Ciocârlie de câmp

Alauda arvensis

Autor: Cristian Mihai

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Specia cuibărește în palearcticul de vest atât la latitudini superioare, cât și inferioare, fiind răspândită în climate continentale și oceanice, în regiuni temperate și boreale. Este mai puțin răspândită în zona mediteraneană decât ciocârlia de pădure (Lululla arborea) sau ciocârlanul (Galerida cristata), specii care necesită temperaturi mai ridicate. Se caracterizează printr-o distribuție mai sporadică, cauzată de exigențele față de calitatea habitatelor. Populațiile din regiunile nordice și estice ale arealului iernează în sudul Europei. Populațiile sudice nu sunt migratoare, deși în iernile cu temperaturi extrem de scăzute pot să se retragă spontan către regiuni mai sudice.
Specia este larg răspândită în România, preferând terenurile deschise. Majoritatea efectivului din țara noastră migrează în zone mediteraneene, foarte puține exemplare rămânând la noi peste iarnă.

POPULAȚIE

Populația din Europa a scăzut considerabil între 1970 și 1990 și a rămas stabilă în următoarea decadă, fără însă să revină la nivelul precedent. În prezent, populația se află într-un declin moderat și este cuprinsă între 44.300.000 și 78.800.000 de perechi cuibăritoare, reprezentând 30% din populația mondială.
În România, specia este larg răspândită, numărul perechilor cuibăritoare fiind cuprins între 6.690.206 și 7.367.074.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Specia colonizează zonele deschise cu sol nivelat și umed, acoperit cu vegetație erbacee (incluzând și cerealele), lipsind din regiunile aride și noroioase. Se presupune că s-a răspândit din pajiștile de stepă odată cu defrișările masive și cu extensia terenurilor arabile sau a pășunilor, care au condus la schimbări majore ale habitatului, în special în decursul secolului al XIX-lea. În general ciocârlia de câmp este asociată cu terenurile agricole, dar poate fi identificată și în pajiști sau lunci, la periferia terenurilor mlăștinoase, în stepe și dune sau în regiuni cu defrișări extensive. Evită însă pădurile și habitatele xerice. În Europa, populația atinge densitatea maximă în terenurile agricole, în special în fânețele lăsate în paragină sau moderat pășunate. În afara sezonului de reproducere preferă terenuri arabile.
Cântecul pare nesfârșit, constând din note înalte, repetate în serii lungi, conținând adesea și note imitative. Începe să cânte încă de la primele ore ale dimineții (păsările dintr-o zonă se pare că se trezesc în masă, aproape simultan), iar apoi poate fi auzită toată ziua. În general, începe să cânte de pe sol, după care se ridică zburând tot mai sus, până nu se mai vede; cântă timp de 10-15 minute fără întrerupere, după care se lasă pe sol. Spre toamnă devine tăcută, moment în care se adună în stoluri mici, staționând în special pe miriști.
Se hrănește cu nevertebrate mici și cu semințe. Vara, în perioada de clocire, preferă insectele, în restul anului consumând semințe, la care iarna se adaugă și resturi vegetale sau frunze. Puii sunt hrăniți cu insecte, în special cu larvele acestora.
Specia este monogamă, o pereche având un teritoriu de 2-8 ha. Se reproduce de la sfârșitul lunii aprilie și începutul lui mai până în august-septembrie. Cuibul este pregătit de femelă în forma unei mici adâncituri în pământ și este căptușit cu iarbă, fiind foarte bine ascuns în vegetație. În acest cuib sunt depuse în general 3-5 ouă, pământii cu pete brune. Femela clocește singură ponta timp de 10-13 zile, dar puii sunt hrăniți de către ambii părinți și părăsesc cuibul după 16-20 de zile, mai rar la 24 de zile. Într-un sezon de reproducere sunt scoase 2-3 serii de pui (foarte rar, patru).

AMENINȚĂRI

- Alterarea și pierderea habitatelor în urma activităților agricole și a schimbării folosinței terenurilor.
- Contaminarea prin produse agricole.
- Mortalitatea cauzată de structurile de irigație și de mașinile agricole.
- Mortalitatea și alte efecte cauzate de prădători.
- Braconajul.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Conservarea, crearea și promovarea terenurilor necultivate cu o vegetație corespunzătoare pentru specie.
- Împiedicarea cultivării sub folie de plastic (sere) în zonele în care ar avea ca efect pierderea habitatului speciei de interes.
- Limitarea terenurilor irigate, unde e posibil.
- Menținerea miriștilor și a pajiștilor și interzicerea incendierii acestora.
- Reducerea chimicalelor folosite în agricultură, aplicarea chimicalelor mai puțin toxice și persistente; regularizarea perioadelor de folosire a erbicidelor în funcție de
fenologia speciilor.
- Ajustarea calendarului agricol cu biologia speciei.
- Controlul populațiilor de pisici și câini domestici sau sălbăticiți.
- Controlul şi respectarea legislaţiei vânătorii; cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu împotriva braconajului.
- Menținerea pajiștilor prin pășunat.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Ciocârlie de câmp (Alauda arvensis)