Rață cu cap negru

Aythya marila

Autor: Daniel Petrescu

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Specie cu areal holarctic foarte mare, cuibărind în nordul Europei, al Asiei şi al Americii de Nord. Iernează la sud de arealul de cuibărit, ajungând până în California în America de Nord, Marea Mediterană şi Marea Neagră în Europa, Marea Caspică şi coasta chineză a Pacificului în Asia.
În România, raţa cu cap negru este oaspete de iarnă, relativ rar, având o apariţie regulată în special pe Valea Oltului Inferior, cursul Siretului şi Prutului, cursul Dunării şi Delta Dunării şi pe coasta Mării Negre.

POPULAȚIE

Populaţia care cuibărește în Europa este cuprinsă între 134.000 și 178.000 de perechi, tendința fiind descrescătoare.
În România, conform celor mai recente date publicate, iernează un număr de 9-134 de exemplare, tendința fiind descrescătoare.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Pe timpul iernii, poate fi întâlnită într-o varietate mare de zone umede, cu condiţia să nu fie îngheţate: lacuri naturale dulci sau salmastre, lagune, ape marine, heleșteie piscicole, lacuri de acumulare sau cursurile râurilor mari, în zonele în care apa nu are o viteză mare de curgere. Specie foarte gregară în afara sezonului de cuibărit. În România poate fi înregistrată în special între lunile octombrie şi martie.
Regimul trofic este omnivor, însă are o preferinţă pentru scoici, în special în zonele de iernare. De asemenea, poate consuma crustacee, insecte, viermi şi materiale vegetale. Se hrăneşte în special ziua, hrana fiind procurată mai ales prin scufundări. În general este o specie tăcută, scoțând sunete doar în perioada de cuibărit.
Cuibărește foarte aproape de apă, deseori pe insule aflate pe lacurile din ținuturile nordice. Specia începe să se reproducă din al doilea an de viață, însă construiește cuiburi încă de la vârsta de un an. Are un ritual de împerechere complex, care începe în timpul migrației de revenire la locurile de cuibărit, moment în care se formează perechile monogame. Femela depune o pontă formată din 6-9 ouă de culoare măslinie, pe care le clocește singură timp de 24-28 de zile. După depunerea pontei, masculii se adună în grupuri mai mari, pregătindu-se pentru năpârlire. Puii sunt capabili să își urmeze mama în apă la scurt timp de la eclozare și rămân sub ocrotirea ei timp de 40-45 de zile, când devin capabili de zbor.

AMENINȚĂRI

- Pierderea și alterarea habitatului.
- Poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor.
- Vânătoarea.
- Mortalitatea cauzată de uneltele de pescuit.
- Perturbarea antropogenă.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Respectarea restricțiilor în zonele ripariene și costiere.
- Măsuri de management pentru vegetația palustră, cu scopul de a menține sau de a reface vegetația la un nivel ecologic optim.
- Managementul deșeurilor și al apelor uzate în zona habitatelor importante pentru specie.
- Încurajarea folosirii produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă și evitarea folosirii semințelor tratate în vecinătatea zonelor umede; încurajarea producției organice.
- Managementul nivelului de apă din rezervoare, în acord cu necesitățile ecologice ale speciei.
- Interzicerea vânătorii și controlul braconajului.
- Reducerea folosirii plaselor pentru pescuit previne prinderea accidentală a păsărilor.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.