Dropie

Otis tarda

Autor: shutterstock.com

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Dropia este o specie cu un areal restrâns și insular atât în Europa, cât și în Asia, cel mai probabil din cauza populației mici și a habitatului preferat, care nu se găsește pe suprafețe mari de teren. Cuibărește în Maroc, Portugalia, Spania, Austria, Germania, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Moldova, România, Turcia, Iran, Rusia, Ucraina, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Mongolia și China. În Europa este o specie în principal sedentară, dar în partea asiatică a zonei de răspândire este migratoare, iernând în partea sudică a acestui areal.

POPULAȚIE

Populaţia globală este cuprinsă între 43.847 și 56.695 de exemplare, populații cuibăritoare mai mari fiind prezente în Spania, Rusia, Portugalia și Ungaria. Numărul exemplarelor a scăzut semnificativ în perioada 1970-1990, iar această tendinţă a continuat şi în perioada 1990-2000, estimându-se un declin rapid și în decursul următoarelor trei generații (30 de ani).
În România, populaţia cuibăritoare este cuprinsă între 5 și 10 indivizi și se estimează că la noi iernează între 29 și 42 de exemplare.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Este o specie caracteristică zonelor de stepă, păşunilor şi terenurilor cu agricultură extensivă. Pentru un cuibărit reușit este necesar ca habitatul să fie bogat în insecte și să fie puțin sau deloc deranjat. Se deplasează în zbor cu o viteză de 60 km/h. Durata maximă de viaţă în libertate este de 15 ani. Masculii ating maturitatea sexuală după patru-cinci ani, iar femelele pot cuibări după primul an.
Dropia este omnivoră, hrănindu-se doar în timpul zilei. Consumă atât hrană vegetală (frunze, muguri, rizomi, bulbi și diverse fructe), cât și nevertebrate, precum coleoptere, melci, ortoptere, viermi, himenoptere etc. Mai rar, prinde și consumă vertebrate mici, cum ar fi mamifere, reptile, amfibieni sau chiar puii altor specii de păsări.
Sezonul de reproducere începe în martie, păsările năpârlind mai întâi în ianuarie. Penajul masculului este impresionant în perioada de cuibărit, acesta etalându-l într-un ritual nupțial spectaculos pentru a atrage femelele. Masculii se întrec între ei în spaţii deschise, în prezenţa femelelor. Este o specie poligină, la care un mascul se poate împerechea cu până la cinci femele, și nu contribuie la incubaţie sau la creşterea puilor. Datorită dimensiunilor şi comportamentului social de grup, masculii nu au prădători, femelele fiind însă uneori atacate de păsările răpitoare de talie mare. Perioada de cuibărit începe în martie. Cuibul este aşezat în adâncituri ale solului, care sunt căptuşite superficial cu fragmente de vegetaţie. Femela depune în mod obişnuit 2-3 ouă de culoare verzuie sau gri, care au dimensiunea de 79,4 x 56,8 mm. Incubaţia durează 21-28 de zile şi este asigurată numai de către femelă. Puii sunt nidicoli și își urmează mama imediat după eclozare, fiind apărați și hrăniți de către aceasta, în primele zile doar cu insecte, după care le oferă treptat și hrană de natură vegetală. La 10 zile după eclozare, ei sunt capabili să se hrănească singuri şi devin zburători la 30-35 de zile. Puii rămân în preajma femelelor până în anul următor. Rata de supravieţuire a juvenililor în primul an este de doar 20%. O femelă depune o singură pontă într-un sezon de reproducere.

AMENINȚĂRI

- Alterarea și pierderea habitatelor în urma activităților agricole și a schimbării folosirii terenurilor.
- Contaminarea prin produse agricole.
- Mortalitateaa cauzată de structurile de irigație și de mașinile agricole.
- Pierderea și deteriorarea zonelor de reproducere și de hrănire.
- Mortalitatea și alte efecte cauzate de prădători.
- Efectul braconajului și al altor activități antropogene.

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Aplicarea unor metode de recoltare compatibile cu biologia speciei, încurajarea culturii de cereale care pot fi recoltate mai târziu.
- Ajustarea calendarului agricol cu biologia speciei.
- Limitarea terenurilor irigate, unde e posibil.
- Menținerea miriștilor și interzicerea arderii acestora.
- Conservarea, crearea și promovarea terenurilor necultivate cu o vegetație corespunzătoare pentru specie; încurajarea cultivării terenurilor cu specii favorabile cuibăritului și hrănirii speciei.
- Reducerea chimicalelor folosite în agricultură, aplicarea chimicalelor mai puțin toxice și persistente; încurajarea agriculturii organice; regularizarea perioadelor de folosire a erbicidelor în funcție de fenologia speciei, evitarea folosirii lor în perioadele critice.
- Evitarea extinderii industriale și urbane în habitatele importante pentru specie.
- Interzicerea împăduririi regiunilor de stepă.
- Garantarea menținerii zonelor critice de reproducere.
- Luarea măsurilor în asigurarea liniștii în zonele de aglomerare ale speciei.
- Monitorizarea și evitarea capturării ilegale și a distrugerii cuiburilor.
- Controlul şi respectarea legislaţiei vânătorii; cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu împotriva braconajului.
- Interzicerea realizării fermelor solare și eoliene în habitate de stepă.
- Adaptarea amplasării noilor cabluri electrice la standardele naționale.
- Evitarea fragmentării habitatelor de stepă prin structuri lineare.
- Controlul populațiilor de pisici și câini domestici sau sălbăticiți.
- Inventarierea zonelor de reproducere (actuale și potențiale) și a celor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Dropie (Otis tarda) - Fiind o specie sensibilă, distribuția este dată pe baza grilajului cu celule de 50x50 km.