Ciocănitoare de grădină

Dendrocopos syriacus

Autor: Tiberiu Mănoiu

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Ciocănitoarea de grădină a fost o specie rezidentă a zonelor climatice mediteraneene din Turcia. La începutul secolului XX specia a început o expansiune rapidă și astăzi este distribuită în Peninsula Balcanică, Anatolia şi Europa Centrală. Populaţii mari există în Ungaria, România, Bulgaria, Grecia și Turcia.
În România a fost semnalată pentru prima oară în anul 1931, dar la începutul anilor ’60 a avut deja o distribuție largă în habitatele propice din țară, inclusiv în cele aflate în interiorul arcului carpatic. Cuibărește în zone de deal și de șes, cu microclimat cald și arid, specia având o răspândire largă, dar neuniformă, în unele zone putând fi considerată o specie comună, în timp ce în altele apare doar cu caracter accidental.

POPULAȚIE

Populaţia europeană este cuprinsă între 281.000 și 653.000 de perechi cuibăritoare și reprezintă 90% din populația globală, fiind stabilă.
Populaţia din România este cuprinsă între 36.470 și 94.422 de perechi cuibăritoare.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Nu este o specie pretențioasă, fiind prezentă în păduri, parcuri, ferme, păşuni împădurite sau grădini. Este cea mai antropizată specie de ciocănitoare, majoritatea populaţiei cuibărind în grădini sau în apropierea localităţilor, respectiv în habitate secundare, cu puternic impact antropic (de exemplu în fâșiile de plopi de pe marginea drumurilor). Evită pădurile întinse şi închise, favorizează mai degrabă grupurile de copaci, marginea pădurilor, copacii bătrâni, izolați etc. Este prezentă și în păduri de foioase și conifere, acolo unde trunchiurile copacilor depășesc diametrul de 25 cm.
Mănâncă în principal hrană de origine animală, dar consumă şi multă hrană vegetală. Spre deosebire de celelalte ciocănitori, mănâncă fructe şi seminţe pe tot parcursul anului şi chiar își hrăneşte şi puii cu acestea. Insectele sunt procurate de pe scoarţa copacilor sau sunt prinse din zbor. Dieta constă în coleoptere şi larvele acestora, fluturi, omizi, greieri, muşte, furnici, viespi, păianjeni, melci, râme, nuci, migdale, alune, căpşuni, prune, mere, struguri etc.
În general este o specie solitară, dar poate fi prezentă în număr mai mare în locurile în care hrana este abundentă. În timpul iernii nu este teritorială. La această specie se întâlnește o monogamie de lungă durată. Uneori se hibridizează cu ciocănitoarea pestriţă mare. Mărimea teritoriului este de aproximativ 1 km². Se odihneşte în timpul nopţii în scorburi. Este o pasăre teritorială şi agresivă în perioada de reproducere, agresiunea putând să apară şi toamna, în timpul dispersiei juvenililor. Perechile se formează spre sfârşitul iernii. Manifestă un ritual de curtare care include mișcări ale capului și corpului însoțite de urmăriri și răsuciri în zbor, acompaniate de sunete puternice. Locul cuibului este ales de către mascul. Excavarea scorburii începe în aprilie, cu participarea ambelor sexe. Cuiburile sunt localizate la înălțimi cuprinse între 1 și 6 m înălțime, însă cel mai des sunt întâlnite la o înălțime de circa 2 m. Intrarea este rotundă și are un diametru de circa 5 cm. Adâncimea cuibului în interiorul copacului variază între 10 și 25 cm. În general, își construiește un cuib nou în fiecare an. Cele 3-8 ouă sunt depuse în aprilie sau la începutul lunii mai. Ambele sexe clocesc, incubarea durând 9-14 zile. Puii sunt îngrijiți de ambii părinți și devin zburători după 17-25 de zile, în funcţie de abundenţa hranei. Rămân în preajma adulților pentru încă vreo două săptămâni, fiind hrăniți de ambii părinți.

AMENINȚĂRI

- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Incendiile de pădure.
- Poluarea.
- Perturbarea cauzată de alte activități antropogene.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Menținerea și dezvoltarea unui peisaj de tip mozaic.
- Menținerea și accentuarea coridoarelor între zonele de pajiști spontane incluzând și arbori, linii de arbori și grupuri de arbori neproductivi dispersate.
- Promovarea conectivității prin specii native de arbori; înlocuirea progresivă a speciilor de arbori exotici cu specii native.
- Reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor în fondul forestier.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Ciocănitoare de grădină (Dendrocopos syriacus)