Pupăză

Upupa epops

Autor: Tiberiu Mănoiu

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Pupăza este o specie larg răspândită, atât în palearctic, cât și în afrotropic și în regiunea indo-malaysiană. Cuibărește în toată Europa, exceptând Insulele Britanice și Peninsula Scandinavă. Populațiile din palearctic sunt migratoare, cu excepția celor din Peninsula Iberică, în rest specia este sedentară.
În România specia are o răspândire omogenă, evitând regiunile cu altitudini relativ extreme.

POPULAȚIE

Populația europeană este cuprinsă între 1.300.000 și 2.760.000 de perechi cuibăritoare. Numărul perechilor din câteva țări ale Europei a scăzut semnificativ între 1990 și 2000 și probabil că în acei ani toată populația europeană s-a micșorat cu aproximativ 10%, tendința fiind incertă.
În România, populația cuibăritoare este cuprinsă între 43.000 și 430.000 de perechi.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Preferă locurile calde și uscate din regiuni colinare până în depresiunile munţilor, unde, pe lângă copaci, găseşte pereţi sau stânci verticale. Cuibărește în scorburi din habitatele deschise și semideschise, precum livezi și vii cultivate în mod tradițional, zone de agricultură extensivă, totodată și în arbori singuratici, grupuri izolate sau aliniamente de copaci de-a lungul pământurilor arabile sau al pășunilor. Apare și la marginile pădurilor sau în tufărișurile ripariene cu sălcii vechi, unde își găsește scorburi corespunzătoare pentru cuibărit.
Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 11 ani și o lună. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de un an.
Pupăza se hrănește cu precădere de pe pământ. Ciocul lung şi ascuţit este folosit pentru a căuta în soluri moi sau în bălegar. Consumă adulți de insecte mari și larvele acestora, dar și păianjeni, râme, miriapode, melci, pe care le capturează la suprafața solului cu ciocul ei lung și ascuțit sau de sub crusta pământului prin bătăi repezi de cioc. În cazul în care prada este prea mare, aceasta este trântită de mai multe ori de pământ pentru a o rupe în bucăți. Prada omorâtă este aruncată mai întâi în sus, apoi este prinsă și înghițită.
În sezonul de cuibărit, pupăza este o specie teritorială și monogamă, construind cuibul în scorburi sau în alte cavități naturale (fisuri sau găuri în stânci, tuneluri săpate în pereții verticali din malurile râurilor sau ale exploatărilor de nisip). Intră și cuibărește și în adăposturi artificiale, dacă acestea sunt instalate în habitate corespunzătoare. Atunci când cântă, pasărea își înfoaie penele din jurui gâtului și coboară ciocul în jos; în același timp strânge penele crestei, care apar ca un al doilea cioc îndreptat în sus; în caz de pericol, pupezele își desfac creasta de pe cap mult în față, până peste cioc. Cuibul este simplu, slab conturat și căptușit doar cu plante, pene, lână, cârpe etc. Ponta este alcătuită din 5-8 ouă de culori diverse (albe, cenușii, gălbui, oliv sau verzui spre cafeniu), care sunt clocite numai de către femelă timp de 16-18 zile, în tot acest timp masculul cărând hrană la cuib pentru aceasta. În acest timp, femelei i se dezvoltă glanda uleioasă de la baza cozii, din care, la nevoie, poate lansa un lichid cu miros foarte greu, cu rol de apărare. Puii părăsesc cuibul în 28-30 de zile, însă părinții continuă să-i hrănească încă o perioadă. Spre sfârşitul cuibăritului, vecinătatea cuibului capătă un miros neplăcut din cauza excrementelor și a resturilor de hrană acumulate. O pereche depune o singură pontă într-un sezon de reproducere.

AMENINȚĂRI

- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Managementul defectuos al pădurii.
- Poluarea.
- Perturbarea cauzată de alte activități antropogene.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Menținerea și accentuarea coridoarelor între zonele de pajiști spontane incluzând și arbori, linii de arbori și grupuri de arbori neproductivi dispersate.
- Menținerea a cel puțin 30 de copaci pe hectar pentru cuibărire în scorbura acestora (se iau în considerare starea de degradare, diametrul, prezența anterioară a scorburilor și specia arborelui).
- Promovarea conectivității prin specii native de arbori; înlocuirea progresivă a speciilor de arbori exotici cu specii native.
- Menținerea miriștilor și interzicerea arderii acestora.
- Conservarea pădurilor aflate în vecinătatea habitatelor acvatice și a vegetației ripariene.
- Prevenirea sau penalizarea incendiilor ilegale în tufărișuri.
- Reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor în agricultură. În caz de necesitate și în lipsa alternativelor, folosirea substanțelor cu toxicitate și persistență minimă ar trebui să fie justificată și aplicată pe terenurile de reproducere numai în afara perioadei de reproducere.
- Păstrarea unui mozaic de habitate cu prezenţa pâlcurilor de copaci şi a arbuştilor în zonele deschise, agricole.
- Menținerea pajiștilor prin pășunat sau cosit.
- Amplasarea cuiburilor artificiale.
- Identificarea și managementul zonelor unde mortalitatea cauzată de drumuri este ridicată.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de hrănire importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Pupăză (Upupa epops)