Codobatură galbenă
Motacilla flava
STATUT LEGAL DE CONSERVARE
DISTRIBUȚIE
Codobatura galbenă este o specie larg răspândită în palearctic, cuibărind în toată Eurasia, cu excepția teritoriilor extrem nordice sau sudice (nu are populații cuibăritoare în partea de nord a Siberiei, în Peninsula Arabă și cea Indiană și în majoritatea Chinei). În partea de sud a Asiei apare numai în afara perioadei de reproducere, iarna migrând la sud de Sahara și în regiunea Indo-Malaysiană.
În România cuibărește în toată țara, cu excepția Carpaților.
POPULAȚIE
Populația cuibăritoare din Europa este cuprinsă între 9.630.000 și 16.000.000 de perechi, ceea ce reprezintă 30% din populația mondială, aflându-se într-un declin moderat.
Populația din țară a fost estimată la 3.792.724-4.743.598 de perechi cuibăritoare și este în prezent în creștere.
MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI
Trăieşte în habitate deschise, precum păşuni, fâneţe, terenuri arabile, mlaștini, pășuni din apropierea apelor sau a stațiilor de epurare; apare și în zonele defrișate, întinse în arealul nordic al răspândirii. Este frecvent văzută hrănindu-se în vegetația scundă a malurilor de râuri și în alte zone umede, însă apare frecvent și în zone xerice. De asemenea, poate fi văzută în jurul cirezilor de vite sau altor mamifere mari, mai ales în timpul migrației și al iernilor. În arealul vast ocupat de codobatura galbenă s-au dezvoltat mai multe subspecii, la care masculii diferă doar prin coloritul capului. În timpul migrațiilor realizează stoluri foarte mari, frecvent împreună cu codobatura de munte, Motacilla cinerea.
Longevitatea maximă în libertate este de opt ani și opt luni.
Este o specie insectivoră, hrănindu-se în principal cu diptere, hemiptere, coleoptere, lăcuste, lepidoptere și furnici. Ocazional consumă și libelule, acestea fiind o sursă de hrană importantă, având în vedere greutatea acestor insecte. Își procură hrana în trei feluri diferite: o culege de pe suprafaţa solului sau a apei, aleargă repede spre insecte şi le prinde în momentul decolării sau sare în aer ca muscarii. Frecvent este observată urmărind turmele de animale domestice care pasc şi vânând insectele deranjate de acestea.
Migrează pe distanţe lungi; păsările din România probabil iernează în zona Sahel, la sud de Sahara. Primăvara, primele grupuri de câteva exemplare apar în martie, separându-se apoi în perechi și începând cuibăritul în aprilie.
Este o specie monogamă, singuratică și teritorială. Teritoriile acestei specii sunt mai mici (de până la 60 m), fiind apărate de alte exemplare din aceeași specie. Cuibul are formă de ceașcă și este construit îndeosebi de către femelă, din fire împletite de iarbă, fiind căptușit la final cu păr de mamifere. Este amplasat aproape de pământ sau direct pe pământ, într-o scobitură superficială. O pereche depune două ponte pe an, fiecare fiind formată din 4-6 ouă, care sunt clocite 11-13 zile de ambii părinți, dar femela este cea care stă mai mult pe cuib. Ouăle sunt alb-gălbui, foarte fin și mărunt ornate cu puncte gri-maronii, astfel încât aproape că nu se mai vede culoarea lor de bază. Puii sunt hrăniți de ambii părinți și părăsesc cuibul după 10-14 zile, devenind independenți peste câteva săptămâni. Cuibul acestei specii este frecvent parazitat de către cuc (Cuculus canorus).
AMENINȚĂRI
- Alterarea și pierderea habitatelor, inclusiv din cauza schimbării folosirii terenurilor.
- Contaminarea prin produse agricole.
- Mortalitatea și alte efecte cauzate de prădători.
- Efectul altor activități antropogene.
MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE
- Interzicerea împăduririi regiunilor de stepă.
- Prevenirea transformării culturilor erbacee din zonele uscate în culturi lemnoase (păduri).
- Menținerea și dezvoltarea unui peisaj de tip mozaic în regiunile uscate ale zonelor cu cultivări nelemnoase.
- Conservarea, crearea și promovarea terenurilor necultivate cu o vegetație corespunzătoare pentru specie.
- Menținerea miriștilor și a pârloagelor și interzicerea arderii acestora; menținerea managementului adecvat al acestor terenuri în zonele unde a fost efectuat tradițional.
- Reducerea chimicalelor folosite în agricultură, aplicarea chimicalelor mai puțin toxice și persistente; regularizarea perioadelor de folosire a erbicidelor în funcție de fenologia speciei.
- Ajustarea calendarului agricol cu biologia speciei.
- Evitarea extinderii industriale și urbane.
- Încurajarea creșterii extensive a animalelor în zonele cu pericol de înmulțire excesivă a tufișurilor.
- Controlul populațiilor de pisici și câini domestici sau sălbăticiți.
- Interzicerea realizării fermelor eoliene și solare în habitate de stepă.
- Ajustarea calendarului agricol cu biologia speciei.
- Menținerea pajiștilor prin pășunat.
- Limitarea terenurilor irigate, unde e posibil.
- Identificarea și managementul zonelor unde mortalitatea păsărilor cauzată de drumuri este ridicată.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.