Dumbrăveancă

Coracias garrulus

Autor: Tiberiu Mănoiu

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Este o specie larg răspândită în palearcticul de vest mediteranean și temperat, având două subspecii. Subspecia europeană (Coracias garrulus garrulus) cuibărește din Maroc în sud-vestul Europei și în Europa Centrală și din Asia Mică în Est, prin nord-vestul Iranului până la sud-vestul Siberiei. Cele două subspecii migrează pentru iernare în zone distincte din Africa, cea europeană iernând de la estul Senegalului până la Camerun.
În România cuibărește în regiunile de câmpie și de deal din Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, lipsind din Transilvania.

POPULAȚIE

Populația cuibăritoare din Europa este cuprinsă între 75.000 și 158.000 de perechi, reprezentând 40% din populația globală. În ultimele decenii populațiile europene au arătat un declin în mai multe țări, din acest motiv specia fiind considerată vulnerabilă.
Pentru România, populaţia este cuprinsă între 4.600 și 6.500 de perechi cuibăritoare.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Preferă zonele de câmpie, calde și uscate, care au pâlcuri de pădure sau copaci solitari, ocazional putând fi întâlnită și în regiunile colinare. Preferă habitatele semideschise, mozaicate, cu arbori singuratici sau grupuri de arbori. Poate fi observată de multe ori stând.
Hrana este procurată îndeosebi de pe terenuri arabile și pășuni, specia având o preferință semnificativă pentru pârloage. Stă la pândă pe o creangă uscată, foarte adesea fiind observată și pe firele electrice de-a lungul drumurilor, localizând prada de pe sol. După ce o prind, zboară înapoi și o izbesc puternic de câteva ori de creangă, înainte de a o consuma. Se hrăneşte în special cu insecte, însă poate captura și rozătoare, broaşte, şopârle sau şerpi de talie mică. Este deseori observată în apropierea turmelor de animale, care sperie insectele și le fac mult mai ușor de capturat. Numai în timpul migrației consumă și vegetale (în special fructe). Longevitatea cunoscută pentru specie este de nouă ani.
Este gălăgioasă şi fiecare pereche îşi apără teritoriul. Este foarte sensibilă la modificările de folosire a terenurilor, fiind considerată un bioindicator pentru habitatele mozaicate. Ritualul nupţial cuprinde răsuciri şi plonjări rapide. Este monogamă și cuibărește în scorburi care au dimensiunea potrivită pentru specie, ocupând astfel cu succes scorburi excavate în special de către ghionoaia verde (Picus viridis) sau cuiburile artificiale cu dimensiuni potrivite. Rata de ocupare a acestor adăposturi artificiale este mare, depășind valoarea de 50%. Deseori cuibărește în galerii săpate în malurile din argilă, gresie sau loess. Preferă să cuibărească în mici colonii răsfirate. Depune o singură pontă pe an, formată din 3-5 ouă rotunde, albe și lucioase, în a doua parte a lunii mai. Incubația durează în jur de 17-19 zile și este asigurată în special de către femelă. Puii sunt golaşi şi orbi după eclozare, însă cresc repede şi ajung zburători după 25-30 de zile, fiind hrăniți de către părinți și după părăsirea cuibului. În mod interesant, eclozarea puilor nu este sincronă și sistemul imunitar al celui mai mic pui este cel mai dezvoltat, probabil datorită alocării diferențiate a resurselor de către părinți, pentru a ajuta la supraviețuirea întregii ponte. Puii sunt hrăniți mai ales cu insecte de talie medie sau mare (greieri, cărăbuși, lăcuste etc.). Păsările adulte migrează mai repede decât cele tinere, în a doua jumătate a lunii august. Nu migrează în stoluri, ci în pâlcuri răsfirate.

AMENINȚĂRI

- Alterarea și pierderea habitatelor în urma activităților agricole și a schimbării folosinței terenurilor, inclusiv ridicarea de structuri și clădiri în afara localităților.
- Contaminarea prin produse agricole.
- Pierderea și deteriorarea zonelor de reproducere și de aglomerare.
- Mortalitate și alte efecte cauzate de prădători.
- Braconajul și alte activități antropogene.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Menținerea și dezvoltarea unui peisaj de tip mozaic în regiunile uscate ale zonelor cu cultivări nelemnoase, incluzând zone uscate și culturi de rotație de leguminoase.
- Menținerea și accentuarea coridoarelor între zonele de pajiști spontane incluzând și arbori, linii de arbori și grupuri dispersate de arbori neproductivi.
- Împiedicarea cultivării sub folie de plastic (sere) în zonele în care ar avea ca efect pierderea habitatului speciei de interes.
- Limitarea terenurilor irigate, unde e posibil, iar unde e imposibil promovarea culturilor de leguminoase (preferabil lucernă).
- Evitarea semănării în perioada de cuibărire.
- Menținerea miriștilor și interzicerea arderii acestora.
- Reducerea chimicalelor folosite în agricultură, aplicarea chimicalelor mai puțin toxice și persistente; regularizarea perioadelor de folosire a erbicidelor în funcție de
fenologia speciei, evitarea pulverizării aeriene în sezonul de reproducere.
- Încurajarea agriculturii organice.
- Interzicerea împăduririi regiunilor de stepă.
- Garantarea menținerii zonelor critice de reproducere a speciei.
- Amplasarea cuiburilor artificiale.
- Controlul şi respectarea legislaţiei vânătorii; cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu împotriva braconajului.
- Încurajarea studiilor științifice pentru o mai bună cunoaștere a speciei.
- Interzicerea realizării fermelor solare și eoliene în habitatele speciei.
- Identificarea și managementul zonelor unde mortalitatea păsărilor cauzată de drumuri este ridicată.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Dumbrăveancă (Coracias garrulus)