Sfrâncioc mare

Lanius excubitor

Autor: Cristian Mihai

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Arealul de distribuţie al sfrânciocului mare este foarte vast. Este întâlnit în toată Europa, la nord de ecuator în Africa, în Asia din Siberia până în China şi, în America de Nord, din California şi New Jersey până în Alaska.

POPULAȚIE

Pe continentul european, populaţia cuibăritoare este cuprinsă între 69.000 și 176.000 de perechi, constatându-se o uşoară scădere a populaţiei precum şi reducerea arealelor de răspândire ale acesteia, mai ales din cauza extinderii terenurilor agricole şi a distrugerii habitatului în favoarea agriculturii.
Populația cuibăritoare din România este cuprinsă între 2.250 și 17.189 de perechi, tendința fiind descendentă.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

În sudul Europei cuibăreşte în regiuni aride, deschise, iar în nord pe lângă mlaştini şi luminişuri, în pădurile de conifere şi de mesteacăn. Preferă în general locurile deschise, cum ar fi păşunile şi fâneţele presărate cu arbuşti şi tufe, în care sunt neapărat prezente puncte mai înalte de observaţie. Îl găsim stând în vârful unui copac, dacă se află într-o zonă împădurită, uneori pe o prăjină, gard, stâlp de curent sau pe o piatră mai înaltă. Obişnuieşte să stea pe copacii mai înalţi, spre deosebire de rudele sale apropiate. Evită câmpiile plate fără copaci sau tufe mari și poate fi întâlnit chiar și în aproprierea aşezărilor omeneşti. În general, habitatul sfrânciocului mare necesită existenţa a 5 până la 15 puncte de observaţie/hectar. Dacă descoperă o zonă abundentă în hrană, se adaptează cu uşurinţă. Are nevoie doar de câteva puncte de observaţie, un loc bun de cuib şi hrană cât mai variată. Poate ierna în zone cu climă mai aspră, pe care celelalte specii înrudite nu le-ar tolera. De remarcat este faptul că, în ultimele decenii, numărul păsărilor care au rămas tot timpul anului în zonele de cuibărit a crescut în Peninsula Scandinavă.
Se hrăneşte cu insecte de dimensiuni mari, șopârle, rozătoare sau păsări de talie mai mică. Toate speciile de sfrâncioc sunt considerate răpitoare, acest lucru fiind confirmat şi de ciocul lor puternic, încovoiat la vârf. Prada este zărită din postul de observaţie sau din zbor şi prinsă după o scurtă urmărire aeriană sau cu o coborâre rapidă pe sol. O parte din hrana capturată este înfiptă în spinii plantelor sau în sârma gardurilor, pentru depozitare.
Depune frecvent două ponte în anii cu hrană suficientă, a câte 4-7 ouă. Primele ouă sunt depuse chiar foarte devreme, pe la începutul lunii martie. Dimensiunea unui ou este de 26 x 19,5 mm, iar culoarea este alb-cenușie sau alb-albăstruie, cu pete gălbui până la brun-roșcate sau purpurii. Perechea este foarte teritorială. Specia este monogamă, însă legătura dintre parteneri este slabă pe perioada iernilor, astfel încât, în următorul sezon de cuibărit, fiecare dintre ei poate alege alt partener. Ritualul nupțial este complex, alcătuit din zboruri și posturi de etalare a penajului, cântece și frecvente cazuri în care masculul oferă hrană femelei. Cuibul este amplasat într-un copac la peste 1 m înălțime de la sol și este solid, fiind construit din crenguţe. Pe interior este tapetat cu fire de plante, iarbă, pene şi alte materiale. Ambele sexe contribuie la construirea cuibului şi la hrănirea puilor. De regulă, doar femela se ocupă de clocitul ouălor. Puii părăsesc cuibul după 20 de zile de la eclozare. Ei continuă să fie dependenți de hrana adusă de părinți încă 10 zile.

AMENINȚĂRI

- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Alterarea și pierderea habitatelor în urma activităților agricole sau a schimbării folosirii terenurilor.
- Contaminarea prin produse agricole.
- Braconajul.
- Perturbarea cauzată de alte activități antropogene.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Potrivirea lucrărilor silvice cu biologia speciei, pentru a evita perturbarea ei în perioadele critice (reproducere).
- Menținerea stratului subarbustiv în pădurile exploatate.
- Păstrarea unui mozaic de habitate cu prezenţa pâlcurilor de copaci şi a arbuştilor în zonele deschise agricole.
- Menținerea și accentuarea coridoarelor între zonele de pajiști spontane incluzând și arbori, linii de arbori și grupuri de arbori neproductivi dispersate.
- Reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor în agricultură și silvicultură. În caz de necesitate și în lipsa alternativelor, folosirea substanțelor cu toxicitate și persistență minimă ar trebui să fie justificată și aplicată pe terenurile de reproducere a speciei numai în afara perioadei de reproducere.
- Evitarea împăduririi zonelor de tufăriș, conservarea zonelor împădurite cu scopul de a restabili habitatele aflate în stare degradată.
- Menținerea miriștilor și interzicerea arderii acestora.
- Prevenirea sau penalizarea incendiilor ilegale în tufărișuri.
- Controlul şi respectarea legislaţiei vânătorii; cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu împotriva braconajului.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Sfrâncioc mare (Lanius excubitor)