femela depune o singură pontă pe an, în perioada aprilie-mai, care este formată din 4-8 ouă albe, fin pătate cu roșu, pe care le clocește singură. Incubația durează 12-14 zile, iar puii, hrăniți de ambii părinți, deși preponderent de către femelă, zboară din cuib după alte 11-15 zile.
AMENINȚĂRI
- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Managementul defectuos al pădurii.
- Poluarea.
- Perturbarea cauzată de alte activități antropogene.
MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE
- Potrivirea lucrărilor silvice cu biologia speciei, pentru a evita perturbarea ei în perioadele critice.
- Menținerea stratului subarbustiv în pădurile exploatate.
- Interzicerea defrișării care rezultă în scăderea dimensiunii pădurii și în schimbarea folosirii terenului.
- Reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor în silvicultură. În caz de necesitate și în lipsa alternativelor, folosirea substanțelor cu toxicitate și persistență minimă ar trebui să fie justificată și aplicată pe terenurile de reproducere a speciei numai în afara perioadei de reproducere.
- Menținerea și creșterea extinderii pădurilor native, urmărindu-se nivelul cel mai ridicat de diversitate structurală și de specii.
- Promovarea tipurilor de management care favorizează eterogenitatea pădurii.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.
HARȚI JPEG
Harta de distribuție Pitulice fluierătoare (Phylloscopus trochilus)