Lopătar
Platalea leucorodia
Autor: Daniel Petrescu
STATUT LEGAL DE CONSERVARE
DISTRIBUȚIE
Lopătarul este o specie palearctică cu distribuție largă, dar insulară la nivel european. Cuibărește din Spania până în China și Coreea. Specia este migratoare și iernează în zona de vest și de sud a Europei, dar și în sudul Asiei. Chiar dacă există populații reproducătoare și în Africa, cea mai mare parte a arealului african este folosit pentru a ierna.
POPULAȚIE
Populaţia europeană este cuprinsă între 10.200 și 15.200 de perechi, reprezentând aproximativ jumătate din populația totală a speciei. Specia a înregistrat un declin accentuat în perioada 1970-1990. Deşi populaţia prezentă în Rusia şi-a continuat tendinţa descrescătoare și în perioada 1990-2000, la nivelul continentului efectivele sunt în creștere.
Populaţia cuibăritoare din România este estimată la 600-1.200 de perechi, efective mai mari fiind înregistrate numai în Rusia şi Spania. În timpul migrației, numărul de lopătari este cuprins între 2.000 și 5.000 de indivizi. Dintre aceștia, se estimează că iernează la noi 3-10 indivizi.
MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI
Lopătarul este o specie caracteristică bălţilor şi lacurilor puţin adânci cu stufărişuri şi pâlcuri de copaci. Preferă aceste zone umede din zona de câmpie, însă limita altitudinală a cuibăritului pentru această specie ajunge până la 2.000 m în lacul Sevan din Armenia. Atinge maturitatea sexuală la trei-patru ani. Este o pasăre sociabilă, care trăieşte în grupuri care pot ajunge până la 100 de exemplare. În zbor formează linii de front sau oblice.
Se hrăneşte în special dimineața și seara, în zone cu apă mică, care au adâncimea maximă de 30 cm, unde prinde insecte acvatice și larvele acestora. Își plimbă ciocul puţin întredeschis într-o parte şi alta, culegând şi filtrând hrana. Se hrănește în grupuri, astfel fiind mai eficient în capturarea prăzii. Din dieta acestei specii mai fac parte și viermii, moluştele, crustaceele, broaştele, peştii mici (10-15 cm lungime) şi foarte rar algele sau alte plante acvatice. Unii autori consideră că aceste particule vegetale sunt ingerate accidental, odată cu hrana de origine animală.
Poate zbura până la 10-15 km (și chiar 50) de la locul de cuibărit până la habitatele de hrănire. Soseşte în martie-aprilie din cartierele de iernare. Din ritualul nupțial fac parte parade la care participă ambii parteneri, cu diverse posturi ale corpului și ridicări ale penelor de pe cap. La construirea cuibului, alcătuit din crenguţe şi stuf, participă cei doi părinţi, masculul fiind primul care începe construcţia. Pe interior, cuibul este căptușit cu fire de iarbă și frunze. El poate fi poziționat direct pe pământ, atunci când e vorba de insulițe izolate, sau poate fi poziționat în vegetație acvatică deasă, precum pâlcuri de sălcii sau stuf compact. Cuibăreşte adesea în colonii mixte, alături de egrete mici, stârci şi cormorani, distanța dintre cuiburi fiind de 1-2 m sau chiar mai puțin. Dacă cuibul este amplasat în copaci, înălțimea maximă este de 5 m, speciile preferate fiind sălciile, Salix sp., stejarii, Quercus sp., și plopii, Populus sp. Femela depune 3-5 ouă de culoare albă cu pete mici, maronii, în perioada cuprinsă între mijlocul lunii mai şi mijlocul lunii iunie. Dimensiunea medie a ouălor este de 65,8 x 45,1 mm. După o incubație de 24-25 de zile, puii eclozează şi peste 50-56 de zile devin independenţi. Atât clocitul pontei, cât și hrănirea puilor la cuib este asigurată de ambii părinţi. Este depusă o singură pontă într-un sezon de reproducere.
AMENINȚĂRI
- Pierderea și alterarea habitatului.
- Poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor.
- Braconajul.
- Perturbarea antropogenă.
MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE
- Respectarea restricțiilor în zonele ripariene.
- Managementul deșeurilor în zonele umede.
- Garantarea protejării locurilor de cuibărire și de hrănire.
- Conservarea pădurilor aflate în vecinătatea habitatelor acvatice și a vegetației ripariene.
- Menţinerea şi conservarea stufărişurilor întinse cu apă permanentă ca habitat caracteristic.
- Protecţia coloniilor mono sau polispecifice.
- Interzicerea incendierii stufului.
- Încurajarea folosirii produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă pe terenurile din vecinătate.
- Încurajarea măsurilor de evitare a secării și a schimbării artificiale bruște a regimului de ape din zonele umede.
- Regularizarea activităților turistice în zonele de importanță ridicată pentru cuibărit și hrănire a speciei sau chiar interzicerea acestor activități.
- Controlul şi respectarea legislaţiei vânătorii; cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu împotriva braconajului.
- Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.
HARȚI JPEG
Harta de distribuție Lopătar (Platalea leucorodia)