Ciocănitoare neagră

Dryocopus martius

Autor: Daniel Petrescu

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Este o pasăre rezidentă, care în Europa este prezentă în regiunile boreale şi temperate, cu o răspândire foarte largă în toată Eurasia, din Spania până în Kamchatka. Cele mai însemnate populații cuibăresc în Polonia, Bielorusia, Rusia și România. Lipsește doar din Peninsula Iberică și din Marea Britanie. În România, specia a fost considerată – până în ultimele decenii ale secolului XX – ca fiind specializată pe pădurile de fag şi molid din zonele montane. În ultimele decenii, însă, în urma expansiunii accentuate, specia a devenit larg răspândită, cu o distribuţie generală, dar nu uniformă. Lipseşte din zonele întinse fără păduri şi la altitudini peste limita pădurii (1.700 m).
Este mai rară în zonele de şes cu microclimat arid şi în pădurile aride din bioregiunea stepică.
Este o specie cuibăritoare comună în Delta Dunării.

POPULAȚIE

Populaţia europeană este în creștere moderată, fiind cuprinsă între 1.110.000 și 1.820.000 de perechi cuibăritoare, ceea ce reprezintă 35% din populația globală.
Populaţia cuibăritoare din România este cuprinsă între 14.500 și 57.000 de perechi, reprezentând una dintre cele mai importante populaţii de pe continent.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Cuibărește în păduri montane, uneori până la limita arborilor, în Alpi ajungând şi la înălţimi de peste 2.000 m. În taigaua nordică este în principal o specie de şes. Preferă trunchiurile înalte şi bătrâne ale pădurilor aflate în stadiul climax al succesiunii vegetale. Deși preferă porţiunile de păduri mai rare, poate fi prezentă şi în pâlcurile de păduri izolate, relativ departe de pădurea intactă. Spre deosebire de restul speciilor de ciocănitoare, al căror zbor este ondulatoriu, ciocănitoarea neagră are un zbor continuu, asemănător cu cel al alunarului sau al gaiţei.
Mănâncă mai ales larvele, pupele şi adulţii furnicilor şi larvele coleopterelor care trăiesc în copaci. Insectele sunt prinse de limba lungă, care este acoperită de o substanță lipicioasă excretată de glandele salivare. În timpul căutării hranei, ciocănitoarea neagră face găuri mari în trunchiurile putrezite ale copacilor cu ajutorul ciocului său puternic. Dieta mai constă și din viespi, albine, larve de coleoptere, muşte etc.
Este o pasăre solitară şi teritorială, în afara sezonului de reproducere masculul şi femela apărând teritorii diferite, care uneori se pot suprapune. Mărimea unui teritoriu variază între 100 și 400 ha, dintre care doar unele zone mai importante sunt apărate activ. Acest teritoriu este împărţit în zone de darabană, de hrănit, de cuibărit, de culoare de zbor, locuri de odihnă și zone neutre. Deseori au şi scorburi „de urgenţă“ unde se ascund în caz de pericol.
Este o specie monogamă. Femelele sunt atrase de darabana masculului, care de multe ori începe încă din noiembrie. Darabana acestei specii este cea mai puternică şi se aude de la o distanţă de circa 3 km. Împerecherea are loc după finisarea scorburii, în apropierea acesteia pe o creangă orizontală, care uneori este folosită în acest scop ani în şir. Sunt frecvente şi încercările de a copula în afara sezonului de reproducere. Realizează excavaţii mari în arborii bătrâni şi uscaţi atât pentru odihnă, cât şi pentru cuibărit. Datorită acestui lucru este considerată o specie-cheie a multor ecosisteme forestiere din Europa, fiind singura specie care pregătește scorburi destul de mari pentru a putea fi utilizate la cuibărit și de alte categorii de viețuitoare. Înălţimea la care este realizată scorbura pentru cuib variază între 4 şi 25 m. Diametrul intrării variază între 8 şi 11 cm, iar adâncimea cavităţii săpate în interiorul arborelui variază între 37 şi 60 cm. Timpul necesar pentru realizarea unei asemenea excavaţii poate ajunge şi la câteva săptămâni. Cele 1-9 ouă sunt depuse în martie sau la începutul lui aprilie, incubarea durând aproximativ două săptămâni și fiind asigurată de către ambii părinți. Aceștia hrănesc împreună puii după eclozare, dezvoltarea lor la cuib durând o lună. Imediat după părăsirea cuibului, puii încep să-şi procure hrana singuri, cu mai mult sau mai puţin succes. Din acest motiv, părinţii îi mai hrănesc o perioadă de timp.

AMENINȚĂRI

- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Managementul defectuos al pădurii.
- Incendiile de pădure.
- Poluarea.
- Perturbarea cauzată de alte activități antropogene.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Interzicerea noilor proiecte urbane, incluzând așezările împrăștiate în habitatele de pădure importante pentru specie.
- Interzicerea realizării noilor infrastructuri liniare care fragmentează habitatele de pădure.
- Interzicerea noilor activități de exploatare (cariere, mine) în păduri și în zonele de tampon și evaluarea necesității de limitare a activităților în derulare aprobate.
- Promovarea conectivității prin specii native de arbori; înlocuirea progresivă a speciilor de arbori exotici cu specii native.
- Potrivirea lucrărilor silvice cu biologia speciilor, pentru a evita perturbarea speciei în perioadele critice (reproducere).
- Conservarea a minimum 10 arbori nativi maturi și/sau bătrâni, cu minimum 40 cm diametru/ha.
- Promovarea tipurilor de management care favorizează eterogenitatea pădurii.
- Reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor în fondul forestier.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Ciocănitoare neagră (Dryocopus martius)