Ciocănitoare pestriță mare

Dendrocopos major

Autor: Cristian Mihai

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Ciocănitoarea pestriță mare este o specie rezidentă a regiunilor temperate, boreale, mediteraneene și subtropicale, cu o răspândire foarte largă în Eurasia, din Spania până în Kamchatka. În Asia este distribuită în special în regiunile temperate și subtropicale. În Europa, cele mai mari populații cuibăresc în Germania, Bielorusia, Franța și Polonia. În România specia are o răspândire continuă, fiind cea mai comună specie de ciocănitoare din toate tipurile de habitate forestiere; cuibărește atât în zone de șes, cât și în zone colinare și de munte. Preferă pădurile naturale cu impact foarte redus al silviculturii, dar cu densități relativ mari (comparativ cu alte specii de ciocănitoare) și pădurile caracterizate printr-un management silvic intensiv.

POPULAȚIE

Populaţia europeană este cuprinsă între 12.900.000 și 19.300.000 de perechi cuibăritoare și reprezintă 35% din populația globală, fiind în creștere moderată.
În România cuibăresc între 331.515 și 492.058 de perechi, populaţia fiind stabilă.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Este prezentă în toate tipurile de habitate forestiere și chiar în majoritatea habitatelor cu un număr redus de arbori accesibili (parcuri, pășuni cu arbori răzleți etc.). Deși a fost în primul rând o specie forestieră, în prezent specia ocupă alte habitate secundare, cum ar fi livezile bătrâne, parcurile mari, grădinile și alte habitate antropizate, precum fâșiile de arbori de pe străzile orașelor mai liniștite.
Ciocănitoarea pestriță mare este omnivoră, însă preponderent carnivoră (dieta diferă sezonal și în funcție de disponibilitatea de hrană). Își procură hrana în principal de pe trunchiul copacilor și de pe crengile groase, evitând crengile subțiri și frunzișul. În perioada de cuibărit, marea majoritate a hranei este reprezentată de larvele de lepidoptere, însă mănâncă și coleoptere, himenoptere, ortoptere, muşte etc. În situații excepționale poate consuma ouă și pui nezburători din cuibul altor păsări sau chiar micromamifere. Hrana vegetală are importanţă sporită în timpul iernii. În acest sezon se hrăneşte şi cu sâmburi şi nuci, pe care le sparge cu ciocul după ce le-a fixat între crengi sau în diferite crăpături ale lemnului.
Este o specie solitară și sedentară, care își apără teritoriul de cuibărit pe tot parcursul anului. Mărimea teritoriilor de cuibărit depinde de calitatea habitatului și poate varia între mai puțin de 5 ha până la peste 100 ha, variațiile de densitate datorându-se probabil caracteristicilor managementului forestier din zonele de cuibărit. Este o specie monogamă, perechile formându-se pentru durata perioadei de cuibărit; ocazional legăturile între sexe se păstrează și în afara perioadei de reproducere. Darabana, care este o manifestare teritorială, este realizată de către ambele sexe, de obicei, în martie și aprilie. În fiecare an perechea excavează o nouă scorbură pentru cuibărit. Nu s-a constatat o preferință a acestei ciocănitori pentru o anumită specie de copac în care să fie amplasat cuibul. Scorbura este situată la înălțimi medii, de regulă pe trunchiul principal al copacului. După alegerea locului scorburii, ambele sexe contribuie la excavarea acesteia. Camera de creștere a puilor are o adâncime de 30 cm, iar gaura de intrare are formă ovală și este situată la aproximativ 4 m de sol. Este depusă o singură pontă într-un sezon de reproducere, formată din 4-7 ouă albe, la începutul lunii mai. Ambele sexe clocesc timp de 16 zile și participă la îngrijirea puilor, dezvoltarea acestora durând 18-21 de zile. Juvenilii devin independenţi la două săptămâni după părăsirea cuibului.

AMENINȚĂRI

- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Managementul defectuos al pădurii.
- Incendiile de pădure.
- Poluarea.
- Perturbarea cauzată de alte activități antropogene.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Interzicerea noilor proiecte urbane, incluzând așezările împrăștiate în habitatele de pădure importante pentru specie.
- Interzicerea realizării noilor infrastructuri liniare care fragmentează habitatele de pădure.
- Interzicerea noilor activități de exploatare (cariere, mine) în păduri și în zonele de tampon și evaluarea necesității de limitare a activităților în derulare aprobate.
- Promovarea conectivității prin specii native de arbori; înlocuirea progresivă a speciilor de arbori exotici cu specii native.
- Potrivirea lucrărilor silvice cu biologia speciilor, pentru a evita perturbarea speciei în perioadele critice (reproducere).
- Conservarea a minimum 10 arbori nativi maturi, și/sau bătrâni, cu minimum 40 cm diametru per hectar.
- Promovarea tipurilor de management care favorizează eterogenitatea pădurii.
- Reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor în fondul forestier.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Ciocănitoare pestriță mare (Dendrocopos major)